Thaisia: "Pentru aceasta sa-L laude armonia (concertul) cerurilor, toate ramurelele si iarba de pe pamant, toate soiurile de dobitoace si valtorile tulburi ale apelor, pentru ca El nu numai ca-i rabda pe pacatosi, ci daruie pe degeaba (gratis) chiar cununi celor ce se pocaiesc."
Pafnutie: "Acesta I-a fost obiceiul din vechime: sa vrea mai mult sa se milostiveasca decat sa pedepseasca."
Cea de-a treia prostituata a carei istorie face parte din colectia literaturii despre pocainta se numeste Thaisia. Ca si Pelaghia, aceasta isi facea meseria intr-una din cetatile Egiptului, probabil Alexandria. Numele ei era acelasi cu cel al faimoasei curtezane care se spune ca l-a fermecat pe Alexandru cel Mare iar mai apoi pe generalul sau Ptolemeu I, de la care a avut trei copii. Tot ea, se spune, ca l-ar fi provocat pe Alexandru sa dea foc Salii celor o Suta de Coloane a palatului din Persepolis; focul va juca un rol si in viata omonimei ei crestine.
In istoria Thaisiei prostituata asa cum era povestita ea printre monahii Egiptului, aceasta era o prostituata bogata si frumoasa, si atat de populara, incat multii ei amanti se bateau chiar pentru a obtine favorurile ei. Pafnutie, unul dintre cele mai faimoase nume printre parintii Egiptului, a auzit de scandal. S-a deghizat in haine lumesti si a venit sa o vada. A vorbit cu Thaisia, iar aceasta a fost patrunsa la inima de cuvintele lui, mai cu seama atunci cand a avertizat-o despre viitoarea judecata a lui Dumnezeu, cand va fi chemata sa dea socoteala de toti cei ce pacatuiau din pricina ei. Thaisia si-a ars toate averile si l-a urmat pe Pafnutie in pustie, unde acesta a lasat-o la o manastire de maici, zidita intr-o chilie fara nici o deschizatura, punand-o sa zica o singura rugaciune: "Cel ce m-ai facut, miluieste-ma". Trei ani mai tarziu, Pafnutie s-a dus in Sketis sa vorbeasca cu Sfantul Antonie cel Mare si ucenicii sai despre ea, iar Pavel, un ucenic al lui Antonie, a vazut in vis un pat bogat in cer pregatit sa o primeasca pe Thaisia in slava. Pafnutie si-a dat seama ca aceasta insemna iertarea pentru ea si s-a dus la chilia ei. A insistat ca ea sa iasa afara, chiar daca acum ea dorea sa ramana inauntru; cincisprezece zile mai tarziu ea a murit.
E o poveste dura si fara compromisuri cu nici una din infloririle literare sau sentimentele omenesti care fac atat de atractive celelalte istorii. Dar intr-un fel, tocmai din pricina scurtimii ei, iese in evidenta mai cu claritate tiparul fundamental al istoriei. A fost o povestire populara, in desert existand si alte relatari ale unor intamplari asemanatoare, una dintre ele fiind istoria Mariei, nepoata lui Avraam, despre care va fi vorba mai jos. O alta este povestita in Apoftegmele parintilor desertului cu privire la avva Ioan Colov si femeia Paisia:
"Se spunea despre avva Ioan, ca unei tinere i-au murit parintii si a ramas sarmana. Iar numele ei era Paisia. Deci a socotit sa-si faca casa gazda de straini, spre primirea parintilor Sketis-ului. A ramas dar asa primind pe straini vreme multa si odihnind pe frati; iar dupa o vreme, dupa ce a cheltuit lucrurile, a inceput a fi lipsita. Deci s-au lipit de dansa niste oameni razvratiti si au schimbat-o din socoteala cea buna si de aceea a inceput a petrece rau, incat a ajuns ca ea sa curveasca. Au auzit parintii si foarte s-au maniat. Si poftind pe avva Ioan Colov, i-au zis: "Am auzit despre sora aceea ca petrece rau, si ea cand putea si-a aratat mila catre noi iar acum noi sa aratam catre dansa mila si sa o ajutam. Deci osteneste-te, parinte, pana la dansa si, dupa intelepciunea ce ti-a dat-o Dumnezeu, economiseste cele pentru dansa." Deci a venit avva Ioan la dansa si a zis batranei portarite: "Spune stapanei tale ca am venit eu!" Iar ea l-a gonit zicand: "Voi dintr-un inceput ati mancat cele ale ei si iata ca e saraca." I-a zis avva Ioan: "Spune-i ca foarte am s-o folosesc." Iar slugile ei zambind ii zic lui: "Dar ce ai sa-i dai, de voiesti sa te intalnesti