La 28 octombrie 1688 se sfarsea din viata Serban Voda Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti, in timpul caruia s-au ridicat sfinte lacasuri de inchinare si s-a inceput tiparirea primei editii integrale a Bibliei in romaneste. In aceeasi zi boierii munteni au ridicat in scaunul de domnie pe nepotul de sora al celui raposat, logofatul Constantin Brancoveanu (n. 1655), cu rosturi insemnate in viata politica a tarii. Invatase carte, precum si limbile greaca, latina si slavona, cu dascali ale caror nume au ramas necunoscute, apoi s-a casatorit cu Maria, nepoata de fiu a domnitorului Antonie din Popesti, avand 11 copii: patru feciori si sapte fete. De tanar a fost chemat in slujbe domnesti, sub Gheorghe Duca si Serban Cantacuzino, ajungand in cele din urma, mare logofat.
Si-a inceput domnia in imprejurari grele pentru Tara Romaneasca, in timpul unui indelungat razboi intre turci si austrieci. Noul domn, printr-o diplomatie deosebita, a stiut sa pastreze legaturi de prietenie cu toti, astfel ca tara sa fie scutita de jafuri si pustiiri din partea unor osti straine. In astfel de imprejurari favorabile, cei 26 de ani de domnie reprezinta o epoca de maxima stralucire culturala si artistica. S-au ridicat acum biserici si manastiri, s-au deschis scoli de toate gradele, s-au tiparit carti in diferite limbi, au fost sprijiniti si incurajati oamenii de carte, s-au acordat ajutoare materiale multor asezaminte bisericesti ortodoxe cazute sub dominatie otomana.
In timpul lui Constantin Brancoveanu au trait la Bucuresti numerosi invatati straini-greci si de alte neamuri-fie reprezentanti ai culturii italiene, fie ai celei grecesti. Dar pe langa invatatii straini, in timpul domniei lui si-au desfasurat activitatea numerosi oameni de carte romani. Intre ei se numara unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, renumit istoric, cu studii la Padova, care a inceput o Istorie a Tarii Romanesti, dar n-a ajuns sa scrie decat o parte din ea, fratii Radu si Serban Greceanu, primul din ei fiind "cronicarul oficial" al domniei lui Brancoveanu, cu o insemnata lucrare istorica, Radu Popescu, cu o cronica privind intreaga istorie a Tarii Romanesti, fratii David si Teodor Corbea, fii unui preot din Brasov, renumitul psalt "Filotei sin agai Jipai", de la care a ramas prima Psaltichie romaneasca cunoscuta, episcopii Mitrofan si Damaschin de la Buzau, mitropolitul Teodosie si urmasul sau, marele carturar Antim, originar din Ivria (Gruzia), romanizat si identificat intru totul cu nazuintele credinciosilor pe care-i pastorea, la care se adauga mai multi copisti de manuscrise romanesti, clerici sau mireni.
Constantin Brancoveanu a fost un mare sprijinitor al Academiei domnesti de la manastirea Sfantul Sava din Bucuresti, pe care a reorganizat-o, numind in fruntea ei pe invatatul grec Sevastos Kuminitis, urmat de Marcu Porfiropol. In 1707 domnitorul a procedat la o noua reorganizare a ei, cu ajutorul catorva carturari ai vremii. Academia era organizata ca o Facultate de Litere si Filosofie din cadrul Universitatilor apusene.
Paralel cu Academia de la Sfantul Sava, functionau si alte scoli, in incinta unor manastiri, in care se preda in slavoneste si romaneste.Asa au fost scolile de la manastirile Sfantul Gheorghe Vechi si Coltea, amandoua in Bucuresti, care pregateau dieci pentru cancelariile domnesti, preoti si dascali. O serie de scoli romanesti existau in orasele tarii, in manastiri si chiar in mediu rural. In cateva manastiri au luat fiinta biblioteci renumite, cu lucrari procurate in mari centre culturale din Apus, tiparite in limbi clasice sau de circulatie, in diferite epoci. Intre ele s-au remarcat biblioteca de la manastirea Margineni a lui Constantin Cantacuzino, fondata de tatal acestuia, precum si biblioteca manastirii Hurezi, fondata chiar de Constantin Brancoveanu.
