Am văzut mai sus că noţiunea de morală este strâns legată de ideea de
datină, obicei sau, mai precis, de ideea de tradiţie. Tradiţia, la rândul ei,
se întemeiază pe un anumit mod de a defini şi interpreta omul şi existenţa sa
în lume.
Tradiţia morală creştină nu
face excepţie de la această regulă. Ea defineşte şi interpretează existenţa
omului în lume plecând nu de la om ca fiinţă auto-nomă, ci de la Dumnezeu-Omul
Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, morala creştină este teo-nomă sau, mai precis,
hristo-nomă. Criteriul său axiologic nu este o lege morală impersonală, nici un
sistem de valori bazat pe un acord sau o convenţie socială, ci este o Persoană,
Persoana divino-umană a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Datorită acestui fapt,
noţiunea de morală, în viaţa creştină, este strâns legată de noţiunea de
teologie. Teologia, ca expresie obiectivă a învăţăturii de credinţă, asimilată
de întreaga Biserică prin consensul ei unanim, în spaţiu şi timp, reprezintă
criteriul noetic al vieţii morale, iar teologia, ca expresie concretă a
comuniunii cu Dumnezeu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt, reprezintă criteriul
ei existenţial.
Teologia morală este o disciplină din cadrul secţie sistematice a
învăţământului teologic universitar care, pe temeiul Revelaţiei lui Dumnezeu,
realizată deplin în Iisus Hristos, Logosul întrupat şi actualizată permanent în
spaţiul sacramental şi liturgic al Bisericii, analizează critic şi prezintă
ştiinţific principiile fundamentale ale vieţii morale creştine.