Saturday, 2017-09-23, 3:22 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Teologie Morala

Home » 2010 » August » 7 » Natura, originea şi posibilitatea păcatului
2:17 PM
Natura, originea şi posibilitatea păcatului

Dificultatea esenţială în soluţionarea importantei şi dificilei probleme a originii păcatului constă în concilierea bunătăţii şi atotputerniciei divine cu existenţa păcatului şi a răului, iar aceasta este în strânsă legătură cu concepţia despre Dumnezeu şi om.

          Pentru dezlegarea ei, este nevoie să cercetăm în prealabil o altă chestiune de care este strict condiţionată. Este vorba anume de problema naturii păcatului şi a răului.

          Cea mai simplistă teorie privind natura răului este aceea denumită substanţialistă. Întrucât, după această concepţie, răul este ceva substanţial, existent în sine, urmează că răul, deci şi păcatul, derivă de la un principiu rău, coetern cu Dumnezeu. Este teoria fatalismului dualist profesat de parsism, gnosticism şi dualism. Dar admiterea a două principii coeterne, logic, este contradictorie.

          La fel de greşită este şi teoria fatalismului monist. Ca şi pentru prima teorie, pentru fatalismul monist, tot ce e rău vine de la materie şi, ca urmare, păcatul rezidă în trup şi în materie.

          Sfinţii Părinţi au combătut ambele teorii ca fiind cu totul neîntemeiate.

          Pentru majoritatea dintre Părinţii şi scriitorii bisericeşti, teoria numită privaţionistă pare să explice adevărata natură a răului. După această teorie, răul nu are o realitate ontologică, nu este o substanţă, nu este ceva principial, firesc şi necesar, ci ceva accidental, o lipsă a binelui. Totuşi, răul nu-i un neant pur, ci o lipsă a unui bine cuvenit. Răul nu-i natură, ci stare. Răul moral, păcatul nu are existenţă decât prin voinţă.

          Sfântul Vasile cel Mare[1] consideră că: „răul nu este o creatură vie şi însufleţită, ci o dispoziţie a sufletului opusă virtuţii”, „răul e lipsa binelui”.

          Sfântul Grigorie de Nyssa[2] concepe păcatul ca pe o maladie a voinţei care se înşală luând drept bine o fantomă a binelui.

          Pseudo-Dionisie Areopagitul[3] îl consideră ca o „lipsă de perfecţiune a propriilor noastre virtuţi”.

          Fericitul Augustin este cel care apără cel mai stăruitor această idee. Nihil est malum nisi privatio boni – afirmă el în chip repetat[4].

          Aplicând acum mai direct această concepţie la noţiunea de păcat, care este răul moral – răul prin excelenţă – vom observa că acesta  nu-i ceva existent, primordial sau necesar din natură, care şi-ar avea cauza în Dumnezeu sau într-un principiu rău primordial, asemănător cu Dumnezeu, ci este o realitate ieşită din voinţa liberă a creaturilor raţionale.

          Ca activitate a creaturii, păcatul nu ţine de fiinţa omului, ci este ceva accidental, o împotrivire la ceea ce e necesar pentru fiinţarea sau existenţa binelui, el este corupţia sau alterarea fiinţei; e absenţa binelui, dar nu o „absenţă negativă”, ci o „absenţă privativă”, adică ceva ce n-ar trebui să fie. Păcatul e un defect în activitatea liberă a credinciosului, o „boală a voinţei”, o „deformare”, o „caricatură” a fiinţei, dar nu o tulburare totală. Păcatul ca act este, desigur, ceva existent, dar privit în raport cu norma moralităţii e o abatere de la aceasta.

          În concluzie, păcatul are drept autor responsabil voinţa liberă a creaturilor raţionale – a îngerilor şi a oamenilor.


[1] Omilia că Dumnezeu nu-i autorul răului, 5; P.G., XXXI, 341.

[2] La Vladimir Lossky, Essai sur la Théologie mystique de l’Eglise Orthodoxe Orientale, p. 123.

[3] Despre numele divine, IV; P.G., III, 732.

[4] Contra Jul. pelag., I, IX; P.L., XLII, 670; De civ. Dei, XI, XXII; CSEL, XL, V, 1, p. 543 etc.

Views: 446 | Added by: PortalOrtodox | Tags: Natura, originea şi posibilitatea păcatului | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2017