Teologie Morala

Termenul grec __________ – pe care-l traducem prin libertate – pare să excludă alegerea şi, în Noul Testament, o exclude în mod evident. Adevărata libertate, care este opusă în Scriptură sclaviei păcatului, este identificată întotdeauna cu ascultarea absolută faţă de bine (Rom. 6, 16-19). Invers, folosirea libertăţii de alegere într-un sens contrar binelui şi lui Dumnezeu este înţeleasă ca negare a adevăratei libertăţi şi considerată a fi un abuz de libertate (Ioan 8, 32-36; I Cor. 8,9; Gal. 5,13).

          Termenul biblic ___________ depăşeşte, deci, noţiunea de liber arbitru, însă Sfânta Scriptură recunoaşte libertatea de alegere în determinările concrete ale voinţei. Omul paradisiac al Genezei, de exemplu, este aşezat în faţa pomului conştiinţei binelui şi răului şi este invitat să se decidă liber în raport cu porunca dată lui de Dumnezeu. Nerespectarea poruncii nu este prezentată ca un progres necesar în cunoaştere, aşa cum pretind unii moralişti, ci ca un act al responsabilităţii omului care s-a lăsat sedus de diavol; un act care nu trebuia să fie, care era contrar binelui, adică voinţei lui Dumnezeu şi vocaţiei omului.

          Vechiul Testament ne prezintă, astfel, pe om ca fiind liber să se decidă între două realităţi contrare, fără o predeterminare superioară. Verbul „a alege” se referă atât la actul uman al alegerii (Ios. 24,15), cât şi la alegerea dumnezeiască (Deut. 7,6). Deci omul este liber să acţioneze după buna sa plăcere. Totuşi facultatea de a cunoaşte binele şi răul şi de a alege binele ne este prezentată ca o caracteristică a vârstei adulte sau a maturităţii spirituale (Deut. 1,39; Isaia 7,15). Dumnezeu aşează înaintea poporului său viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul, invitându-l să aleagă viaţa (Deut. 11,26,27; 30,1 şi 19).