Monday, 2017-11-20, 0:13 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Teologie Morala

Home » 2010 » August » 7 » Păcatele strigătoare la cer
2:06 PM
Păcatele strigătoare la cer

Păcatele strigătoare la cer sunt acelea care cer singure sancţiunea încă în lumea aceasta, pentru ca răutatea să fie înfrântă, iar relele ce decurg din ele să se stăvilească. Ele sunt păcate grave împotriva aproapelui şi a societăţii şi sunt pedepsite cu asprime şi de către legile societăţii. Sunt păcate ce se împotrivesc ordinii naturale şi sociale, iar prin aceasta, se aduc prejudicii demnităţii omeneşti şi societăţii.

          După Sfânta Scriptură, păcatele strigătoare la cer sunt: omuciderea, asuprirea văduvelor, orfanilor şi săracilor, oprirea plăţii lucrătorilor, – îndreptate contra instinctului social – homosexualitatea, – îndreptată împotriva instinctului sexual – şi lipsa de cinstire a părinţilor.

          a. Omuciderea sau uciderea voită sau intenţionată (Fac. 4, 8-10) ce poate fi mijlocită sau nemijlocită, comisă faţă de viaţa proprie (sinucidere) sau străină, născută sau încă nenăscută (avort), este cel mai mare rău pe care-l putem face omului, pentru că – după învăţătura Bisericii – viaţa este cel mai mare dar al lui Dumnezeu, de care noi n-avem dreptul să lipsim pe cel ce are acest dar. În aceeaşi categorie întră toate acţiunile înrudite cu uciderea omului şi anume: cruzimile, răpirea libertăţii prin captivitate şi robie, atentatul la bunul nume al aproapelui.

          Pe lângă această ucidere fizică, tot păcat mare este uciderea sufletească sau morală, pe care o putem pricinui aproapelui nostru prin învăţătura, îndemnul, sfatul, exemplul nostru rău, prin care-l facem să cadă în păcate grele, care aduc moartea sufletului.

          De acest fel de ucidere vorbeşte Mântuitorul când zice că este mai bine să-şi lege cineva o piatră de gât şi să se arunce în mare, decât să scandalizeze pe un copil şi când ne îndeamnă să nu ne temem de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci să ne temem numai de Dumnezeu, care poate ucide pe veci şi trupul şi sufletul în gheenă.

          b. Asuprirea văduvelor, orfanilor şi săracilor (Ieşire 3, 7 ş.u.; 22, 22-24; Sirah 35, 14-19). Aceste trei categorii de fiinţe omeneşti trebuie să fie obiectul principal al dragostei şi ajutorul nostru, pentru că şi-au pierdut pe cei ce-i iubeau şi le purtau de grijă sau nu au cele ce le trebuie pentru trai, din pricina vârstei sau a bolii. Ocrotirea lor este şi o datorie de caritate socială. Se înţelege cât de urât şi criminal lucru este asuprirea lor printr-o nedreaptă administrare tutelară, prin înşelăciune, prin abuz de putere etc., pe care opinia publică în societate le pedepseşte prin mustrare publică şi cu rigoarea legilor. Asuprirea săracilor, a văduvelor şi a orfanilor lezează nu numai dreptatea, lege de bază a societăţii omeneşti, dae are şi o răutate deosebită, sporită prin faptul că o lezează faţă de cei ce, din pricina slăbiciunilor lor deosebite, nu se pot apăra şi care au cel mai mare drept la sprijinul şi ajutorul oamenilor, fiind năpăstuiţii sorţii.

          c. Oprirea plăţii lucrătorilor. Gravitatea acestui păcat stă în faptul că nu-i numai o nedreptate, ci, indirect, şi un atentat la viaţa semenilor noştri, care-şi merită pentru muncă plata dreaptă. Despre aceasta Scriptura zice: „Să nu opreşti plata celui sărac, sau celui lipsit dintre fraţii tăi, sau a simbriaşului…, ci   să-i dai plata în aceeaşi zi, înainte de a apune soarele… ca să nu strige către Domnul asupra ta” (Deut. 24, 14-15). „Iată, plata lucrătorilor – zice Sfântul Iacob – celor ce au secerat ţarinile voastre, pe care a-ţi oprit-o, strigă, şi strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Sabaot” (Iacob 5,4).

          Mântuitorul proclamă acest drept elementar al muncitorului la plata sa prin cuvintele: „Vrednic este lucrătorul de plata sa” (Luca 10,7).

          d. Nelegiuirea sodomiţilor, sub care se înţelege orice desfrânare împotriva firii, precum şi împiedicarea cu intenţie a zămislirii de prunci. Au practicat-o locuitorii din cetăţile Sodoma şi Gomora, blestemate şi nimicite de Dumnezeu (Fac. 18,20 şi 19,13). Ca şi omuciderea, sodomia vatămă legea conservării speciei şi a individului

          e. Neascultarea faţă de părinţi. Aşa cum am văzut într-o altă parte, copiii sunt datori să iubească, să cinstească, să asculte şi să-i ajute pe părinţii lor. Cinstirea şi recunoştinţa este minimul ce se cere de la copii. Păcătuiesc greu fiii prin cuvinte când blesteamă, înjură şi batjocoresc pe părinţii lor şi când le întărâtă mânia; păcătuiesc greu prin semne când îi dispreţuiesc, îi batjocoresc şi-i ridiculizează; în fine, păcătueisc prin fapte faţă de părinţi dacă-i bat, ridică mâna supra lor în semn de lovire, dacă-şi acţionează părinţii în judecată.

          La evrei, asemenea păcate erau pedepsite cu moartea. „Cel ce bate pe tatăl sau pe mama sa, cu moarte să se omoare! Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, cu moarte să se omoare!” (Ieşirea 21, 15-17).

          Lipsa de iubire şi de respect faţă de părinţi şi îndeosebi neascultarea sunt, de asemenea, păcate grele.

          De aceea, aceste păcate sunt puse printre păcatele strigătoare la cer.

Views: 1341 | Added by: PortalOrtodox | Tags: Păcatele strigătoare la cer, Păcatul: eşec al libertăţii şi resp | Rating: 5.0/2
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2017