Teologie Morala

O simplă privire asupra contextului moral contemporan ne aşează în faţa unei realităţi marcată de profunde dileme morale.

În primul rând constatăm că nu există o metodă raţională prin care să se poată ajunge la un acord moral, deşi imperative morale întâlnim pretutindeni. Pretutindeni se aud voci care strigă: trebuie să apărăm drepturile omului, trebuie să fim toleranţi, trebuie să practicăm caritatea non-violentă, să apărăm instituţiile democratice, să asigurăm o protecţie reală copiilor lor, să luptăm împotriva corupţiei, a şomajului, a sărăciei, a traficului de persoane, a drogurilor şi a manipulărilor de tot felul, care sunt tot atâtea ameninţări la adresa demnităţii umane.

          Toate aceste imperative ne arată că ne aflăm în faţa unui „exces” al iniţiativelor morale în societatea contemporană şi, ca orice „exces”, el pune sub semnul întrebării sinceritatea şi onestitatea celor care „pardosesc” spaţiul public cu „intenţiile” cele mai bune. Mai mult, în faţa unui „exces” de moralism agresiv, oamenii devin reticenţi şi neîncrezători, sau se retrag în indiferenţă. După opinia unui moralist contemporan, această atitudine nu poate fi condamnată, ci trebuie înţeleasă corect, întrucât ea este determinată şi de faptul că, în cultura noastră contemporană, afirmarea aparentă a principiilor morale funcţionează ca o „mască” pentru exprimarea dorinţelor şi preferinţelor individuale[1].

          În al doilea rând, atunci când analizăm contextul moral contemporan, observăm că, datorită neputinţei de a ajunge la un acord moral, asistăm la un conflict permanent între diferitele sisteme de morală care-şi dispută întâietatea şi competenţa în formarea şi modelarea conştiinţei morale a omului de astăzi. Am dori să exemplificăm această situaţie aşezând faţă în faţă două opinii preluate dintr-o dezbatere publică.

          Susţinătorii primei opinii consideră că oricine are dreptul asupra propriei sale persoane, inclusiv asupra trupului său. O urmare a recunoaşterii acestui drept este faptul că fiecare femeie are dreptul şi libertatea de a hotărî singură şi nesilită de nimeni să avorteze un copil atâta timp cât face parte din trupul său. Deci se poate spune că avortul este permis din punct de vedere moral şi ca atare ar trebui legiferat.

          Susţinătorii celei de a doua opinii consideră crima un lucru rău, un păcat, pentru că ea curmă viaţa unei fiinţe nevinovate. Un embrion în pântecul mamei este o fiinţă identificabilă, care se deosebeşte de un nou născut doar prin faptul că se află într-un stadiu mai timpuriu de dezvoltare. Aşadar, dacă uciderea unui nou născut este o crimă şi avortul este o crimă şi ca atare el nu poate fi permis din punct de vedere moral şi ca atare trebuie interzis şi prin lege[2].

          Aceste două opinii, fiecare avându-şi susţinătorii săi fideli şi purtătorii săi de cuvânt în spaţiul public, exprimă, de fapt, anumite convingeri morale, întemeiate pe anumite concepte şi argumente normative, dar între care nu se poate realiza un acord raţional. Datorită acestui fapt, dezbaterile morale, în spaţiul public, sunt inevitabile şi interminabile, îmbrăcând uneori forme destul de agresive, aşa cum se poate observa şi în dezbaterile publice, din ţara noastră, pe anumite teme sensibile de morală şi bioetică. Întrucât în cadrul unor asemenea dezbateri nu se poate ajunge la un acord, recunoaşterea unui pluralism în domeniul vieţii morale este, evident, necesară. Unii moralişti consideră că acest pluralism nu poate fi niciodată depăşit pe calea unei argumentări raţionale deoarece judecăţile morale sunt expresia conceptuală a unor preferinţe, atitudini sau sentimente şi nu operează cu criteriile de adevărat sau fals (criterii logice), ci cu criteriile de bine şi de rău (criterii axiologice sau evalutive).

          Distincţia aceasta între judecăţile de valoare şi judecăţile logice ni se pare importantă, însă accentuarea ei până la separare este o caracteristică a epocii noastre când Adevărul este separat de Bine şi de Frumos, primul fiind considerat universal şi unificator al conştiinţelor, celelalte două fiind realităţi particulare şi subiective. Deci Binele şi Frumosul nu există, în opinia multora, în mod obiectiv ca Adevărul, ci ele se identifică cu ceea ce „place” sau cu ceea ce „preferă” fiecare ca şi conştiinţa subiectivă.

