Teologie Morala

Distincţia dintre conştiinţa morală care este universală şi identică la toţi oamenii şi judecata morală care este particulară şi individuală o aflăm în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 2, 15: "Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţelor şi prin judecăţile lor care îi învinovăţesc sau îi apără”.

          Expresia ________________(fapta legii) din acest verset poate fi tradusă în două moduri diferite. Primul ar fi: fapta pe care legea o porunceşte. Acest sens nu s-ar armoniza cu contextul, ci ar crea o tautologie deranjantă: făcând faptele legii (poruncite de lege) care este scrisă în inimile lor. Al doilea sens ar fi: fapta sau lucrarea pe care legea o săvârşeşte şi care este a porunci binele şi a interzice răul.

          Prin aceasta legea dă mărturie, în conştiinţă, despre sfinţenia ordinii morale. Această mărturie a legii morale universale, înscrisă pe tablele inimii umanităţii, se opune, uneori, judecăţilor morale formate pe calea raţionamentului sau experienţei.

          Obiectul mărturiei este un adevăr moral pe care îl acceptă conştiinţa fără controlul raţiunii sau al experienţei. Acest adevăr este un dat aprioric al oricărei conştiinţe de la care pleacă întreaga dezvoltare morală a omului.

          Pe lângă acest dat care este universal, există şi un element subiectiv al conştiinţei morale, marcat, uneori, profund de vicisitudinile, incertitudinile şi erorile prin care trece subiectul moral. Raţionamentele morale subiective fac, aşadar, parte din domeniul conştiinţei morale, însă incertitudinea şi contradicţiile lor nu trebuie să fie puse pe seama acesteia. Locul în care raţionamentele morale îşi dispută argumentele nu este de fapt conştiinţa, ci inima. Conştiinţa avertizează mai întâi subiectul moral că este responsabil de modul în care va alege între cele două alternative: între bine şi rău. Alegerea însă nu este uşor de făcut şi pentru a fi făcută corect este nevoie de o judecată morală. Prin aceasta subiectul moral trebuie să discearnă între ceea ce trebuie să facă şi ceea ce nu trebuie să facă. El trebuie să aprecieze toate elementele unei acţiuni, relaţiile dintre ele, valoarea şi influenţa pe care o pot avea unele asupra altora, pentru a ajunge la o concluzie clară din punct de vedere moral. În această apreciere există riscul de a te înşela, întrucât intervin factorii de ordin subiectiv care influenţează judecata morală. Acest lucru se poate observa din pledoaria pe care fiecare om şi-o construieşte în inima sa, fie înainte, fie după o acţiune, pentru a o justifica sau a o condamna. Când această pledoarie este îndreptată spre alţii, ea poate deveni vinovată, întrucât nu cunoaştem niciodată motivaţiile intime ale acţiunilor altora. De aceea Sfântul Apostol Pavel atrage atenţia în Epistola către Romani că „celălalt” trebuie primit „fără a-i judeca gândurile” (Rom. 14,1).

          Dacă eroarea în domeniul judecăţii morale este posibilă, care sunt cauzele acestei erori? Prima cauză ar fi condiţiile exterioare şi obiective în care ea se formează. Judecata morală depinde de starea lucrurilor din această lume. Într-o lume marcată de păcat binele şi răul nu ni se prezintă într-o formă simplă şi accesibilă tuturor. De aceea există riscul de a confunda binele cu răul şi a considera răul ca bine.

          A doua cauză care ar putea da naştere la erori de judecată morală este inerentă subiectului moral şi de aceea este cu atât mai periculoasă.