Teologie Morala

Cele spuse până aici ne îndreptăţesc să analizăm care este responsabilitatea omului în formarea judecăţilor morale. De la început am putea spune că puţini oameni îşi asumă această responsabilitate. Majoritatea îşi formează dintr-un anumit context judecăţile morale în funcţie de educaţia primită, de opiniile şi moravurile sociale.

          Totuşi aceste influenţe exterioare nu sunt niciodată absolute întrucât fiecare persoană îşi păstrează o anumită spontaneitate proprie şi o anumită responsabilitate faţă de consecinţele principiilor morale acceptate de el din mediul social. Evident că este posibil ca cineva să fie determinat întru totul de aceste influenţe exterioare.

          El poate să fie foarte sincer în inima sa şi să condamne la moarte pe cineva crezând că slujeşte lui Dumnezeu (Ioan 16, 2), însă judecata sa morală este falsă. El este sincer, dar este şi responsabil pentru fapta sa? Mântuitorul spune: Părinte iartă-le că nu ştiu ce fac, deoarece judecata morală falsă este deja o pedeapsă a unei infidelităţi morale trecute. Omul care nu judecă bine din punct de vedere moral suportă de fapt, fără să ştie, consecinţele unei prime neascultări faţă de legea morală.

          Faţă de această primă neascultare el rămâne responsabil, aşa cum viciosul, în mijlocul sclaviei sale, rămâne responsabil faţă de actele libere săvârşite anterior, dar care prin repetare au devenit o a doua natură. A susţine contrariul ar însemna să consimţim la ideea că, de fapt, nu există nici adevăr şi nici eroare, nici bine, nici rău.

          Unul din fenomenele cele mai des întâlnite şi mai surprinzătoare ale naturii umane este cel al opiniilor construite de subiect în interesul său personal, care devin apoi convingeri sincere. Un asemenea om este dus în eroare de propriile sale calcule. El va mărturisi că nu a refuzat adevărul moral, dar, este clar, că nici nu l-a căutat şi dorit cu toate puterile sale şi pe toate căile care îi erau deschise. De aceea noi vedem în Sfânta Scriptură că sinceritatea este condiţia sine qua non a moralităţii acţiunii, dar ea nu se confundă cu adevărul însuşi.

          Erorile cele mai sincere sunt imputabile, totuşi, omului care ar fi putut să le evite sau să le prevină. În acest sens Sfântul Apostol Pavel afirmă că păgânii nu pot fi consideraţi iresponsabili şi nu pot fi iertaţi pentru că după ce l-au cunoscut pe Dumnezeu din natură nu au păstrat aceste elemente ale adevărului (Rom. 1, 18-20). Există, de altfel, în Sfânta Scriptură multe texte care afirmă că un creştin nu trebuie să progreseze numai în cunoaştere, ci mai ales în discernământul său de ordin moral (Fil. 1,9; 1 Cor. 14, 20; Col. 1,9; 2,2; Ef. 5,17; 2 Tim. 1,7).