Teologie Morala

Atunci când vorbim de libertatea morală ne referim, în primul rând, la libertatea voinţei umane, la capacitatea subiectului moral de a se autodetermina în acţiunile sale. De aceea, înainte de a preciza conceptul de libertate morală, vom aborda problema voinţei în existenţa umană.

VI.1. Ce este voinţa?

         Într-un sens general prin voinţă înţelegem totalitatea actelor conştiente şi inconştiente prin care urmărim realizarea unui scop. Deci în cadrul voinţei, în sensul ei general, intră nu doar actele conştiente, ci şi actele reflexe, instinctele şi deprinderile sau automatismele.

          Într-un sens mai restrâns, prin voinţă înţelegem funcţia sufletească prin care omul se decide în mod liber, după o analiză a motivelor şi scopurilor, să facă sau să nu facă o acţiune. Din această perspectivă orice acţiune voluntară cuprinde trei momente: analiza motivelor şi scopurilor, hotărârea liberă pentru săvârşirea acţiunii şi realizarea ei pe plan obiectiv sau extern.

          Voinţa este o funcţie sufletească distinctă şi nu poate fi redusă sau, pur şi simplu, identificată cu raţiunea sau intelectul. Ea se află, totuşi. într-o strânsă relaţie cu raţiunea, deoarece în analiza motivelor şi scopurilor unei acţiuni face apel la aceasta. Aceasta nu înseamnă că procesele de cunoaştere atrag cu necesitate voinţa. Sfântul Apostol Pavel exprimă destul de sugestiv acest aspect atunci când scrie romanilor: „nu binele pe care-l voiesc îl săvârşesc, ci răul pe care nu-l vreau, pe acela îl fac” (Rom. 7,19).

VI.2. Actul voluntar

       Actul voluntar este orice act pe care-l face omul, urmărind prin el în mod conştient realizarea unui scop. Actul voluntar nu se confundă nici cu actul instinctiv, care-şi are originea într-o pornire firească, sau nativă a omului, nici cu deprinderea sau obişnuinţa, care la origine a fost un act voluntar, dar prin repetare a devenit un act automat.

Actul voluntar se deosebeşte de actul spontan, care nu este decât o reacţie faţă de o anumită excitaţie externă, şi, de asemenea, de actul făcut din constrângere, fără participarea voinţei.

Deci actul voluntar poartă pecetea libertăţii subiectului moral şi de aceea, în limbajul obişnuit, termenii „voluntar” şi „liber” sunt consideraţi sinonimi.

VI.3. Valoarea morală a actului voluntar

       În act persoana exprimă valoarea sau non-valoarea sa morală. El nu este o realitate separată de persoană, ci persoana este în act. Totuşi persoana nu constă, aşa cum consideră unii fenomenologi, doar în simpla succesiune a actelor sale individuale. De aceea valoarea actului rămâne totdeauna distinctă de cea a persoanei în totalitatea sa.

          Valoarea sau non-valoarea unui act se înscrie într-o valoare globală pe care o întăreşte sau o slăbeşte.

VI.4. Diferenţa dintre act şi acţiune

        Unii moralişti fac o distincţie clară între „act” şi „acţiune”. Actul este „acţiunea internă”, iar acţiunea este cea care se manifestă în exterior (actus internus, actus externus). Nu orice act intern este însoţit de o acţiune externă, însă orice acţiune cu adevărat umană este însoţită de un act interior.

VI.5. Obstacole reale sau aparente ale actelor şi acţiunilor

       Din definiţia pe care am dat-o actului şi acţiunii voluntare, la începutul acestu capitol, reiese faptul că ele sunt rezultatul cunoaşterii şi al voinţei subiectului moral. Unde nu există cunoaştere şi voinţă nu există nici libertate. Există însă situaţii în care subiectul moral nu cunoaşte destul de clar scopul unui act sau al unei acţiuni sau voinţa este împiedicată să se decidă în mod liber pentru săvârşirea lor. Actul şi acţiunea săvârşite în asemenea condiţii nu sunt libere în mod deplin şi ca atare subiectul moral nu este pe deplin responsabil de ele. Rezultă de aici că există anumite obstacole ce apar în faţa actelor şi acţiunilor voluntare care pot diminua libertatea voinţei, diminuând astfel şi responsabilitatea morală. Cele mai importante obstacole ale actelor şi acţiunilor morale ar fi: constrângerea, frica, ignoranţa, pasiunile şi deprinderile.

        a) Constrângerea

Din perspectivă morală, constrângerea este un act de violenţă pe care îl suferă cineva împotriva voinţei sale. Ea poate fi de natură fizică sau psihică. În ambele cazuri subiectul nu poate fi pe deplin liber şi, ca atare, nici pe deplin responsabil din punct de vedere moral.

        b) Frica

       Este un sentiment profund provocat de un pericol real sau imaginar care ne ameninţă. Din punct de vedere psihologic, frica este o emoţie primară, o stare emotivă cu care ne naştem şi care poate influenţa în mod decisiv actele şi acţiunile noastre voluntare. Din perspectivă morală, numai atunci când frica întunecă cu totul conştiinţa omului, paralizându-i voinţa, suprimându-i deci libertatea, ea înlătură responsabilitatea morală.

          c) Ignoranţa

          Este lipsa de cunoaştere a principiilor morale pe care, de fapt, cel în cauză ar trebui să le cunoască. Ea se poate manifesta ca ignoranţă a principiilor sau a legii morale, sau ca ignoranţă sau necunoaştere a faptului că actele şi acţiunile săvârşite nu sunt în conformitate cu legea morală. În funcţie de gradul ei, de cauzele care au determinat-o şi de principiile faţă de care se manifestă, subiectul poate fi considerat mai mult sau mai puţin responsabil.

           d) Pasiunile

          Din punct de vedere psihologic, pasiunile sunt sentimente care pun stăpânire exclusivă pe sufletul unui om, influenţând profund actele şi acţiunile voinţei sale.

