Home » 2010»August»7 » Pentru sfaturile evanghelice avem numeroase argumente în Sfânta Scriptură
2:51 PM
Pentru sfaturile evanghelice avem numeroase argumente în Sfânta Scriptură
1) Mt. 19,16 – Sărăcia. În dialogul cu tânărul
care-l întreabă ce să facă să moştenească împărăţia cerurilor, Mântuitorul face
distincţie clară între poruncile şi sfaturile evanghelice, între condiţiile
necesare şi suficiente pentru mântuire şi treapta unei desăvârşiri mai înalte,
ca anticipare a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.
2) Cor. 7,25-38. Fecioria. Sfântul Pavel face la fel distincţie
între căsătorie şi feciorie. Căsătoria în sine este bună (v. 28, 26, 38), dar
fecioria este şi mai bună (v. 38,40) pentru a se devota maimult slujirii lui Dumnezeu. Totuşi pentru
feciorie apostolul nu dă poruncă, ci sfat, dându-se pe sine exemplu însă face
sublinierea că nu oricine este chemat de Dumnezeu la înfrânarea cea bună
(1,7,8). Pe lângă aceste motive, Sfântul Apostol mai aduce în v. 26 unul în
plus: pentru nevoia de acum. Sensul acestor cuvinte se vede din v. 28-31, în
care se face aluzie la sfârşitul lumii şi la judecata de apoi.
3) Mt. 19,10-12. Mântuitorul arată că pentru a îmbrăţişa acest vot
al fecioriei este nevoie de un dar special din partea lui Dumnezeu. Tradiţia şi
disciplina bisericii au făcut de la început distincţie între poruncă şi sfat.
Spre exemplu, Metodie din Olimp scrie: „Cuvântul lui Dumnezeu, introducând
fecioria în lume, n-a avut intenţia să distrugă căsătoria. Porunca din Geneză Creşteţi şi vă înmulţiţi, nu a fost
înlăturată. În căsătorie Dumnezeu asociază pe om lucrării sale creatoare”.
Constituţiile
Apostolice precizează că votul castităţii se face nu pentru a condamna căsătoria, ci
pentru a se ocupa mai mult cu rugăciunea. Fericitul Augustin precizează la
rândul său: „Alta este sfatul, alta porunca. Sfatul se dă pentru a păzi
fecioria, spre a se înfrâna de la vin şi de la cărnuri, spre a vinde toate şi a
le împărţi săracilor, iar porunca se dă spre a păzi dreptatea şi ca tot omul să
se abată de la rău şi să facă bine”.
În tradiţia răsăriteană
nu s-a făcut niciodată confuzie, dar nici separare între poruncă şi sfat,
respectându-se astfel vocaţia şi libertatea fiecăruia. De asemenea, respectarea
formală a sfaturilor a fost considerată la fel de periculoasă ca şi
nerespectarea poruncilor. În apus, prin starea de celibat, sfatul ca excepţie
s-a transformat în regulă, cu consecinţe deosebite pentru viaţa morală.