          Există moralişti care consideră că, totuşi, şi în domeniul „preferinţelor” subiective există un raţionament moral, există anumite legături logice între diferitele judecăţi morale, deoarece nimeni nu-şi poate justifica un raţionament particular decât recurgând la o regulă universală din care acesta poate fi dedus logic. Însă în finalul unui demers raţional justificativ se ajunge la o regulă sau normă universală, care nu mai poate fi argumentată şi atunci trebuie acceptată printr-un act de credinţă sau de intuiţie.

          Noi considerăm că în acest contex moral contemporan o dezbatere serioasă şi responsabilă a motivaţiei imperativelor şi atitudinilor morale deosebit de diverse şi contradictorii este absolut necesară pentru a putea face o distincţie clară între ceea ce unii moralişti numesc „relaţii sociale manipulative şi non-manipulative”[3].

          Deosebirea dintre o atitudine manipulativă şi una nemanipulativă constă în faptul că prima tratează omul ca pe un „acop” în sine (cum ar spune Kant) şi a doua ca pe un „mijloc” pentru atingerea altor scopuri. Evident că cel care tratează pe semenul său ca un „mijloc” îl transformă pe acesta într-un obiect de manipulare în vederea scopurilor sale sau ale grupului din care face parte. Dacă facem o analiză a întruchipărilor sociale ale atitudinii manipulative constatăm că cei care „manipulează” sunt în general oameni bogaţi, influenţi şi „puternici” care înţelg lumea aceasta ca un spaţiu al satisfacerii propriilor dorinţe şi preferinţe. Cei care sunt „manipulaţi” pentru a fi oferiţi orizontului de aşteptare a „manipulatorilor” sunt, în general, oameni săraci, dar care înţeleg lumea aceasta şi aşteaptă de la ea aceleaşi satisfacţii ca şi cei care-i manipulează. De aceea Sören Kirkegaard considera că în acest proces nu sunt implicaţi doar „bogaţii” şi „săracii” reali, ci toţi cei care urmează acest model în imaginaţia şi aspiraţiile lor. În acest „toţi” ne regăsim, mai mult sau mai puţin, fiecare, indiferent de domeniul în care ne desfăşurăm activitatea.

          Din această perspectivă, Freud, de care am amintit anterior, avea oarecum dreptate când scria că: „omul nu este deloc o fiinţă îngăduitoare, cu inima însetată de iubire, despre care se spune că se apără când cineva o atacă, ci, dimpotrivă, o fiinţă care trebuie să poarte, pe baza datelor sale instinctive, o bună cantitate de agresivitate. În consecinţă, pentru el aproapele nu este numai un auxiliar şi un obiect sexual posibil, ci şi un obiect al tentaţiei. Omul este, într-adevăr, tentat să-şi satisfacă nevoia sa de agresiune în detrimentul aproapelui său, să exploateze munca sa fără regrete, să-l folosească sexual fără consimţământul său, să-şi însuşească bunurile sale, să-l umilească, să-i producă suferinţă, să-l martirizeze şi să-l ucidă. Homo, homini lupus…”[4].

          Deci omul poartă în adâncul fiinţei sale – ca un atavism al căderii originare – o anumită agresivitate şi o dorinţă de manipulare a celorlalţi la care nu renunţă uşor şi de „bună-voie” decât atunci când viaţa sa este pusă în pericol de agresivitatea altora. Prin această renunţare, niciodată totală sau definitivă, se câştigă un minim de securitate printr-un pact social care se stabileşte pe baze juridice şi, desigur, morale.

          În contextul social contemporan, fiecare dintre noi, deşi nu acceptăm să fim manipulaţi, adică transformaţi în elemente de statistică, devenim uneori, fără să conştientizăm acest lucru, instrumente ale manipulării. Spun „fără să conştientizăm” deoarece dorinţa de manipulare este de inspiraţie „dia-bolică” şi poate să îmbrace formele cele mai subtile şi să se ascundă sub idealurile morale cele mai înalte. Conştientizarea şi cunoaşterea acestei situaţii este însă posibilă şi absolut necesară pentru sinele nostru moral destul de vulnerabil şi încă nepregătit să înţeleagă corect şi să dea un răspuns pertinent dilemelor morale contemporane şi provocărilor pline de agresivitate la adresa moralei creştine. Una din provocările majore la adresa moralei creştine este modul total diferit, în care este înţeles şi definit Omul şi vocaţia sa în lume. De acest aspect ne vom ocupa în cele ce urmează.