Violenţa fizică, având o
cauză exterioară, poate determina voinţa să facă un act extern fără adeziunea
interioară. Violenţa, atunci când este însoţită de mijloace rafinate de
presiune psihologică, poate constitui o gravă tentaţie şi adesea ea antrenează
o diminuare a libertăţii.
2)
Libertate şi frică
Frica ce precede decizia nu
diminuează în sine nici libertatea nici responsabilitatea. Se poate totuşi ca o
angoasă ajunsă la limita sa să suprime pentru o clipă libertatea şi
responsabilitatea. Psihologia modernă face distincţie între frică şi angoasă.
Frica ştie exact care este obiectul de care se teme. Angoasa este o frică
misterioasă a cărei cauză nu se cunoaşte. Frica de moarte sau de tortură nu
poate justifica un act rău în sine, cum ar fi ateismul sau apostazia. Dacă
frica s-a transformat într-o angoasă care tulbură profund sufletul, atunci
responsabilitatea şi libertatea sunt aproape suprimate.
3) Libertatea, hipnoză şi narcotice
Cel care acceptă să fie
hipnotizat renunţă la o apreciere personală a valorilor şi se lipseşte astfel
de folosirea libertăţii sale atât timp cât durează starea de dependenţă
hipnotică. Nu este demn pentru un om să se supună unei hipnotizări care ar
putea abuza de pacienţii săi.
Folosirea narcoticelor şi
stupefiantelor devin uşor o tiranie.
Toxicomanul îşi pierde
libertatea şi devine o fiinţă extenuată din punct de vedere moral. Dacă este
conştient de starea sa şi refuză să folosească libertatea sa pentru a se
dezintoxica este din nou vinovat de ruina libertăţii sale.
4) Libertatea şi sugestia maselor
Sugestia răului este adesea
foarte puternică. Unii oameni au o mare putere de sugestie şi dacă se aşează în
slujba răului, cei mai slabi nu se pot salva decât prin fugă sau rezervă
absolută. Relaţia de prietenie şi mai ales căsătoria cu persoane imorale şi
lipsite de credinţă, dar având putere de sugestie, ar însemna pentru partenerul
mai slab un abandon al libertăţii sale.
Unul din marile pericole
pentru libertatea personală constă azi în sugestia maselor. Aceasta poate fi
declanşată, ca o epidemie violentă, într-o colectivitate oarecare: muncitorii
unei întreprinderi, membrii unui parlament, soldaţii unei armate, sau chiar un
popor întreg.
Voinţele slabe sunt în acest
caz manipulate şi devin lipsite de apărare şi de simţul responsabilităţii.
Excesele maladive ale unui naţionalism dement, ale xenofobiei, superstiţiei,
progroamelor şi linşajelor sunt legate, în mare parte, de această psihologie a
maselor. Istoria cunoaşte cazuri în care elemente de dezordine şi-au atins
scopul exploatând cinic şi sistematic această fragilitate a maselor. În schimb,
liderii vor fi adesea ei înşişi victimele mişcărilor populare, ale psihozei
urii etc.
La marginea acestor forme
rafinate de sugestie colectivă există o maladie morală cronică: capitularea în
faţa opiniei publice. De aceea, creşterea libertăţii morale poate fi
considerată ca o biruinţă progresivă asupra sclaviei impusă de masa
impersonală.
Marele pericol al
civilizaţiei noastre colective este faptul că atâţia oameni se lasă îndrumaţi
de „miturile” necontrolate ale mass-media. De aceea este nevoie de un constant
examen de sine şi de un profund spirit critic pentru a ne păstra libertatea
morală.
