Xenia
Grigorievna s-a născut pe la 1730 într-o familie bună, probabil din mica
boierime. S-a măritat pe la vârsta de douăzeci de ani. Ea şi soţul ei,
un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat
se câţiva ani de căsnicie laolaltă, trăind îndestulat şi fericiţi, având
o viaţă lipsită de griji în oraşul-capitală al Rusiei, Sankt
Petersburg. Apoi, într-o noapte, la o beţie, soţul Xeniei, tânăr şi
deplin sănătos, a murit pe neaşteptate. întreaga ei lume s-a prăbuşit.
Nu numai că fusese lipsită aşa de neaşteptat de iubitul ei soţ, dar
exista primejdia ca el să fi murit fără a se căi de păcatele lui. Căci
tânăra pereche fusese mai curând lumeaţă, neîngrijindu-se în chip
deosebit de viaţa bisericească, iar el murise fără a fi avut parte de
sfintele taine ale Mărturisirii şi Împărtăşaniei. Spre uimirea
prietenilor şi rudelor, Xenia a început a-şi da toate bunurile. Banii şi
lucrurile personale le-a dat săracilor, casa a lăsat-o unei prietene
apropiate, Paraschiva Antonova. Rudele au hotărât că, desigur, şi-a
ieşit din minţi din pricina şocului pierderii soţului. Ei s-au adresat
epitropilor în grija cărora fusese lăsată, spre a cerceta dacă Xenia era
în stare să dispună de averea ei în mod conştient. Epitropii au
chemat-o şi au aflat-o cu totul întreagă la minte, având tot dreptul să
facă ce voia cu averea ei. Apoi Viaţa ei spune: "Dându-şi seama că nu
poate fi adevărată fericire pe pământ şi că averile lumeşti sunt doar
piedici în calea dobândirii adevăratei fericiri în Dumnezeu, scăpând de
acele piedici, Xenia a dispărut dintr-o dată din Petersburg vreme de opt
ani. Se spune că în aceşti ani a trăit la o sihăstrie, într-o obşte de
sfinte nevoitoare, învăţând despre rugăciune şi viaţa duhovnicească de
la un stareţ". Apoi s-a întors la Petersburg, spre a-şi începe lungul
pelerinaj spre împărăţia cerurilor, umblând pe străzile din partea
săracă a oraşului, cartierul Storona, şi dormind pe câmp, sub cerul
liber. Se îmbrăca într-una dintre vechile uniforme ale soţului ei, şi de
atunci înainte şi-a luat numele Iui, Andrei Teodorovici, refuzând să
mai răspundă la numele de Xenia. "Era ca şi cum, prin adânca dăruire
faţă de soţul ei, ar fi nădăjduit să ia cumva asupra ei povara păcatelor
lui nepocăite şi a nefericitei sale morţi fără Sfintele Taine". Astfel,
în acea vreme, ea a fost chemată la neobişnuitul rol de nebună întru
Hristos - una dintre cele mai grele nevoinţe duhovniceşti, destinată
doar celor înaintaţi duhovniceşte şi care au o chemare aparte. A
trăit astfel treizeci şi şapte de ani. Viaţa ei spune: "Fericita era
oricând gata să ajute pe orişicine în orice chip cu putinţă. În timpul
zilei rătăcea pe străzi, chipul ei răsfrângând, prin strălucirea caldă
şi prietenoasă, duhul său lăuntric de blândeţe, smerenie şi bunătate.
Noaptea, în orice anotimp, se ducea pe câmp şi începea a vorbi cu Însuşi
Dumnezeu!". Cinstindu-i deplina dăruire către El, Dumnezeu i-a dat
darul înainte-vederii, cu care ajuta pe mulţi dintre locuitorii din
Storona. Şi era cu adevărat o minune felul cum a supravieţuit atîtea
ierni, trăind în acest chip sub cerul liber. Îi plăcea în chip
deosebit Cimitirul Smolensk, lucru ce se vede din următoarea întâmplare.
