Teologie Morala

a) Relaţia reciprocă dintre conştiinţa morală şi autoritatea morală obiectivă

          Specificul conştiinţei este acela de a stimula acordul voinţei cu binele dar şi cu adevărul, şi chiar să stimuleze căutarea adevărului, înainte de a lua o decizie. Astfel conştiinţa şi adevărul obiectiv, conştiinţa şi legea morală ca expresie a autorităţii lui Dumnezeu se sprijină reciproc. Conştiinţa cere ea însăşi să fie îndrumată. Autoritatea autentică postulează şi ea conştiinţa, fără de care nu ar fi morală, nici nu s-ar exercita moral asupra oamenilor. Pentru fiecare om conştiinţa este ultima normă subiectivă a acţiunii morale, dar ea trebuie să fie conformă cu norma obiectivă, cu legea morală. Pentru a fi dreaptă şi autentică, ea însăşi trebuie să caute norma sa în lumea obiectivă a adevărului şi în final în comuniune cu Dumnezeu, Adevărul suprem.

          b) Conştiinţa morală şi autoritatea eclesială

          Infailibilitatea Bisericii este orizontul în interiorul căruia conştiinţa morală primeşte o orientare sigură. În problemele disciplinare, conflictul între o decizie a reprezentanţilor Bisericii şi conştiinţa particulară poate să apară. Recunoaşterea limitelor celor două părţi va duce la depăşirea oricărui conflict.

          c) Conştiinţa morală şi autoritatea civilă

          Conştiinţa este legată de două ori de autoritatea civilă. 1) Această autoritate este legitimă prin legea morală naturală  confirmată de Revelaţia supranaturală; 2) În multe cazuri conştiinţa re nevoie de ajutorul societăţii şi al autorităţii civile pentru formarea judecăţilor sale.

          Din nefericire, în zile noastre, autoritatea civilă, contaminată de pozitivism, se priveşte adesea ca singurul izvor creator de drept. Adesea ea nu supune legislaţia sa nici unui drept preexistent. Conştiinţa fiecăruia trebuie atunci să examineze conţinutul acestei legislaţii cu grijă şi atenţie. Nimeni nu poate acorda prezumţie de drept unei autorităţi care nu recunoaşte legătura sa cu conştiinţa morală. Legile şi ordinele nu obligă decât dacă sunt în conformitate cu legea morală. Deci nu autoritatea civilă, ci conştiinţa structurată de legea morală este ultima instanţă la care omul trebuie să facă apel pentru a lua o decizie morală.

          d) Ascultarea şi libertatea conştiinţei morale

          Nimeni nu poate vorbi de libertatea absolută pentru conştiinţă. Fără îndoială, fiecare trebuie să asculte de conştiinţa sa, adică să facă binele pe care conştiinţa sa, după o sinceră căutare, îl porunceşte. Dar există principiile morale pe care fiecare trebuie să le cunoască. Nimeni nu poate să le încalce apelând la conştiinţa sa.

          Dacă cineva are o conştiinţă eronată, are datoria să asculte de conştiinţa sa? În acest caz comunitatea are obligaţia de a se opune actelor acestei conştiinţe pentru a evita consecinţele lor grave.