Teologie Morala

1) Mt. 19,16 – Sărăcia. În dialogul cu tânărul care-l întreabă ce să facă să moştenească împărăţia cerurilor, Mântuitorul face distincţie clară între poruncile şi sfaturile evanghelice, între condiţiile necesare şi suficiente pentru mântuire şi treapta unei desăvârşiri mai înalte, ca anticipare a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

          2) Cor. 7,25-38. Fecioria. Sfântul Pavel face la fel distincţie între căsătorie şi feciorie. Căsătoria în sine este bună (v. 28, 26, 38), dar fecioria este şi mai bună (v. 38,40) pentru a se devota mai    mult slujirii lui Dumnezeu. Totuşi pentru feciorie apostolul nu dă poruncă, ci sfat, dându-se pe sine exemplu însă face sublinierea că nu oricine este chemat de Dumnezeu la înfrânarea cea bună (1,7,8). Pe lângă aceste motive, Sfântul Apostol mai aduce în v. 26 unul în plus: pentru nevoia de acum. Sensul acestor cuvinte se vede din v. 28-31, în care se face aluzie la sfârşitul lumii şi la judecata de apoi.

          3) Mt. 19,10-12. Mântuitorul arată că pentru a îmbrăţişa acest vot al fecioriei este nevoie de un dar special din partea lui Dumnezeu. Tradiţia şi disciplina bisericii au făcut de la început distincţie între poruncă şi sfat. Spre exemplu, Metodie din Olimp scrie: „Cuvântul lui Dumnezeu, introducând fecioria în lume, n-a avut intenţia să distrugă căsătoria. Porunca din Geneză Creşteţi şi vă înmulţiţi, nu a fost înlăturată. În căsătorie Dumnezeu asociază pe om lucrării sale creatoare”.

          Constituţiile Apostolice precizează că votul castităţii se face nu pentru a condamna căsătoria, ci pentru a se ocupa mai mult cu rugăciunea. Fericitul Augustin precizează la rândul său: „Alta este sfatul, alta porunca. Sfatul se dă pentru a păzi fecioria, spre a se înfrâna de la vin şi de la cărnuri, spre a vinde toate şi a le împărţi săracilor, iar porunca se dă spre a păzi dreptatea şi ca tot omul să se abată de la rău şi să facă bine”.