Teologie Morala

În primul rând formarea conştiinţei morale este în strânsă relaţie cu etapele psihogenetice ale dezvoltării omului, din momentul concepţiei sale. Noile cercetări în acest domeniu au scos în evidenţă faptul că încă din perioada prenatală putem vorbi de un început de organizare psihică la copilul ce trebuie să se nască. Acest psihism prenatal reprezintă „temeiul de neşters în care se vor insera toate impresiile ulterioare”[1] pe care fiecare om le va primi din mediul său existenţial. Întrucât primul mediu existenţial al omului este pântecul matern, influenţele prenatale pe care el le primeşte prin intermediul mamei sunt determinante pentru întreaga viaţă. Cercetătorii în domeniu consideră că aceste influenţe sunt atât de ordin fizic, cât şi de ordin spiritual. De aceea, pe parcursul celor nouă luni de sarcină, starea de suflet a mamei trebuie să fie foarte bună, iar momentele sale de meditaţie să fie pătrunse de gândurile cele mai frumoase, mai nobile şi mai înălţătoare, pentru a transmite aceleaşi gânduri şi viitorului său copil. De asemenea, mediul în care se află viitoarea mamă nu este indiferent. Dacă ea este neliniştită, surmenată, rău tratată, aceste lucruri vor influenţa negativ sănătatea viitorului copil. Cercetările în domeniul psihanalizei au ajuns la concluzia că stările de vomă care însoţesc de obicei o sarcină, sunt cauzate de aceste stări de nelinişte şi tensiune interioară ale viitoarei mame. De aceea, adevărata atmosferă în care se conturează nucleul conştiinţei morale, chiar înainte de naştere, este cea a iubirii, a iubirii jertfitoare pentru altul şi nu a iubirii egoiste de sine. Dacă nu există această atmosferă, se pot transmite, pe cale ereditară, foarte multe dispoziţii morale regretabile, cum ar fi: agresivitatea, insensibilitatea, lipsa de voinţă etc. Evident că aceste dispoziţii pot fi corectate sau diminuate prin educaţie, însă dacă aceasta lipseşte, cu siguranţă că ele se vor amplifica mereu în viaţa celor care se nasc cu ele. Şi în Sfânta Scriptură descoperim această relaţie dintre păcatele sau greşelile săvârşite de părinţi şi consecinţele lor, pe calea transmiterii ereditare, asupra vieţii urmaşilor (Ieşirea 20,5,6). Profetul Iezechiel (cap. 18) precizează totuşi că aceste consecinţe nu sunt ca un destin etern şi implacabil, ci ele pot fi depăşite de cel care trăieşte după dreptate, iar „sufletul care va greşi va muri” (Iezechiel 18,4).

          Deci fiecare copil care se naşte în această lume poartă anumite tare ereditare, însă familia, în primul rând, şi apoi şcoala, biserica şi societatea în ansamblul său, trebuie să-l ajute să le depăşească pentru a-şi putea forma conştiinţa sa morală, care este de fapt în strânsă legătură cu formarea conştiinţei religioase. Se ştie că influenţele primite în primele luni ale vieţii se întipăresc într-o manieră specifică în memorie încât ele pot să se constituie într-o a doua natură, la fel de puternică precum trăsăturile ereditare. Mulţi consideră că pot să vorbească oricum şi orice înaintea unui copil mic sub pretextul că el nu înţelege. Într-adevăr, el nu înţelege sensul şi semnificaţia cuvintelor pentru că nu s-au dezvoltat în el elementele gândirii logice, însă cuvintele şi atitudinile se întipăresc în memoria sa şi, chiar uitate în aparenţă, ele vor antrena consecinţe mai târziu, când el va avea experienţa şi limbajul necesar înţelegerii. Odată întipărit în memoria sa, un cuvânt fixează în spirit gândul sau acţiunea care îi corespund aşa încât, în momentul în care limbajul apare, deprinderile deja formate dobândesc formă şi se pietrifică. Acest aspect este puţin cunoscut de marea majoritate a adulţilor. Ei cred că pot să spună sau să facă orice înaintea unui copil, considerând că el nu va fi în nici un fel influenţat, însă impresiile întipărite pe această cale în fiinţa sa vor juca rolul binefăcător sau nefast în formarea conştiinţei morale.