          Din punct de vedere moral, pasiunile sunt fapte sau dorinţe puternice orientate spre anumite lucruri care produc plăcere subiectului, dar uneori se opun desfăşurării libere a voinţei. În funcţie de motivele care le-au dat naştere şi de scopul urmărit, pasiunile pot constitui circumstanţe atenuante pentru responsabilitatea morală a subiectului.

          e) Deprinderile

          Sunt, la origine, acte voluntare, dar care prin repetare au ajuns involuntare, influenţând în mod profund exercitarea libertăţii voinţei. În general, deprinderile se împart în deprinderi bune şi deprinderi rele. Primele nu sunt un obstacol în calea libertăţii şi responsabilităţii morale, pentru că a fi liber înseamnă, de fapt, a săvârşi binele. Ultimele sunt însă un obstacol şi în funcţie de modul în care s-au format, de gradul de participare liberă a subiectului, se stabileşte şi responsabilitatea sa morală.

          f) Alte influenţe asupra actelor şi acţiunilor voluntare

          În afară de obstacolele enumerate mai sus care influenţează mai mult sau mai puţin libertatea voinţei, teologia morală mai precizează că în judecarea şi aprecierea actelor şi acţiunilor morale trebuie să se ţină seama şi de alte aspecte cum ar fi: structura psiho-fizică a fiecărui subiect moral, influenţa mediului natural şi social, particularităţile de vârstă, de sex, de rasă etc. Toate aceste aspecte pot influenţa actele şi acţiunile morale, însă nu pot determina voinţa într-un mod deosebit şi ca atare subiectul moral rămâne, totuşi, liber şi responsabil în săvârşirea actelor sale.

VI.6. Dubla valoare realizată prin acţiune

       Acţiunea nu este doar o prelungire a unui act intern în afară, ci este o lucrare asupra lumii exterioare, care o modifică în bine sau în rău. Acţiunea, ca şi actul, primeşte determinarea sa morală în relaţie cu o valoare obiectivă. Prin orice acţiune bună lumea se îmbogăţeşte, dar şi persoana devine mai valoroasă, mai vrednică de preţuire. Cea mai înaltă dintre valorile morale personale este dăruirea faţă de Dumnezeu şi de semeni.

VI.7. Sensul acţiunii

         Acţiunea exterioară are o valoare morală în sine. Chiar dacă „inima”este polul esenţial al moralităţii, aceasta se realizează deplin printr-o lucrare obiectivă. Un sentiment neexprimat în afară devine adesea neautentic şi superficial. La rândul ei acţiunea exterioară influenţează interiorul. Dacă nu există nici o ocazie pentru a verifica prin fapte o tendinţă intimă sau a îndeplini o decizie, actul interior poate fi autentic şi profund, dar nu atinge dinamismul său efectiv.

VI.8. Rezultatul acţiunii

         Când un om se aruncă în apă pentru a salva un altul, acţiunea sa este la fel de valoroasă chiar dacă se îneacă. Noi nu acceptăm o morală exclusiv pragmatică, a cărui singură normă este rezultatul. Dar nici nu acceptăm o morală care este indiferentă faţă de rezultatul acţiunii. Aceasta diminuează energiile morale puse în slujba unei acţiuni. Dezinteresul faţă de rezultatul exterior al unei acţiuni este o formă de pietism.

VI.9. Motivaţia morală a unei acţiuni

       Motivul constituie forma sau sufletul unei acţiuni. Obiectul constituie materia ei, trupul ei. Dar nu trebuie să uităm că şi obiectul este „informat” deja de o valoare şi aceasta trebuie să prevaleze asupra unui motiv care nu corespunde obiectului. Obiectul rămâne primul element decisiv pentru valoarea acţiunii. Determinarea ultimă a acestei valori va ţine de corectitudinea obiectivă a motivului. În cazul motivului, ca şi a sentimentului, subiectul moral primeşte valori, nu le crează. Lumea valorilor preexistă, dar primirea efectivă a valorilor, opţiunea activă în favoarea binelui se înrădăcinează în libera alegere a unui motiv, ca bază a acţiunii. Motive de tot felul se trezesc în noi, în raport cu valorile, dar dorinţele noastre, instinctele noastre, exercită asupra lor un control selectiv. De aceea motivele care ni se propun cu cea mai mare insistenţă, cele care ne conduc adesea, traduc atitudinea noastră profundă şi aspiraţiile noastre intime, conştiente sau inconştiente. Stă în puterea noastră să trezim în noi cu preţul unui efort mare noi motive pentru acţiune, însă ele vor fi totdeauna mai puţine decât cele care se nasc spontan în „inima” noastră. De aceea atât timp cât lupta rămâne vie între sentimentele bune şi rele, omul trebuie să examineze cu mare grijă motivele actelor sale. Nu va putea face cu succes acest lucru dacă nu are înaintea ochilor săi măsura eternă a oricărei valori morale.

          Doar cel care se aşează înaintea lui Dumnezeu şi se priveşte în lumina credinţei ştie să identifice clar motivele actelor sale şi să le discearnă adevărata lor calitate morală.