Dar acest domn a fost un mare ocrotitor al Tiparului. Domnia lui incepe printr-un act de cultura si anume prin aparitia Bibliei de la Bucuresti, prima editie integrala a ei in limba romana, opera de mari proportii pentru acel timp (944 pagini format mare, pe doua coloane, cu litera marunta). Tiparirea incepuse inca din timpul lui Serban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687; un prim triaj era terminat in septembrie 1688, deci in timpul vietii acestuia. Al doilea triaj s-a terminat abia in noiembrie 1688, sub noul domnitor. Potrivit unei note dintr-o alta tiparitura, Brancoveanu, ca mare logofat, a fost "ispravnicul" lucrarii de tiparire a acestei prime Biblii romanesti. Era o opera de colaborare a carturarilor romani de pretutindeni.
Pe langa tipografia mai veche infiintata in 1678 la Bucuresti de catre mitropolitul Varlaam, s-au infiintat acum cateva tipografii noi: la Buzau in 1691, prin stradaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Husi), la Snagov, dupa 1694, la Ramnicul Valcea in 1705, la Targoviste in 1708, toate prin osteneala lui Antim Ivireanul care, din smerit ieromonah, a fost ales in 1705 episcop la Ramnic, iar in 1708 mitropolit. S-au tiparit felurite carti: de slujba, de teologie, de invatatura, de combatere a catolicismului si calvinismului, toate in limbile romana, greaca, slavona si chiar araba. De pilda, in tipografia infiintata de episcopul Mitrofan de Buzau, s-au imprimat Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila, in romaneste (1691), cele 12 Mineie cu tipicul, paremiile si sinaxarul in romaneste (1698) si altele.
In tipografia de la Bucuresti, pusa din 1691 sub conducrea ieromonahului Antim Ivireanul, au aparut mai multe carti de slujba sau invatatura, intre care si un frumos Evangheliar greco-roman (1693). In cea de la manastirea Snagov, indrumata tot de Antim, s-a tiparit, intre altele, un Liturghier greco-arab in 1701, prima carte imprimata cu litere arabe, la rugamintea patriarhului Atanasie Dabas al Antiohiei. Reintors la Bucuresti, Antim Ivireanul imprima acolo noi carti in romaneste si greceste, precum si un Ceaslov greco-arab, cerut de acelasi patriarh.
Dupa ce a ajuns episcop la Ramnic, Antim Ivireanul a inceput - desigur cu consimtamantul domnitorului - sirul unor tiparituri romanesti, menite sa duca la triumful deplin al limbii romane in slujba bisericeasca. Astfel, in 1706 s-au tiparit Liturghierul si Molitvelnicul, primele editii romanesti ale acestor carti in Muntenia.
Ca mitropolit, din 1708, Antim Ivireanul a continuat editarea de carti de slujba in romaneste la Targoviste (Liturghierul, Molitvelnicul, Octoihul, Catavasierul, Ceaslovul, Psaltirea). Trebuie notat ca toate erau traduse de insusi mitropolitul Antim intr-o frumoasa limba romaneasca, deosebit de expresiva, incat traducerile sale se folosesc pana azi. In felul acesta, Antim Ivireanul, sprijinit de domn, a ramas in istoria Bisericii noastre drept creatorul "limbii liturgice romanesti".
Cele peste 60 de carti tiparite de Antim, la care se adauga cele aproximativ 15 de la Buzau, reprezinta o perioada de maxima inflorire a tiparului la noi, aceasta fiind si o urmare a sprijinului generos al domnitorului.
