Teologie Morala

Conştiinţa, ca facultate morală, nu poate fi falsă. Totuşi raţiunea noastră care trebuie să se exercite asupra lumii obiective poate să se înşele. Nefiind intuitivă, ea este supusă informaţiilor din afară, presiunii sociale a opiniilor prefabricate, supusă ignoranţei şi erorii. Judecăţile noastre morale riscă să fie şi ele orientate spre acest orizont al ignoranţei şi erorii.

          O eroare nevinovată nu constituie un obstacol pentru moralitate, dar ea nu este, desigur, idealul, şi nimeni nu doreşte să rămână în eroare. Trebuie să dorim lumina deplină. Altfel eroarea ar deveni vinovată, şi nu ar mai lăsa loc decât unui pseudo-verdict al conştiinţei care constituie o adevărată piedică pentru moralitate. Despre erorile conştiinţei morale va fi vorba în cele ce urmează şi, în mod deosebit, despre caracterul lor patologic.

          a) Infantilismul moral

          Acest aspect patologic al conştiinţei morale este în strânsă legătură cu infantilismul psihologic, adică cu atitudinea omului al cărui caracter păstrează impulsivitatea şi nestatornicia copilului. În acest caz, tendinţele negative şi inferioare prevalează asupra celor superioare, ideile morale sunt înţelese într-un mod confuz şi acest lucru conduce la judecăţi morale eronate şi la atitudini morale infantile.

          b) Labilitatea sau nebunia morală

          Acest aspect patologic al conştiinţei morale constă în incapacitatea de a deosebi binele de rău şi de a nu simţi mustrarea de conştiinţă pentru faptele rele.

          c) Conştiinţa scrupuloasă

          Scrupulul este o incertitudine maladivă care afectează judecata morală. Cel scrupulos este dominat de frica continuă faţă de păcat. El vede pretutindeni datorii şi pericole care-l orientează spre păcat.

          Există două feluri de scrupule:

1) Scrupulul general care priveşte, mai mult sau mai puţin, toate domeniile vieţii morale şi provine dintr-o supraactivitate a conştiinţei legată de o diminuare a capacităţii de a trage concluzii ferme;

2) Scrupulul de compensaţie. Angoasa se manifestă aici asupra unor aspecte morale legate de legea pozitivă. Efortul tensionat de a respecta în cele mai mici detalii o lege particulară maschează relaxarea conştiinţei în faţa obligaţiilor morale fundamentale, mai ales cele care privesc iubirea faţă de aproapele şi viaţa de rugăciune. Acest scrupul, care este o formă de nevroză, nu poate fi tratat decât printr-o întoarcere energică la datoriile cele mai importante faţă de care scrupulul îşi maschează neglijenţa.

          Prima formă de scrupul cere un părinte spiritual plin de bunătate şi ferm şi care cunoaşte natura acestei maladii. Scrupulul se întâlneşte şi la persoanele cu o viaţă spirituală intensă. El este totuşi legat de diverse afecţiuni psihice şi nervoase, obsesii şi nevroze de angoasă.

          Pericolul moral al scrupului stă în descurajare. Acesta poate conduce la laxism moral.

          Este important ca părintele spiritual să nu fie el însuşi un scrupulos pentru cel care este îndrumător. O educaţie inspirată unilateral, dintr-o morală legalistă, ce accentuează observarea penibilă a mii de prescripţii, este un izvor îndepărtat, dar frecvent al scrupului. În cazurile dificile, duhovnicul trebuie să trimită bolnavul la un psihiatru. O odihnă echilibrată este un început de ameliorare.

          Pentru scrupulos, principiul capital este cel al unei ascultări necondiţionate faţă de duhovnicul ales odată pentru totdeauna, căci conştiinţa scrupuloasă este una bolnavă, care cere un îndrumător şi un medic. Cea mai mare parte dintre scrupuloşi pot încă distinge între o obligaţie adevărată şi un scrupul, dar dominaţi de angoasă nu renunţă la scrupul. Conştientizarea acestei situaţii trebuie accentuată. Trebuie să convingem bolnavul că este mai sănătos pentru el să se opună scrupulului decât să-şi impună false obligaţii.

          d) Laxismul