Teologie Morala

Cauza cea mai frecventă a erorilor conştiinţei morale este ignorarea, mai mult sau mai puţin, a principiilor morale şi religioase. Orice păcat pentru care nu am făcut penitenţă, orice orientare rea a voinţei micşorează perspicacitatea şi compromit siguranţa judecăţii morale.

          Independent de orice greşeală, erorile conştiinţei îşi au izvorul în natura noastră şi chiar în natura datoriei morale. Orizontul omului este totdeauna restrâns şi puterea de sinteză limitată. Datoria este legată nu numai de principiile veşnice şi imuabile, ci şi de miile de situaţii şi întâmplări ale vieţii”.

          Judecata care va hotărâ bunătatea unei acţiuni nu depinde numai de principiile morale generale, ci şi de adevărata semnificaţie a cazului concret în care intră numeroşi factori necunoscuţi. Doar o cunoaştere profundă a vieţii şi o mare prudenţă pot discerne corectitudinea faptelor în diverse împrejurări. O judecată morală dreaptă presupune cunoaşterea valorilor veşnice, aprecierea imparţială a ierarhiei lor şi urgenţa lor, până în inima datelor contingente.

          Aşadar cauzele care determină conştiinţa să devină laxă sunt multiple, însă cele mai importante ni se par a fi următoarele:

          a) influenţa mediului în care trăieşte o persoană;

          b) lipsa de reflecţie asupra principiilor morale şi lipsa de autoreflecţie asupra faptelor săvârşite, care au drept consecinţă formarea unor judecăţi morale eronate;

          c) Repetarea unor fapte imorale care conduc la întărirea unor patimi şi transformarea lor într-o a doua natură a subiectului moral.

          Toate aceste aspecte produc o perturbare profundă a conştiinţei morale şi sunt o piedică pentru o viaţă morală autentică. Maladiile sufleteşti, în general, ale conştiinţei morale, în special, rănesc profund personalitatea omului şi, cu timpul, acesta nu mai poate realiza nimic edificator în viaţa sa intelectuală, morală şi socială. De aceea este necesar să creem condiţiile necesare cultivării conştiinţei morale, atât în spaţiul eclesial cât şi în afara sa, iar cazurile deja patologice să le tratăm cu toată atenţia şi respectul ce se cuvine oricărei fiinţe umane, chiar dacă pentru moment se află într-o situaţie critică.

          Sprijinul cel mai important pentru cel care are nevoie de vindecarea conştiinţei morale este, în primul rând, credinţa luminată care spulberă îndoiala în conştiinţa scrupuloasă şi îndepărtează ignoranţa din conştiinţa laxă.

          Pentru a ajunge, însă, la o credinţă luminată şi lucrătoare, prin iubire, este necesară relaţia cu un duhovnic care are datoria „să propovăduiască cuvântul, să stăruie cu timp şi fără timp, să mustre, să certe, să îndemne, cu toată îndelunga răbdare şi învăţătură” (2 Tim. 4,2).

          Duhovnicul trebuie, aşa cum se desprinde din textul acesta, să fie bine pregătit pentru a putea diagnostica în mod corect o conştiinţă morală bolnavă.