In acelasi timp, Constantin Brancoveanu se numara printre marii ctitori de lacasuri sfinte din trecutul nostru. Inca inainte de a ajunge domn a ridicat doua biserici, una la Potlogi si alta la Mogosoaia, langa Bucuresti. In vara anului 1690 a pus piatra de temelie a celei mai de seama din ctitoriile sale, manastirea Hurezi sau Horezu, cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena, cu ziduri si turnuri de aparare, cu numeroase cladiri in incinta. Biserica mare a fost impodobita cu fresce de catre renumitul zugrav Constantinos, un grec care a trait insa la noi; se remarca in chip deosebit scenele legate de viata imparatului Constantin, dar mai ales un impresionant sir de personaje ale vietii politice din trecut: neamul Basarabilor, al Cantacuzinilor si membrii familiei domnitoare: Constantin Voda Brancoveanu cu cei patru fii si doamna Maria cu patru fete, toate in pronaos. Tot in pronaos era pregatit si mormantul in care sa fie asezat spre vesnica odihna trupul domnitorului si al sotiei sale. In afara de biserica principala, mai exista alte cateva schituri si paraclise: bolnita, ctitoria doamnei Maria, paraclisul, facut de domn, schitul Sfintii Apostoli, ctitorit de primul egumen Ioan, schitul Sfantul Stefan, ctitorit de Stefan, fiul domnitorului si schitul Sfantul Ioan Botezatorul.
Tot in Oltenia a refacut din temelie manastirea Mamul, pe locul unei biserici de lemn ctitorita de fratii Buzesti si Brancoveni, veche ctitorie a boierilor Craiovesti si a lui Matei Basarab, in care erau ingropati si membri ai familiei Brancoveanu.
In Bucuresti a ctitorit trei biserici, tot pe locul unora mai vechi: biserica Sfantul Ioan cel Mare sau Grecesc, demolata in secolul trecut, biserica manastirii Sfantul Sava, demolata in secolul trecut si biserica manastirii Sfantul Gheorghe Nou, existenta si azi, in centrul capitalei, restaurata in zilele noastre. In aceasta biserica au fost depuse si osemintele ctitorului, in anul 1720, aduse in ascuns de sotia sa, doamna Maria.
A mai zidit o biserica in satul Doicesti (jud. Dambovita). Impreuna cu unchiul sau, spatarul Mihai Cantacuzino, a ridicat manastirea din Ramnicu Sarat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, inchinata manastirii Sfanta Ecaternina din Muntele Sinai.
In afara de aceste manastiri si biserici, ridicate in intregime de binecredinciosul domn, a mai facut o seama de imbunatatiri si refaceri la multe altele, ca manastirile Cozia, Arnota, Bistrita, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dintr-un lemn, Curtea de Arges, Dealu, Snagov, bisericile Domneasca si Sfantul Dumitru din Targoviste etc.
In Transilvania a zidit o biserica in Fagaras, alta in Ocna Sibiului, precum si manastirea Sambata de Sus, cea din urma distrusa cu tunurile in veacul al XVIII-lea, din dispozitia autoritatilor habsburgice si refacuta abia in prima jumatate a secolului nostru. In Constantinopol a zidit biserica Sfantul Nicolae din cartierul Galata, la manastirea Sfantul Pavel din Muntele Athos a facut un paraclis si o trapeza, iar la Ismail, pe malul stang al Dunarii, a ridicat o biserica cu hramul Sfantul Gheorghe.
Sotia sa, doamna Maria, a ctitorit biserica Dintr-o zi din Bucuresti, pe locul uneia mai vechi, din lemn, bolnita de la Hurezi, o biserica noua si chilii la manastirea Surpatele (jud. Valcea) si a refacut biserica manastirii Viforata (jud. Dambovita). Multe biserici au fost zidite de rudeniile sale apropiate.