cu dansa?" Drept aceea, suindu-se batrana i-a spus despre dansul. Si ii zice ei cea tanara: "Acesti calugari de-a pururea umbla pe langa Marea Rosie si gasesc margaritare." Impodobindu-se dar a zis sa-l aduca la dansa. Deci, dupa ce s-a suit, apucand ea mai-nainte a sezut pe pat. Si venind avva Ioan a sezut aproape de dansa. Si cautand in fata ei, i-a zis: "Pentru ce ai defaimat pe Iisus de ai venit la aceasta?" Iar ea auzind, a inghetat cu totul; si plecand in jos capul sau, avva Ioan a inceput a plange foarte. Si a zis ea lui: "Avvo, ce plangi?" Iar dupa ce a cautat, iarasi s-a aplecat in jos plangand si i-a zis ei: "Vad ca Satana joaca in fata ta si nu voi plange?" Iar ea auzind, i-a zis lui: "Este pocainta avvo?" ii zice ei: "Este." Ii zice lui: "Ia-ma unde voiesti!" ii zice ei: "Sa mergem." Si s-a sculat sa mearga dupa dansul. Si a luat seama avva Ioan ca nimic n-a pus la randuiala, nici n-a grait pentru casa sa. Si s-a mirat. Deci dupa ce au ajuns in pustie, s-a facut seara si facand din nisip un capatai mic si semnand chipul crucii i-a zis: "Dormi aici!" Si facandu-si si lui si putin mai departe si implinindu-si rugaciunile, s-au culcat. Iar pe la miezul noptii desteptandu-se, vede o cale luminoasa, de la cer pana la dansa intarita si a vazut pe ingerii lui Dumnezeu ducandu-i sufletul. Drept aceea, sculandu-se si mergand la dansa, a miscat-o cu piciorul iar dupa ce a vazut ca a murit, s-a aruncat pe sine cu fata la pamant, rugandu-se lui Dumnezeu si a auzit ca un ceas al pocaintei ei s-a primit mai mult decat pocainta multora, care zabovesc si nu arata fierbinteala unei pocainte ca aceasta".
Paisia era cunoscuta monahilor, iar grija lor fata de ea a fost un raspuns la milostivirea ei fata de ei. Este un alt exemplu de femeie instarita care si-a folosit bogatia ei liber si risipitor in folosul ascetilor. Ca si Pafnutie, Ioan Colov era socotit unul dintre cei mai rigurosi si severi parinti ai pustiei, si de aceea atat in stare sa umble fara riscuri intr-o situatie compromitatoare, cat si unul care avea dorinta de a-si asuma un asemenea risc din dragoste pentru o alta persoana.
O alta istorie de acest tip se povesteste despre un monah anonim, extrem de experimentat in viata ascetica, de data aceasta in legatura cu sora sa naturala: "El avea o sora desfranata in cetate si care dusese la pierzanie multe suflete. Batranul ii sacaia adesea pe frati despre ea si astfel i-a convins sa il lase sa mearga la ea si avertizand-o, sa opreasca pacatul ce se facea din pricina ei. Ajungand in acel loc, unul din prietenii ei l-a vazut si s-a dus la ea sa-i vesteasca: "Fratele tau e la usa." Adanc tulburata, ea si-a parasit clientul pe care-l servea si la vederea fratelui ei a sarit afara cu capul descoperit. A incercat sa-l imbratiseze, dar acesta i-a spus: "Iubita surioara, mantuieste-ti sufletul caci pe multi ai pierdut. Cum vei indura oare chinul cel vesnic?" Ea a inceput sa tremure si i-a spus: "Crezi ca mai este mantuire pentru mine dupa toate acestea?" Iar el i-a spus: "Daca vrei, este mantuire." Si ea s-a aruncat la picioarele fratelui si l-a rugat sa o ia cu el in pustie. Iar el i-a zis: "Pune-ti mantaua peste capul tau si urmeaza-ma." Ea insa i-a zis: "Sa mergem acum, caci e mai bine pentru mine sa raman descoperita si necuviincioasa decat sa intru din nou in atelierul faradelegii." Pe cand mergeau ei pe cale, el o indemna sa se caiasca. Au vazut niste oameni venind in intampinarea lor, iar el i-a spus: "Intrucat nu oricine stie ca esti sora mea, departeaza-te putin de drum pana ce acestia vor trece." Dupa o vreme a chemat-o: "Sa purcedem pe calea noastra, sora." Cum aceasta nu raspundea, s-a intors si a gasit-o moarta. A vazut ca urmele pasilor ei erau pline de sange, caci era cu picioarele goale".
O alta versiune a istoriei care este foarte aproape de cea a Thaisiei era povestita de avva Serapion, dar in acest caz zavorarea intr-o chilie a fost treptata si la cererea prostituatei insasi.
