Pentru a incerca sa reconstituim
intr-un mod obiectiv si complet personalitatea duhovniceasca a Sfntului
Simeon, si activitatea sa de egumen al Manastirii Sfantului Mamas, de
indrumator de suflete si de reinnoitor al vietii monahale, se impune mai
intai, pe langa un studiu comparativ al scrierilor Sfantului si un
studiu al datelor istorice pe care le gasim in Viata scrisa de catre
Nichita Stithatul.
Aprig controversate inca din timpul
vietii sale pamantesti, personalitatea si opera Noului Teolog au fost
redescoperite si repuse in circulatie de catre monahii athoniti atat in
cursul reinfloririi isihaste din secolele XIII-XIV, cat si in timpul
reinfloririi filocalice de la sfarsitul secolului XVIII si inceputul
secolului XX.
Datele vietii Sfantului Simeon,
949-1022, corespund in mare cu indelungata domnie a imparatului bizantin
Vasilios II Macedoneanul, incoronat in anul 960, dar domnind efectiv
din 976 si pana in 1025. Viata Sfantului e astfel contemporana cu
apogeul medieval al puterii si stralucirii Imperiului bizantin.
Imperiul Bizantin al sfarsitului de
secol X si inceputul secolului al XI-lea, in contextul istoric al unui
inceput de mileniu va fi puternic influentat de viata, activitatea si
opera Sfantului Simeon Noului Teolog.
in epoca Sfantului Simeon, fostele
teritorii sudice si orientale ale Imperiului se aflau deja de multa
vreme sub ocupatie musulmana, in timp ce in Occident, inclusiv in Roma
cea veche, incepeau sa se puna in miscare, sub conducerea succesorilor
saxoni ai lui Carol cel Mare, noile state care vor alcatui ulterior
Europa Occidentala si se iveau primele licariri slabe ale unei
papalitati revigorate. Aceste doua puteri, musulmana la sud si latina in
vest, aveau sa conduca ulterior la naufragiul vechiului Imperiu.
Fragilitatea pe termen lung a acestuia
din urma nu putea fi insa prezisa in zilele Sfantului Simeon.
Dimpotriva, doua secole de invazii dezastruoase care urmasera mortii
imparatului Iustinian in 565, Imperiul incepea din nou sa avanseze
tenace, inca inaintea nasterii Sfantului Simeon, si aceasta expansiune a
continuat de-a lungul intregii sale vieti. Vasilios II a ajuns astfel
sa domneasca peste un teritoriu care, la moartea sa, se intindea din
sudul Italiei pana la Marea Caspica, si din nordul Croatiei pana la
coastele Libanului.
La sfarsitul secolului X si inceputul
celui de-al XI-lea, Constantinopolul se bucura de un fel de reviriment
literar. Pacea instalata in Imperiu dupa anul 843, marcand sfarsitul
disputelor interne legate de iconoclasm, a facut loc unei renasteri
culturale, unei reveniri la studiul antichitatii eline si crestine.
si Biserica a cunoscut un fel de
revigorare in secolul de dinaintea mortii Sfantului Simeon. in sfera
liturghiei, a poeziei liturgice si reformei monahale, manastirea Sfantul
Ioan din cartierul Studion din Constantinopol, avandu-l in frunte pe
Sfantul Teodor Studitul (+ 836) si guvernata apoi de o serie de
succesori capabili, si-a pus amprenta atat asupra cultului public al
Imperiului cat si al vitii sale monahale, indeosebi asupra marelui
centru monahal de la Muntele Athos care tocmai se forma in timpul vietii
Sfantului Simeon.
Viata Sfantului Simeon Noul Teolog
Viata Sfantului Simeon Noul Teolog a
fost scrisa de catre ucenicul sau, Cuviosul Nichita Stithatul, care va
deveni el insusi, mai tarziu, o figura de o importanta considerabila in
epoca sa (o parte din opera sa o gasim in volumul VI al Filocaliei
traduse de catre Pr. Prof. Dumitru Staniloae, volum in care se gasesc si
capetele dascalului sau, Sfantul Simeon).
Viata alcatuita de Cuviosul Nichita era
si o apologie a autenticitatii personalitatii mistice a Sfantului
Simeon in fata dusmanilor si adversarilor intelegerii duhovnicesti
harismatice a crestinismului promovata de Noul Teolog.