Toate bisericile ctitorite acum au fost impodobite cu frumoase picturi in fresca de catre cei doi renumiti zugravi ai epocii Parvu Mutu, roman, fiu de preot din Campulung, care a zugravit mai cu seama ctitoriile Cantacuzinilor (dar si biserica Sfantul Gheorghe Nou) si grecul Constantinos, pictorul preferat al lui Constantin Brancoveanu, care a format o adevarata "scoala" de zugravi, mai ales la Hurezi si care ii vor continua munca. Un alt aspect din domnia lui Constantin Brancoveanu il constituie ajutorul sau permanent acordat asezamintelor bisericesti din Balcani si Orientul Apropiat, cazute sub dominatie turceasca. Aratam mai sus ca Antim Ivireanul a tiparit zeci de carti in limba greaca, raspandite in cuprinsul patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria si Ierusalim. Unele din ele erau carti de aparare a Ortodoxiei impotriva catolicilor si calvinilor, altele erau carti de slujba. S-au mai tiparit si doua carti greco-arabe pentru bisericile din cuprinsul Patriarhiei ortodoxe arabe a Antiohiei. In tiparnita araba oferita patriarhului Atanasie Dabas si instalata in Alepul Siriei s-au imprimat apoi alte carti liturgice sau de invatatura pentru credinciosii ortodocsi de limba araba. Pentru Biserica ortodoxa din Ivria (Gruzia sau Georgia) s-au tiparit carti la Tbilisi, mester tipograf fiind Mihail Stefan, trimis acolo de Constantin Brancoveanu si mitropolitul Antim, la rugamintea regelui Vahtang VI al Georgiei.
A acordat numeroase ajutoare materiale celor patru Patriarhii, unor manastiri de la Muntele Athos, Muntele Sinai, din Grecia si insulele grecesti. Un numar insemnat de patriarhi si alti ierarhi din Rasarit considerau orasul Bucuresti ca a doua lor resedinta, stand mai mult aici, bucurandu-se de veniturile pe care le aveau din partea unor manastiri romanesti "inchinate" Locurilor Sfinte. Patriarhul ecumenic Dionisie IV Seroglanul l-a "uns" domn pe Brancoveanu si a murit la Targoviste. Dositei al Ierusalimului statea mai mult la Bucuresti, ca si urmasul sau Hrisant Notaras, ales cu sprijinul lui Brancoveanu si care va sfinti biserica manastirii Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti.
A sprijinit pe carturarii greci stabilit la noi, ca sa-si poata desfasura activitatea ca profesori la Academia de la Sfantul Sava, ori sa le fie editate lucrarile in tiparnitele conduse de Antim Ivireanul. Cativa tineri greci au facut studii in Apusul Europei cu ajutoare din partea domnului muntean.
O grija deosebita a aratat romanilor din Transilvania si Bisericii lor. Aratam mai sus ca a ctitorit aici trei lacasuri de inchinare, la Fagaras, Ocna Sibiului si Sambata de Sus. A daruit numeroase ajutoare bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului, pe care au ajutat-o, de altfel, si multi dintre inaintasii sai. Mitropoliei din Alba Iulia i-a acordat in 1698, o subventie anuala de 6000 de aspri, ca sa-i fie "de intarire si ajutor, intrucat o stim ca pe o corabie ce se leagana in mijlocul valurilor marii", iar la 15 iunie 1700 i-a daruit o mosie de la Merisani, in partile Argesului. Ucenicul lui Antim Ivireanul, Mihail Stefan, a fost trimis in 1699 la Alba Iulia, unde a tiparit un Chiriacodromion (o editie revazuta a Cazaniei lui Varlaam de la Iasi, din 1643) si o Bucoavna, adica un Abeceda. Dupa 1701, anul in care mitropolitul Atanasie Anghel din Alba Iulia a acceptat "unirea" cu Biserica Romei, Constantin Brancoveanu a trimis scrisori de incurajare catre romanii din Scheii Brasovului sfatuindu-i sa ramana statornici in dreapta credinta. Cartile romanesti tiparite in timpul domniei lui au cunoscut o larga circulatie in Transilvania, ajungand pana in Maramures. Unele erau daruite de el insusi, dupa cum arata insemnarile facute pe ele de anumiti preoti.
