Monday, 2017-11-20, 8:36 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Teologie Morala

Home » 2010 » August » 7 » Conştiinţa morală în Sfânta Scriptură
2:43 PM
Conştiinţa morală în Sfânta Scriptură

         Sfânta Scriptură a Primului Testament vorbeşte de existenţa conştiinţei morale, dar fără să aibă un cuvânt special pentru definirea ei. Existenţa ei, ca dat constitutiv pentru fiinţa omului, se poate constata implicit din porunca dată primilor oameni de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Primii oameni aveau capacitatea de a cunoaşte binele şi de a rămâne în orizontul binelui suprem care este comuniunea cu Dumnezeu.

          Textul biblic exprimă metaforic acest lucru: erau goi şi nu se ruşinau. Conştiinţa morală nu-i mustra pentru că nu cunoscuseră încă răul şi nu-l săvârşiseră în mod concret. Adică erau goi de sinele egoist, dar plini de prezenţa harului lui Dumnezeu.

          În momentul în care această prezenţă nu mai este recunoscută începe dezordinea, şi astfel cunoaşterea binelui se amestecă cu cunoaşterea răului. Şi în acest moment conştiinţa morală îşi arată lucrarea sa mustrându-l pe Adam. Auzind glasul lui Dumnezeu, el se ascunde şi nu are curajul responsabilităţii actelor sale. Acelaşi lucru se poate observa şi la Cain care-l ucide pe fratele său Abel. Conştiinţa îl acuză îngrozitor: „Pedeapsa mea este mai mare decât aş putea-o purta. De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ…” (Fac. 4, 12-13). Deci Cain simte în conştiinţa lui că vinovăţia lui este mare şi nu mai speră să fie iertat. Simte şi vede în sufletul său legea morală a binelui pe care nu a respectat-o. Odată cu trecerea timpului conştiinţa morală a omului se va întuneca, dar nu va dispărea niciodată, ci va însoţi permanent istoria sa. După potop, Noe aduce jertfă de recunoştinţă lui Dumnezeu îndemnat de propria sa conştiinţă (Fac. 8,20).

          Avraam vrea să aducă jertfă pe fiul său Isaac pentru a asculta de porunca şi chemarea lui Dumnezeu. Iosif este vândut de fraţii săi, iar Ruben, văzând că fratele său nu poate fi găsit şi-a rupt hainele şi s-a întors la fraţii săi zicând: „Băiatul nu este, dar eu unde mă voi duce” (Fac. 37,30).

          Conştiinţa morală l-a sfătuit să salveze viaţa fratelui său, conştiinţă care la ceilalţi fraţi era întunecată de egoism, gelozie şi ură. Dus în Egipt, Iosif rezistă ispitei pusă la cale de femeia lui Pentefri, respectând din conştiinţă legea morală. Exemplele acestea s-ar putea înmulţi, pentru că de fapt întreaga istorie a poporului iudeu este structurată de legea morală şi de conştiinţa care sesizează mereu această lege, chiar dacă uneori se alterează şi se întunecă, marcată fiind de vicisitudinile istoriei.       

          În Noul Testament există, de asemenea, suficiente texte care vorbesc de realitatea conştiinţei morale. Mântuitorul Iisus Hristos, deşi nu foloseşte cuvântul conştiinţă, vorbeşte totuşi de „lumina care este în tine” (Mt. 6,23), care nu trebuie să devină întuneric. Din pilda fiului risipitor se vede clar că El valorizează pocăinţa omului, ca rod al conştiinţei morale. El osândeşte prin aceasta formalismul iudeilor din timpul Său (Mt. 23, 25-27). Când Mântuitorul este vândut de Iuda, conştiinţa acestuia îl mustră şi el, neputând să suporte mustrarea, se spânzură. Sfântul Apostol Petru s-a lepădat de trei ori de Iisus dar, cântând cocoşul, a plâns cu amar. Toate aceste atitudini sunt expresii concrete ale manifestării conştiinţei morale.

          Sfântul Apostol Pavel subliniază faptul că o conştiinţă morală curată se păstrează prin credinţă: „Toate sunt curate celor curaţi, iar celor necuraţi şi necredincioşi nimic nu este curat, ci li s-a întinat lor şi mintea şi cugetul. Ei mărturisesc că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor îl tăgăduiesc” (Tit 1, 15-16).

          În epistola către Romani Sfântul Pavel afirmă realitatea apriorică a conştiinţei morale şi faptul că ea este universală, adică este prezentă în inima omului universal, nu doar a creştinului. „Păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii (…) Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi apără (Rom. 2, 14-15).

          Plecând de la textele Sfintei Scripturi, Sfinţii Părinţi au vorbit şi ei de conştiinţa morală. Semnificative ni se par cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Dumnezeu, creând pe om, a sădit în fiecare judecata dreaptă a binelui şi a răului, adică norma conştiinţei”. Fericitul Augustin se exprimă poetic astfel: „Poţi fugi de toate, dacă vrei, numai de conştiinţa ta nu. Intră în casă, odihneşte-te pe pat, retrage-te înlăuntrul tău, nici un loc nu vei afla, unde să te ascunzi, dacă păcatele te vor roade”.

          Scriitorii precreştini vorbesc, la rândul lor, de conştiinţa morală. Platon o descrie admirabil amintind de un bătrân Kefalos, care afirmă că bătrâneţea este plină de nelinişte pentru cel n-a ascultat de glasul conştiinţei sale. Socrate o numeşte _______ şi o consideră ca şi glas al lui Dumnezeu în om. Dintre scriitorii moderni, cel mai reprezentativ este Immanuel Kant, pe care îl impresionau profund două lucruri: „cerul înstelat cu stelele lui şi conştiinţa morală din mine” (Critica Raţiunii practice).

          Din textele enumerate până aici se desprinde clar ideea că realitatea conştiinţei morale este acceptată de toată lumea. Însă părerile se diversifică în momentele în care se pune problema originii conştiinţei morale.

Views: 544 | Added by: PortalOrtodox | Tags: Conştiinţa morală în Sfânta Scriptu | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2017