          Unul din aspectele esenţiale în formarea acestei conştiinţe îl reprezintă, în copilărie, nevoia de afectivitate. Un medic a studiat experimental această problemă. A luat două grupe de copii sub un an, prima grupă, încredinţând-o unor infirmiere cu experienţă şi oferindu-le copiilor tot ce le era necesar din punct de vedere material, însă nu şi gesturile lor de afecţiune, iar a doua grupă a fost lăsată mamelor naturale. El a constatat, apoi, că în timpul primelor săptămâni copiii încredinţaţi infirmierelor s-au dezvoltat mai bine din punct de vedere fizic, însă imediat după aceea copii îngrijiţi de mamele lor i-au depăşit. Medicul a tras concluzia că iubirea maternă este la fel de necesară copilului ca şi hrana fizică, iar absenţa ei întârzie dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestuia. După trei luni de privaţiuni afective consecinţele se manifestă chiar în domeniul vieţii fizice prin pierderea poftei de mâncare şi a somnului, ca şi printr-o privire lipsită de expresie. Timpul afectat, apoi, pentru depăşirea acestor carenţe afective este destul de îndelungat şi, uneori, recuperarea pare a fi imposibilă. De aceea considerăm că familia, întemeiată pe iubire, este leagănul în care se pun bazele viitoarei conştiinţe morale. Dincolo de căminul familial există mediul social, care, la rândul său, ar trebui să influenţeze pozitiv formarea conştiinţei morale. Însă de cele mai multe ori mediul social oferă copilului mai mult exemple de agresivitate, de egoism, de dezordine morală. De aceea un lucru important în formarea conştiinţei morale este şi pregătirea copiilor pentru marile deziluzii ale vieţii şi, în acelaşi timp, pentru întâlnirea lor cu Dumnezeu. Nici o mamă nu cred că-şi va considera copilul doar o fiinţă bio-psiho-socială care, la un moment dat, va fi înghiţit de moarte. De aceea ea trebuie să se îngrijească de propria sa viaţă spirituală pentru a putea dezvolta şi viaţa spirituală şi religioasă a copilului. Este important, spre exemplu, ca gesturile prin care se exprimă atitudinea de rugăciune să fie învăţate încă din primii ani ai vieţii. Copilul nu va înţelege nici sensul acestor gesturi, nici sensul cuvintelor, dar va dobândi anumite deprinderi şi, mai târziu, când va înţelege îi va fi greu să se aşeze seara în pat înainte de a-şi fi făcut rugăciunea şi a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut şi a-I invoca ocrotirea pentru noaptea ce vine. Odată cu aceste deprinderi se va forma, în timp, şi conştiinţa morală şi noţiunile de bine şi de rău şi caracterul moral.

          În afară de atmosfera şi mediul familial în care se pun bazele formării conştiinţei morale, un rol important în dezvoltarea şi maturizarea sa îl au şcoala şi biserica. Evident că noi nu ne-am propus să facem o analiză exhaustivă a modului în care toţi aceşti factori influenţează formarea conştiinţei morale. Există multe lucrări de specialitate care s-au ocupat de această problemă şi de aceea noi ne-am restrâns analiza doar la nivelul principiilor generale. Subliniem, în final, faptul că mediul familial, şcolar şi eclesial ar trebui să fie într-o deplină armonie şi într-o continuitate firească în ceea ce priveşte exigenţele lor axiologice. Aceste trei medii existenţiale ar trebui să se asemene cu biserica pe care un voievod a hotărât să o construiască pe înălţimea care domina capitala ţării sale. Biserica arăta cu totul deosebit, însă nimeni nu putea să ajungă la ea decât pe o cale abruptă, dificilă şi sinuoasă. Prin aceasta se sugera, tuturor celor care mergeau spre biserică, faptul că ceea ce este mai bun, mai frumos şi mai adevărat în viaţă nu se poate obţine decât prin efort, prin asceză trupească şi spirituală. Prin tot ce era în biserică, cel care intra în ea era invitat la rugăciune şi reculegere. Un lucru însă atrăgea atenţia: nu exista în interiorul bisericii nici o sursă de lumină. Totuşi de jur împrejur au fost tăiate, în mod intenţionat, mii de nişe pentru ca fiecare participant la liturghie să aşeze propria sa lumânare într-o nişă care îi era destinată numai lui. Când toată lumea era prezentă, interiorul bisericii strălucea în mod deosebit, luminat fiind de lumânările tuturor. Nimeni nu îndrăznea să absenteze de la liturghie sau să nu-şi aducă lumânarea sa, deoarece locul absent era marcat printr-un punct negru în ansamblul plin de lumină.