Datorită coliziunii
datoriilor morale, în situaţii existenţiale concrete, unii moralişti au ajuns
la concluzia că, în viaţa morală, se poate face o distincţie între poruncile
morale, adresate tuturor, deoarece respectarea lor este condiţia indispensabilă
pentru mântuire, şi sfaturile morale care se adresează doar celor care aspiră
spre o treaptă de desăvârşire superioară.
Această distincţie apare şi
în Evanghelie, în anumite cazuri concrete, însă accentuarea ei poate conduce,
în viaţa morală, la o anumită schizofrenie, la o stare de culpabilizare şi
frustrare pentru cei care rămân doar la nivelul poruncilor, sau la o stare de
orgoliu spiritual, pentru cei care îmbrăţişează sfaturile morale.
Din dialogul pe care
Mântuitorul l-a purtat cu tânărul care a întrebat ce să facă pentru a moşteni
viaţa veşnică (Mt. 19,16) transpare ideea că Mântuitorul face o distincţie
clară între poruncile legii şi sfaturile morale. Această distincţie ţine însă
mai mult de particularităţile de vârstă şi de maturitatea spirituală cu care
tânărul abordează problema poruncilor legii morale.
Exigenţa ultimă la care este
supus este, de fapt, tot o exigenţă a legii morale, care porunceşte eliberarea
de orice dependenţă afectivă faţă de bunurile acestei lumi, pentru a dobândi
libertatea adevărată de fiu al lui Dumnezeu.
Din acest dialog transpare,
însă, şi ideea că şi cel care respectă toate poruncile legii poate să ajungă la
orgoliu spiritual, mai ales atunci când respectă legea în mod formal şi
ostentativ. Orgoliul acesta era prezent în conştiinţa fariseilor cu care
Mântuitorul a intrat în conflict şi care vor cere, în final, răstignirea Sa.
Aşadar, atât legea morală
cât şi sfatul moral pot deveni instrumente ale autojustificării înaintea lui
Dumnezeu şi a semenilor atunci când nu sunt înţelese şi interpretate corect.
Ele pot izola omul într-o autosuficienţă mortală din punct de vedere moral şi
spiritual, pentru că ele pot să mascheze corupţia fundamentală a Omului,
căderea sa din orizontul iubirii jertfitoare, în cel al iubirii egoiste de
sine. De aceea Sfântul Apostol Pavel ne atrage atenţia că legea şi sfatul moral
nu sunt realităţi închise în sine, ci expresii ale iubirii şi fidelităţii faţă
de Dumnezeu şi de semeni (Rom. 10,4; Gal. 5,14). Privite în conţinutul lor
esenţial, sfaturile evanghelice pot fi reduse la cele trei voturi monahale:
sărăcia de bună voie, ascultarea necondiţionată de un părinte duhovnic şi
castitatea sau fecioria. Ele se află într-o relaţie de opoziţie cu dorinţele
omului, marcate de păcat, şi enumerate de Sfântul Ioan Evanghelistul în prima
sa epistolă. Acestea sunt: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii (I
Ioan 2,16). Sfântul Apostol Iacob consideră că din aceste dorinţe se nasc toate
păcatele în lume (Iacob 1, 14-15).