"A venit odata avva Serapion, trecand printr-un sat al Egiptului si a vazut o curva sezand langa chilia lui si a zis ei: "Gatit-ai patul?" Ea i-a zis: "Da, avvo!" A-ncheiat batranul: "Asteapta-ma deseara ca voi veni la tine si-am sa petrec noaptea acesta aproape de tine." Iar ea raspunzand, a zis: "Bine, avvo!" Si s-a gatit si a asternut patul si l-a asteptat pe batran cu cele de trebuinta. Iar cand s-a facut seara, a venit barbatul la dansa, nimic aducand si intrand in chilie, i-a zis ei: "Gatit-ai patul?" Ea a zis: "Da, avvo!" A incuiat usa si i-a zis ei: "Asteapta putin, fiindca avem pravila pana ce o voi face!" Si a inceput batranul slujba. Si incepand Psaltirea, la fiecare psalm facea rugaciunea, rugandu-se lui Dumnezeu pentru dansa ca sa se pocaiasca si sa se mantuiasca. Deci l-a ascultat Dumnezeu; si sta femeia tremurand si rugandu-se aproape de batranul. Daca ispravi batranul toata Psaltirea, ea a cazut la pamant. Iar batranul incepand Apostolul, a citit mult dintr-insul. Si asa si-a implinit slujba. Deci umilindu-se ea si intelegand ca nu pentru pacat a venit la dansa, ci ca sa-i mantuiasca sufletul, a cazut in fata lui zicand: "Fie-ti mila, avvo, si povatuieste-ma unde pot placea lui Dumnezeu." Atunci batranul a povatuit-o pe dansa la o manastire de fecioare si a dat-o la stareta, zicand: "Ia pe sora aceasta si nu-i pune ei jug sau porunca, ca celorlalte surori; ci orice voieste da-i ei si cum voieste da-i voie sa umble!" Si dupa ce a facut putine zile a zis: "Eu sunt o pacatoasa si voiesc la doua zile sa mananc." Si dupa putine zile a zis: "Eu multe pacate am si voiesc la patru zile sa mananc." Dupa alte putine zile s-a rugat egumenei zicand: "Fiindca mult am mahnit pe Dumnezeu cu faradelegile mele, rogu-te, pune-ma intr-o chilie si o astupa, si pe o gaura da-mi putina paine si rucodelie." Si a facut ei stareta asa. Asa i-a placut lui Dumnezeu in cealalta vreme a vietii sale".
In toate aceste cazuri, istoria este dura si total lipsita de sentimentalism. Asa cum arata romanele sale, Anatole France a fost fascinat de istoria Thaisiei. El a modificat detaliile zavorarii Thaisiei, chiar atunci cand tema operei sale (lipsa de calauzire a ascetului mandru si pasionat) ar fi profitat de latura neplacuta a istoriei. In romanul sau, Pafnutie e lipsit de orice respect pentru umanitate si da un exemplu clasic de fanatism dur si brutal. Dar faptul de a fi pecetluit ani de zile intr-o celula fetita intrecea sensibilitatea unui francez al secolului XIX! E posibil ca autorul istoriei Thaisiei insusi sa fi crezut extrema actiunea lui Pafnutie, intrucat il prezinta ca fiind ingrijorat cu privire la penitenta sa si include o viziune a mantuirii Thaisiei atestand eliberarea ei din celula penitentiala. In orice caz, Pafnutie avea un renume in desert pentru duritatea sa si, in cazul ca poate fi identificat cu apoftegmele care circulau sub numele sau, aceasta era de altfel caracteristica sa principala.
Daca sunt citite ca relatari ale unor evenimente istorice, aceste istorii nu sunt atractive; dar daca sunt abordate ca istorii privitoare la esenta caintei construite in jurul unor fapte reale, pot fi sesizate intuitii valoroase.
In fiecare caz, monahul care intreprinde deghizat vizitarea unui bordel e prezentat ca o persoana puternica, ferma in viata sa ascetica, pe care nu-l mai poate atinge nici cea mai mica urma de sminteala. Fiecare vorbeste singur impreuna cu femeia si intr-un dialog fata catre fata ii pune inainte pericolul modului ei de viata, nu numai pentru ea insasi, ci si pentru ceilalti. Nu exista nici o analiza, nici o discutie, nici o scuza; numai insistenta clara asupra prezentei lui Hristos aici si acum si chemarea sa fata de persoanele de acolo si de atunci.
Lumina realitatii, adevarul situatiei femeii inaintea lui Dumnezeu este lipsita de compromisuri si in fiecare caz atinge insasi miezul realitatii in care e implicata fiecare femeie in parte. Incapabile sa se increada in propriile idei si reactii, ele se pun in mainile celor care le-au descoperit acest adevar despre ele si in acelasi timp folosesc sansa libertatii ce li se ofera intr-un mod atat de neasteptat.
