Teologie Morala

Subiectul moral este o fiinţă finită. El se naşte în mijlocul unui spaţiu sensibil şi aparent neschimbător. El însuşi are o dimensiune fizică sau sensibilă prin care este legat de întregul cosmos. Subiectul moral, însă, este şi o fiinţă spirituală în relaţiei cu alte fiinţe spirituale. Aceste condiţii existenţiale sunt comune tuturor fiinţelor morale şi ele limitează capacitatea lor de autodeterminare. Evident că ele se nasc libere pentru că sunt create de Dumnezeu ca fiinţe libere, dar nu ca fiinţe absolute, ci ca fiinţe relative, asupra cărora împrejurările manifestă a anumită influenţă pentru o perioadă mai mare sau mai mică de timp. De aceea istoria ne arată că fiecare perioadă s-a hrănit cu prejudecăţile şi iluziile sale, urmărind scopurile sale distincte şi aproape că este imposibil pentru cineva să nu fie copilul secolului său, să nu participe la virtuţile, dar şi la imperfecţiunile sale. Noi putem constata, destul de uşor, puterea pe care o exercită asupra libertăţii noastre mediul geografic, predispoziţiile ereditare, naţionalitatea, familia, pe care fiecare le poartă în adâncul fiinţei sale şi care constituie într-o anumită măsură, alături de experienţa personală, individualitatea fiecăruia.

          Cu toate aceste influenţe, libertatea de alegere nu este redusă la tăcere. Ea rămâne ca realitate constitutivă pe tot parcursul vieţii şi însoţeşte toate etapele de emancipare ale omului faţă de necesitatea naturii.

          Sfânta Scriptură confirmă cele spuse până aici. Ea arată limitele în care se desfăşoară libertatea umană şi legile care o coordonează. În textele Scripturii observăm modul în care un act al voinţei libere se transformă într-o a doua natură şi noi observăm această transformare în diferitele structuri colective sau ale vieţii personale. Sfânta Scriptură însă, nu doar constată acest fapt, ci îl explică şi-l raportează la cauza sa. Alegerea iniţială făcută de fiinţa liberă cuprinde deja în ea însăşi toate dimensiunile naturii morale care trebuiau să rezulte din ea. Făcând alegerea, omul acceptă dinainte, conştient şi voluntar, responsabilitatea, nu doar a actului său individual, ci şi toate consecinţele sale.

          Scriptura ne atestă această lege a transformării actelor în natura morală, mai întâi în ordinea faptelor colective şi apoi în cea a faptelor individuale. Starea actuală a naturii umane este raportată de Scriptură la actul iniţial şi decisiv, pentru întreaga umanitate, al părintelui ei (Rom. 5,12). În acelaşi timp însă, păcatul crează în fiecare subiect moral o stare de sclavie (Ioan 8,34; Mt. 12, 33-34). În acelaşi timp, însă, actele morale nu sunt accidente în viaţa noastră. Ele se nasc dintr-o natură morală deja formată, fie prin ereditate (Ioan 3,6), fie prin exerciţiul voinţei personale (Mc. 7,21) şi actele personale sunt ca roadele unui arbore (Lc. 6, 43-44).