Sfantul Simeon s-a nascut, conform
marturiei Cuviosului Nichita, in Paflagonia, la Galata in anul 949,
dintr-o familie care apartinea nobilimii provinciale bizantine, familie
influenta in afacerile politice ale vremii. inca din copilarie, a venit -
adus de tatal sau - la Constantinopol, la un unchi, care ocupa o
functie importanta la curtea imparateasca. Unchiul sau, Vasile, avea
intentia sa-l prezinte pe nepotul sau imparatului, dar tanarul Simeon
refuza aceasta onoare.
De asemenea, el refuza sa-si continue instuirea in scoli superioare.
Dupa moartea unchiului sau, intamplata
in anul 963, Simeon incearca, cu toate ca era foarte tanar, sa intre in
Manastirea Studion, unde are o prima intalnire cu Simeon Evlaviosul,
care devine parintele lui duhovnicesc. De fapt, desi Simeon continua sa
traiasca in lume pana la 977, va ramane toata viata sub influenta lui
Simeon Evlaviosul. in 976, Simeon revie in patria sa, unde-si
reglementeaza chestiunile familiale.
Dupa cum stim din Viata sa, Simeon
intra ca frate incepator la Manastirea Studion la varsta de aproape 27
de ani si este incredintat de catre Egumenul Petru lui Simeon
Evlaviosul, vechiul sau parinte duhovnicesc, si deveni imediat ucenicul
sau credincios, aratand o mare ravna in a-l asculta si a indeplini
datoriile vietii ascetice. Aceasta atasare aparte, pe care Sfantul
Simeon o va simti fata de parintele sau duhovnicesc, va provoca
nemultumire in randul calugarilor. Staretul il cheama de mai multe ori
pe fratele Simeon si ii cere sa se conformeze mai mult randuielilor
chinoviale si sa paraseasca pe parintele sau. Datorita refuzului sau
categoric, Simeon este izgonit din manastire.
El intra din nou ca incepator in mica
manastire vecina - a Sfantului Mamas din Xerochercos - dar ramase sub
calauzirea duhovniceasca a lui Simeon Evlaviosul care nu parasise
Manastirea Studios. Aici, Sfantul Simeon a depus curand fagaduinta
monahala si a fost hirotonit preot in 980 de catre Egumenul Antonie.
Putin dupa aceea, Antonie moare si Sfantul Simeon - dupa trei ani de
sedere - este instalat in fruntea manastirii prin Decretul patriarhului
Nicolae Hrisoverghi.
Acum incepe pentru Simeon o perioada de
viata duhovniceasca intensa, inchinata rugaciunii si desavarsirii
launtrice, dar si o activitate accentuata de ordin administrativ. El
reface zidurile pe jumatate ruinate ale manastirii, dar si disciplina
intre monahi.
La 1005, Simeon, dornic de o viata
inchinata si mai intens preocuparilor duhovnicesti netulburate, cu
invoirea patriarhului Serghie, se retrage de la egumenat. Paralel cu
aceasta, el intensifica cultul parintelui sau duhovnicesc, inceput de la
978, dupa moartea lui. ii compune diferite imne si ii inchina o zi de
pomenire in fiecare an. Aceasta l-a adus in conflict cu stefan, fost
mitropolit de Nicomidia, care il pari la patriarh. Adus in fata
Sinodului, Simeon a fost condamnat la exil, in 1009.
Simeon a fost condamnat pentru acest
cult inchinat parintelui sau duhovnicesc abia dupa 16 ani dupa
practicarea lui datorita pizmei lui stefan al Nicomidiei - asa cum
marturiseste Cuviosul Nichita.
Debarcat la Chrysopolis (Scutari), pe
malul rasaritean al Bosforului, Simeon se retrage intr-un loc numit
Palukiton unde se se inalta un locas de rugaciune inchinat Sfintei
Marina. In aceasta manastire, Sfantul Simeon trece catre Domnul la 12
martie 1022 dupa ce fusese inainte reabilitat de catre patriarh si dupa
ce stransese acolo, in jurul lui, un mic grup de monahi.
