Simeon Noul Teolog (949-1022), calugar ortodox, autor de scrieri mistice. S-a nascut la Galatea, in Paphlagonia (Asia Mica), in anul 949, intr-o familie care apartinea aristocratiei bizantine cu influenta in sfera politica.
Viata lui Simeon coincide in mare masura cu domnia celui mai reprezentativ imparat din dinastia macedoniana, Vasile II Bulgaroctonul (976-1025). Este luat de unchiul sau la curtea imperiala din Constantinopol, unde isi desavarseste studiile. Intentia unchiului sau era ca nepotul sau sa faca cariera la curtea imperiala.
Sub influenta unui calugar studit, Simeon cel Pios, el se hotaraste sa devina calugar. Dupa o scurta vizita in tinutul natal, revine la Constantinopol si imbraca haina monahala la manastirea Studion. Datorita unor neintelegeri cu staretul manastirii, care nu vedea cu ochi buni daruirea si ascultarea pe care el le arata fata de parintele lui duhovnicesc, Simeon este silit sa paraseasca Studionul.
Sfantul Simeon se retrage la manastirea Sfantul Mamas, din partea de sud-vest a Constantinopolului, unde incepe din nou viata monahala ca novice, pastrand legatura cu parintele sau duhovnicesc. Este hirotonit preot, iar dupa trei ani, comunitatea de aici il alege staret, cu aprobarea patriarhului Nicolae. Este perioada in care Simeon devine vestit in Constantinopol pentru viata sa de sfintenie si intelepciune. Situatia devine din nou defavorabila, pentru acelasi motiv, si anume, cinstirea pe care el o arata parintelui sau duhovnicesc, care decedase in 987.
Este silit sa renunte la staretie in 1005, iar in 1009 patriarhul il exileaza. Obligat sa paraseasca aceasta manastire, Simeon se indreapta spre Manastirea Sfanta Marina, pe tarmul asiatic al Bosforului, langa Chrysopolis (Sutari), lacas pe care el insusi l-a restaurat. Aici este cautat de un mare numar de credinciosi, multi dintre ei apartinind aristocratiei.
Nemultumirea aratata de acestia si probabil presiunile lor asupra patriarhului, l-au determinat sa ridice interdictiile la care era supus Simeon. In plus, Simeon a fost invitat sa se reintoarca la Studion, iar patriarhul ii ofera un post de arhiepiscop, pe care el il refuza, preferand sa ramana in continuare, in retragere de bunavoie, la Manastirea Sfanta Marina, pana la moartea sa in 1022.
Fara indoiala, el este cel mai mare teolog bizantin. "Numele de "Noul Teolog" il plaseaza in comparatie cu marele ganditor al Bisericii Ortodoxe de Rasarit Sf. Grigorie de Nazianz, cunoscut ca "Grigorie Teologul", intreaga sa invatatura se centreaza in jurul vederii Luminii Divine, desi ea ramane in acelasi timp hristocentrica, accentuand importanta Sfintei Euharistii. EI a imbinat traditia contemplativa a lui Isaac de Ninive cu traditia cenobitica a Sfantul Vasile cel Mare si Teodor Studitul.
Sfantul Simeon a fost influentat de omiliile lui Macarie Egipteanul. La randul lui, a exercitat o influenta formativa, dand imbold aparitiei miscarii ascetice bizantine, cunoscuta sub numele de isihasm.
Opera Sfantului Simeon Noul Teolog - poate fi divizata in patru categorii:
1. Cateheze, in numar de 34 2. Cuvantari teologice, in numar de 3, si etice, in numar de 15 3. Capete teologice si practice 225 la numar. 4. Imnele dragostei dumnezeiesti.
Este greu de fixat cu exactitate data la care a scris aceste lucrari. Catehezele au fost compuse si tinute in timpul sederii sale la manastirea Studion. Tot acolo se crede ca a scris imne, lucrari exegetice si scrisori, care nu s-au pastrat. Dupa retragerea sa din functia de staret, a alcatuit capetele despre virtuti si despre patimile opuse lor.
In timpul disputei cu Stefan al Nicomidiei, a scris bucatile oratorice. Nichita Stithatul mentioneaza, din perioada retragerii sale, doar scrierea de imne. Simeon Noul Teolog se incadreaza in traditia ascetica si duhovniceasca rasariteana, analizand si descriind urcusul duhovnicesc al omului, de la curatirea de patimi si dobandirea virtutilor, la contemplarea ratiunilor duhovnicesti si apoi la vederea lui Dumnezeu in lumina si la unirea cu el.
