Teologie Morala

Oricât de puternice ar fi ispitele, omul credincios le poate birui. Sfânta Scriptură ne învaţă că niciodată nu vom fi ispitiţi peste puterile noastre şi ne îndeamnă să ne împotrivim diavolului (I Cor. 10,13; cf. Efes. 6, 13-16). Nimeni nu-i scutit de ispite în această viaţă, care este o luptă necurmată cu ispitele. Aşa cum am arătat, ispitele nu sunt în sine păcătoase şi dacă le rezistăm cu bărbăţie, ele devin chiar folositoare: ne prilejuiesc o cunoaştere mai adâncă de noi înşine, ne îndeamnă la mai multă vigilenţă şi rugăciune, întăresc virtuţile.

          Ca mijloace generale împotriva ispitelor, Teologia morală propune: a) rugăciunea stăruitoare şi fierbinte; b) postul şi privegherea; c) smerenia şi evlavia; d) disciplinarea simţurilor; e) evitarea ocaziilor; f) meditarea deasă la Patimile Domnului şi la sfârşitul vieţii noastre; g) deasa repetare a făgăduinţei de a nu păcătui; h) evocarea, în clipa ispitei, a aspectului neplăcut şi grav al păcatului şi rapida întoarcere a minţii spre altele; i) pe de o parte, a nu te bizui prea mult pe forţele proprii, căutând cu tot dinadinsul ispita, şi pe de altă parte, a nu ne speria prea mult de ispită, căci teama prea mare ne slăbeşte curajul şi puterile, precum şi încrederea în Dumnezeu, expunându-ne astfel mai mult primejdiei. Conştienţi de slăbiciunile noastre, nu trebuie să ne pierdem curajul, căci „pe toate le putem în Hristos care ne întăreşte” (Filip. 4,13).

          Cât despre remediile speciale contra ispitelor, acestea diferă după felul ispitei. Spre pildă, remediile contra desfrânării sunt în acelaşi timp şi remedii contra lenei, îmbuibării, beţiei: fuga de pericol, spovedania deasă. Când ispita iese din închipuire, trebuie înfrânată închipuirea; când pleacă din pornirile fireşti, trebuie domesticite acestea. Despre aceste remedii vorbesc în amănunt cărţile ascetice.

          Asceţii propun două remedii principale contra ispitelor, şi anume:

          a. a preveni ispitele alungând sau micşorând cauzele ispitelor, întărind virtuţile, primind mai des Sfânta Euharistie, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe toţi” (Mt. 11,28) şi respingând ispita chiar de la început, spre a nu-i lăsa răgaz să se întărească;

          b. a dezvălui duhovnicului toate ispitele, în chip smerit şi sincer, pentru că „nimeni nu poate fi judecător drept în cauza sa proprie”. De asemenea „patru ochi văd mai bine decât doi”; apoi, duhovnicul are mai multă experienţă pentru a administra mijloacele cele mai eficace şi mai potrivite, iar umilinţa arătată în faţa duhovnicului se opune diavolului cu multă eficacitate.