Starea de maxima inflorire bisericeasca si cultural-artistica din Tara Romaneasca s-a sfarsit odata cu inlaturarea din scaun a lui Constantin Brancoveanu. Numeroase pari si intrigi ale dusmanilor sai la Constantinopol, precum si faptul ca in cursul razboiului ruso-turc din 1711 unul din boierii sai a trecut de partea rusilor, au facut pe turci sa-l banuiasca de "necredinta" fata de ei si sa-l inlature din scaun. Dus la Constantinopol impreuna cu familia sa si o parte din averi – inca din martie 1714, in saptamana Patimilor – au fost aruncati in cunoscuta inchisoare a celor sapte turnuri (Edicule). In timp ce se aflau in inchisoare, li s-a promis ca vor scapa cu viata daca vor imbratisa religia mahomedana, propunere pe care evlaviosul domn a respins-o cu hotarare.
In ziua de 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, tocmai cand domnitorul implinea 60 de ani, au fost dusi cu totii spre locul de osanda. Fostul sau secretar pentru limbile apusene, Anton Maria del Chiaro din Florenta, relateaza ca, inainte de a fi ucisi, domnitorul a dat fiilor sai acest ultim indemn: "Copiii mei, fiti cu curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; sa ne mantuim cel putin sufletul, spalandu-ne pacatele in sangele nostru!". Atunci in prezenta sultanului, a trimisilor unor tari straine, a sotiei, fiicelor si ginerilor lui Brancoveanu, adusi la acest fioros spectacol, a urmat decapitarea domnului si a celor patru fii. Mai intai i s-a taiat capul lui Ianache Vacarescu, cel mai de seama sfetnic al domnitorului, dupa care au fost retezate capetele celor patru fii ai sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei. Dupa ce a asistat la toata tragedia fiilor sai, a fost taiat si capul domnitorului martir. Capetele lor au fost purtate de turci prin Constantinopol, in varful sulitelor, iar trupurile le-au fost aruncate a doua zi in Vosfor. Niste pescari crestini le-au gasit pe mare si le-au ingropat in manastirea greceasca din insula Halki.
Doamna Maria, fiicele, ginerii si nepotii, care au scapat cu viata, au fost inchisi intr-o cetate din Asia Mica, de unde s-au putut reintoarce in tara abia dupa doi ani. In 1720, doamna Maria a izbutit sa aduca in ascuns ramasitele pamantesti ale domnitorului martir, pe care le-a ingropat in biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa. Deasupra mormantului a asezat o candela avand o inscriptie care consemna aceste lucruri.
Asadar, Constantin Brancoveanu a fost un mare "ctitor" de cultura si de lacasuri sfinte, un sprijinitor prin cuvant si fapta al Ortodoxiei de pretutindeni, o figura de seama din istoria neamului romanesc. Iar prin moartea lui cu adevarat muceniceasca, el a oferit tuturor o minunata pilda de daruire si de jertfa pentru tara sa si pentru credinta crestina.
Moartea lor a impresionat profund pe contemporani, chiar si pe necrestini. Ea a fost consemnata cu indignare in putinele ziare europene care apareau atunci, dar si de unele rapoarte diplomatice trimise din Constantinopol. Dupa cum era de asteptat, moartea muceniceasca a Brancovenilor a avut un larg ecou in sufletul poporului roman, care i-a plans in cantece si balade populare. Inca din 1730 s-a fixat in scris un cantec popular, care circula mai demult in Moldova, sub titlul "Istoria Maririi Sale lui Constantin Voda Brancoveanu din Bucuresti". O cunoscuta balada a fost culeasa in secolul trecut de Vasile Alecsandri, in care era prezentata pe larg mucenicia lui "Brancoveanu Constantin / Boier vechi si domn crestin". Intre altele, era mentionata si propunerea ce i s-a facut de a imbratisa religia islamica: "Lasa legea crestineasca / Si te da-n cea turceasca", la care evlaviosul domnul a raspuns "Faca Domnul ce o vrea / Chiar pe toti de mi-i taia / Nu ma las de legea mea".