In cazul Thaisiei si al surorii monahului, ele intra pe loc in imparatia cerurilor; nu mai e nevoie de o pocainta indelungata, intoarcerea lor la Dumnezeu e facuta definitiva prin moartea lor in care primesc darul mantuirii libere intr-un mod total, in istoria Thaisiei, accentul este diferit: Thaisia e pecetluita intr-o chilie ca intr-un mormant, o limitare pana la un singur punct a realitatii inaintea lui Dumnezeu; iar acest lucru e intarit de singura ei rugaciune: "Cel ce m-ai facut, miluieste-ma".
Creatura inaintea Creatorului, pacatoasa inaintea Mantuitorului, ea este aratata ca experiind eliberarea de iluzie, neadevar, autodeterminare si inabilitatea de a iubi sau a fi iubita, singura si in intuneric, vreme de trei ani de zile. O terapie de soc poate, dar nu impusa de o cruzime straina; i s-a cerut si i-a fost data din iubire.
Nu exista nici o analiza a pacatelor ei: pur si simplu ea sta inaintea lui Dumnezeu; iar in cele din urma Pafnutie pretinde ca a primit iertarea deplina nu din pricina unor penitente, ci pur si simplu pentru ca a ramas in lumina adevarului inaintea lui Dumnezeu. Ca si la Maria Egipteanca, nu e cazul de a dobandi iertarea prin penitente sau autoanaliza, iertarea lui Dumnezeu este un dar liber, mantuirea e oferita gratis.
Tot ceea ce pot face Thaisia, Paisia si sora monahului e sa invete cum sa primeasca darul in realitate si in vietile lor. Orice asprime este rezultatul acelui moment, nu cauza lui. Mai mult, Thaisia - si acest lucru e adevarat despre toate celelalte femei - are nevoie de o alta persoana in acest moment al intoarcerii ei spre Dumnezeu. Faptul exprima un adevar important: cainta nu se face de unul singur, ci in Biserica, chiar si pentru Maria Egipteanca: in unele privinte ea era total singura, insa la sfarsitul vietii sale a avut nevoie atat de Zosima, cat si de Sfintele Taine.
Oricat de dur suna istoria Thaisiei, ea a fost folosita ca baza pentru o piesa medievala de o deosebita eleganta si vigoare. Hrotsvvitha de la abatia regala din Gandersheim in secolul X, a scris piese de teatru in maniera lui Terentiu, dar avand drept tema castitatea crestina. Ca ea s-a bazat pe istoria Mariei, nepoata lui Avraam, nu este un lucru surprinzator, intrucat e vorba de o poveste plina de simpatie omeneasca, dar alegerea istoriei Thaisiei pentru cea de-a doua piesa cu tema mantuirii unei prostituate e mai putin clara.
In aceasta piesa, Pafnutie isi pastreaza duritatea pe care Hrotsvvitha o gasise in relatarile timpurii despre el, iar Thaisia ii seamana in maniera sa abraziva; drama lor este una a iubirii dramatice si a caintei vii. Cuvintele pe care Pafnutie le foloseste cand merge sa o viziteze pe Thaisia sunt din Cantarea Cantarilor: "Trezeste-te, dragostea mea, frumoasa mea, si vino" (1, 1). Scena centrala a piesei e o scena trecuta cu vederea in relatarea antica: este o inscenare vie a arderii in public de catre Thaisia a tuturor averilor ei.
Exista o urgenta si o vigoare in piesa care aduce la viata istoria si care face din momentul zavorarii delicatei si iubitoarei de lux fete intr-o chilie intunecata, umeda si fara nici o deschizatura, un episod plin de tensiune dramatica si credibilitate umana.
Moartea Thaisiei alcatuieste sfarsitul piesei, intrucat ea moare cu Pafnutie langa ea si singurele cuvinte de pe buzele ei sunt cele pe care le folosea in chilia ei de data aceasta de bunavoie: "Cel ce m-ai facut, miluieste-ma!".
In piesa Hrotsvvithei se mentine incontinuu un contrast intre frumusetea pamanteasca si adevarata frumusete duhovniceasca atinsa prin refuzul Thaisiei de a fi tinuta de atractiile trupului de care se bucurase mai inainte.
Piesa ilustreaza tema istoriei: "Darul gratuit al lui Dumnezeu nu rasplateste meritul omenesc, caci daca s-ar da dupa merite, nu s-ar mai numi har", iar pentru a face aceasta, Hrotsvvitha adauga o dimensiune de emotie si sensibilitate umana ce lipseste in versiunile dure din textele timpurii: facand astfel ea nu diminueaza nicidecum, ci mai degraba evidentiaza adevarul din mesajul fundamental al istoriei.