"Cândva, în 1794, spre sfârşitul vieţii Xeniei, se zidea o nouă
biserică în Cimitirul Smolensk. Lucrătorii au început a observa că în
timpul nopţii cineva căra grămezi de cărămidă în vârful clădirii, acolo
unde era nevoie de ele. Lucrătorii au fost uimiţii de aceasta şi au
hotărât să afle cine putea fi acest neobosit muncitor. Punând un om de
veghe, au putut afla că era roaba lui Dumnezeu, Xenia". În sfârşit,
această deosebită pelerină a lui Dumnezeu pe pământ a plecat spre
sălaşul ceresc prin anul 1800. Smerenia şi neabătuta credincioşie faţă
de soţul ei se văd din înscrisul de pe piatra mormântului său din
cimitirul Smolensk: "În Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.
Aici zace trupul roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, soţia
capelmaistrului imperial Col. Andrei Teodorovici Petrov. Văduvă la
vârsta de 26 de ani, pelerină 45 de ani, ea a trăit cu totul 71 de ani.
Era cunoscută sub numele de Andrei Teodorovici. Oricine m-a cunoscut, să
se roage pentru sufletul meu, ca şi al său să se mântuiască. Amin". *** Fericita
Xenia nu încetează să-i ajute pe cei ce îi cer rugăciunea. Nenumărate
minuni au fost puse pe seama mijlocirii sale înaintea scaunului lui
Dumnezeu. Vom istorisi aici doar una dintre aceste povestiri, care
cuprinde tămăduirea unei căsnicii: Domnul KL, care fusese un om
paşnic şi cu dragoste de viaţă în primii ani de căsnicie, începuse a fi
supărăcios şi îşi arăta din ce în ce mai des nemulţumirea faţă de
situaţia sa şi felul său de viaţă. începuse să lipsească tot mai des de
acasă, plecând pe furiş după lucru, şi nimeni nu ştia unde îşi petrece
nopţile. Refuza să răspundă când soţia îl întreba despre aceasta, şi
începuse să se poarte rece cu copii, ajungând un străin în propria casă.
Înrăutăţirea legăturilor cu soţul, adăugate trudei sale deja
istovitoare şi grijilor pentru copii, începură să vatăme sănătatea
soţiei, iar plămânii ei începură a slăbi. Apoi un nou necaz căzu asupra
familiei: soţul a fost dat afară din slujbă. Această ultimă întâmplare a
doborât-o pe biata femeie şi a căzut la pat. Doctorii consultaţi au pus
diagnosticul de tuberculoză. Era un lucru foarte dureros pentru
nefericita mamă să se gândească că ar putea să-şi părăsească liota de
copii în mâinile unui soţ fără slujbă. Cu lacrimi în ochi ea s-a rugat
lui Dumnezeu să-i călăuzească soţul şi să-l mântuiască şi să-i îngăduie
şi ei sa trăiască destul cât să-şi crească copiii. În acelaşi timp l-a
pus pe soţul ei să scrie o scrisoare în numele ei unei prietene foarte
apropiate din Petersburg, Maria P., cerându-i să se ducă la Cimitirul
Smolensk, la mormântul Fericitei Xenia, şi să pună să se facă o slujbă
de pomenire pentru Fericita, rugându-se pentru sănătatea soţiei bolnave
şi pentru soţul ei. Primind scrisoarea, Maria s-a grăbit spre Xenia, a
pus să se facă slujba de pomenire pentru ea, s-a rugat, a luat puţin
nisip de pe mormânt şi ulei din candelă şi le-a trimis pe toate
prietenei bolnave. Mama muribundă a pus pământul sub pernă, iar cu
uleiul s-a uns pe piept de mai multe ori. De atunci boala dnei Kl. a
început să dea înapoi. Într-o lună s-a făcut cu totul sănătoasă, iar
soţul ei a primit o nouă slujbă în Kovno, chiar cu o leafă mai bună.
Familia a trăit în pace şi bunăstare până azi".