La scurt timp dupa uciderea celor cinci noi mucenici ai dreptei credinte, la care se adauga si vistiernicul Ianache Vacarescu, mitropolitul grec Calinic al Heracleei († 1726) a alcatuit chiar un "Canon al domnului Valahiei Constantin Brancoveanu", din care s-au pastrat patru induiosatoare tropare. Unul din tropare are acest cuprins: "S-a aprins astazi pentru iubitorii de praznice un sfesnic cu cinci lumanari ce-i lumineaza pe credinciosi si sarbatoare cu cinci raze de lumina, al lui Brancoveanu cel vestit impreuna cu copiii lui".
O "slujba" a noilor patimitori pentru Hristos a fost alcatuita si in manastirile muntene, circuland in manuscris. Redam din ea un tropar si un icos de la slujba Vecerniei:
Troparul, glas 5: "Pe florile Romaniei, cel de taina, pe cei intocmai cu mucenicii cei vechi, pe Sfant domnitorul Constantin Brancoveanul, impreuna cu fii sai Constantin cel viteaz, Stefan cel minunat, cu Radu cel vrednic de lauda, cu Matei cel mic, dar cu mintea ca un barbat desavarsit. Pre Ianache Vacarescu, cel cu suflet ravnitor... Toti noi trebuie sa-i laudam si cu cantari nevinovatia lor sa o fericim, ca se roaga Domnului sa se mantuiasca sufletele noastre".
Icosul: "Ca niste slugi bine credincioase ai iubitorului de oameni Dumnezeu, apucati inainte degraba izbavindu-ne pe noi de tot raul, dati-ne si cuvant de intelepciune ca sa putem a lauda patimirile voastre.
Bucura-te, domnitorule si mucenice al lui Hristos, cel ce ai domnit preste patimi, Constantine Brancovene. Bucura-te viteazule intre mucenici, Ianache, vrednicule de lauda. Bucura-te, cel ce cu inima barbateasca ai rusinat pe muftiul cel urat, Constantine Vrancovene, fericite. Bucura-te cel ce ai indraznit a ocari cu cuvinte marete pe sultanul cel pagan, Stefane, alesule intre mucenici. Bucura-te, ravnitorule cel adevarat al lui Hrisots, Radule, prea intelepte. Bucura-te, mai micule intre frati, dar mai mare intre mucenici, Matei cel minunat.
...Bucurati-va toti impreuna si pentru noi faceti rugaciuni, ca sa ne ierte pacatele noastre, sa ne sfarsim in pocainta, ca mantuindu-ne sa putem canta si noi impreuna cu voi lui Dumnezeu: Aliluia".
Aceste "slujbe", ca si cantecele populare care pomeneau cu evlavie sfarsitul Brancovenilor, toate aparute la scurta vreme dupa patimirea lor, ne arata ca ei erau socotiti inca de atunci ca adevarati "mucenici" sau "marturisitori" ai Ortodoxiei. Drept aceea, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, in sedinta din 20 iunie 1992 a hotarat ca "de acum inainte si pana la sfarsitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brancoveanul, impreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul Ianache sa fie cinstiti cu sfintii in ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe si cantari de lauda in ziua de 16 august, fiind inscrisi in sinaxar, cartile de cult, precum si in calendarul Bisericii noastre". S-a mai hotarat sa se tipareasca viata si slujba lor, iar chipul lor sa fie zugravit in icoane si in biserici, alaturi de ale altor sfinti de neam roman.