La aceasta traditie el adauga o nuanta noua, care pune accentul in mod deosebit pe simtire, pe constiinta, pe iubire si pe lumina, ceea ce a facut pe unii ganditori sa-l considere innoitor in traditia duhovniceasca a ortodoxiei.
De fapt, acest accent pus pe simtire si pe vederea lui Dumnezeu in lumina, nu face decat sa dezvolte treapta a treia a urcusului duhovnicesc al omului care isi dedica viata rugaciunii neincetate. Caci e vorba de o simtire sfanta, plina de iubirea de Dumnezeu, venita dupa curatirea de patimile egoiste. Punctul de pornire al teologiei sale rezida in dorinta omului de a se mantui.
Orice crestin, care doreste sa se mantuiasca, trebuie sa ajunga la sfintire sau la constiinta harului prezent in el de la Botez. In virtutea acestei constiinte, el trebuie sa purceada la curatirea de pacate. Pe masura curatirii, de pacate se iveste in om simtirea sau vederea lui Dumnezeu.
La acest proces concura credinta, harul si vointa libera de mantuire, in acest sens, darul suprem al vederii lui Dumnezeu este un dat potential pentru toti crestinii. Simeon nu solicita o vedere sau simtire egala in intensitate de la toti crestinii. Ea depinde de puterea de realizare a fiecaruia. E! vorbeste despre simtirea sau vederea Iui Dumnezeu de aici si din viata viitoare, intelegand acest act in functie de gradele reduse sau mai mari de simtire si vedere ale credinciosilor: "Acum marturisim si spunem ca luam arvuna masurata a tuturor bunatatilor, iar totul, nadajduim sa luam dupa moarte" (Cuvantul moral V).
Simeon Noul Teolog afirma ca simtirea sau vederea lui Dumnezeu, inca din timpul vietii de aici, se bazeaza pe distinctia ce o facem intre rationamentul asupra lui Dumnezeu si legatura nemijlocita pe care o are cu puterea Iui Dumnezeu sufletul care inainteaza in virtuti si a ajuns la anumite grade ale iubirii. Rationamentul face presupuneri despre Dumnezeu, din spuse sau dupa auz. De aceea, nu reprezinta adevarata cunoastere.
Adevarata cunoastere e din vedere. Prin vedere, cel ce cunoaste sesizeaza o lumina care iradiaza din cel cunoscut, o lumina materiala, daca e obiect sensibil, o lumina spirituala, daca e un focar spiritual. Aceasta lumina e in acelasi timp sens, pentru ca reprezinta o anumita particularitate a celui cunoscut. Altceva e sa cunosti un om din auzite si altceva e sa-l cunosti din vedere. Aceasta e o cunoastere in lumina lui. Tot asa, altceva e sa-L cunosti pe Dumnezeu din auzite si altceva e sa-L cunosti prin "lucrarea si puterea Preasfantului Sau Duh, sau a luminii"(JW).
Consecinta simtirii sau a vederii lui Dumnezeu este unirea cu El. Simeon accentueaza atat de mult unirea intre persoana umana si Persoana Iui Hristos, venit prin lumina iubirii in persoana curatita de egoismul patimilor, incat o vede pe aceasta devenita impreuna subiect al luminii sau iubirii lui Hristos si al tuturor lucrarilor Lui, ba chiar al Fiintei Lui dumnezeiesti, dar prin participare, nu prin ea insasi, intreaga omenire e chemata sa se adune prin dragoste in Sfanta Treime, adica in unitatea Aceleia si prin aceasta in unitatea ei insasi, ca sa fie Dumnezeu totul in toate, dar fara ca acestea sa fie anulate.
Aceasta iubire sau lumina, care le va uni pe toate fara sa le confunde, nu poate fi decat o iubire, o lumina, o bucurie traita de persoane. De aici si contributia noua pe care Simeon o aduce teologiei duhovnicesti a Parintilor anteriori, prin accentul deosebit de puternic pe care il pune pe personalismul lui Dumnezeu si pe relatia personala a fapturii umane cu El.
Sfantul Simeon Noul Teolog prezinta bogatia complexa, vie si calda a relatiei omului ca persoana cu Dumnezeu ca Persoana (Dumitru Staniloae). Viata Sfantului Simeon a fost scrisa de Niceta Stithatul.