Personalitate puternica si
incandescenta, Sfantul Simeon a avut parte - ca mai toti sfintii de
altfel - de o existenta zbuciumata si de o posteritate ingrata si
capricioasa. Atasamentul si veneratia sa religioasa fata de parintele
sau duhovnicesc, Cuviosul Simeon Studitul, prin ale carui rugaciuni si
sub a carui povatuire a primit harul Duhului Sfant si al vederii luminii
dumnezeiesti si al unirii constiente cu Dumnezeu, precum si pledoaria
sa inflacarata pentru experienta mistica a unirii cu Dumnezeu in lumina
ca premiza a oricarei teologhisiri sau vorbiri despre Dumnezeu i-au
castigat Sfantului Simeon ucenici devotati intre monahi si mireni, dar
si adversari si denigratori tenace atat intre monahi, cat si intre
ierarhi, deranjati in comoditatea exigentelor si in formalismul
traditional al exercitarii functiilor lor oficiale in Biserica de
maximalismul mistic si radicalismul evanghelic si ascetic al tanarului
egumen de 31 de ani.
Opera Sfantului Simeon Noul Teolog
Sfantul Simeon Noul Teolog este unanim
considerat astazi drept teologul mistic prin excelenta al Bisericii
bizantine. Editate, traduse si studiate, scrierile sale se bucura in
ultimele decenii de un interes crescand din partea a numerosi crestini.
Ele sunt o lectura favorita a monahilor dar si a crestinilor simpli
doritori de desavarsire duhovniceasca, ravnitori sa se aprinda de focul
Duhului si lumina lui Hristos care iradiaza navalnic cu forta vietii
dumnezeiesti din cuvintele sale insuflate de har.
Operele Sfantului Simeon se impart in patru categorii mari si anume:
1. Cateheze (34): "Cuvantari" si "Cuvantari ascetice".
2. Cuvantari teologice (3) si etice (15).
3. Capete.
4. Imne.
Dupa Nichita, Simeon a inceput sa scrie
pe cand era inca incepator la Manastirea Studios, adica in 977, la
varsta de 28 de ani. Primele sale opere au fost scrisorile de indrumare
pe care le trimitea elevilor sai. Dar la Manastirea Sfantului Mamas
incepe in mod clar activitatea sa literara. Asa cum precizeaza Nichita,
doi ani dupa intrarea sa in aceasta manastire, fiind hirodonit preot si
ales egumen (adica in 979, la varsta de treizeci de ani ), "Duhul
dezleaga limba sa si spune cuvinte de bine in mijlocul Bisericii lui
Hristos".
Apoi, in prima perioada a egumenatului
sau, inainte de revolta monahilor, "cu toate ca fusese cu totul
nestiutor al stiintelor profane, el vorbea despre Dumnezeu ca Ucenicul
cel iubit si compunea in timpul noptilor intregi scrieri teologice".
Nichita enumera apoi scrierile Sfantului Simeon mentionand explicit
printre ele Catehezele: "Cateodata, el compunea intr-un ritm liber
Imnele iubirii dumnezeiesti, cateodata el scria pagini de exegeza care
reflecta o gandire profunda". Vedem, deci, ca de la treizeci la
cincizeci de ani, intre anii 980-998, Simeon fusese ocupat sa scrie
principalele lucrari, intre altele Imnele si Catehezele. Aceste date
sunt, de altfel, confirmate de continutul insusi al Catehezelor.
In timpul celei de-a doua perioade a
sederii sale la Sfantul Mamas, care se termina prin demisia sa de la
egumenat in 1005 si exilul sau in 1009, Simeon isi continua activitatea
literara. Vorbind despre aceasta perioada noteaza in special redactarea
Capitolelor. "Ajuns la asemenea masura a unirii cu Duhul, scrie el, el
actualizeaza capitole ascetice asupra virtutilor si a viciilor care le
sunt opuse; acesta era fructul propriei sale filosofii practice si al
cunostintelor sale dumnezeiesti".
Cu ocazia conflictelor care s-au
ridicat intre stefan al Nicomidiei si Simeon, acesta din urma a scris
inca opere polemice si apologetice. Nichita vorbeste despre asta in
Viata, insa aceste lucrari nu s-au pastrat. Parcurgand apoi ultima
perioada a vietii Sfantului Simeon, aceea a exilului la Chrysopolis, pe
malul asiatic al Bosforului, unde reconstruise mica manastirea delasata a
Sfintei Marina (1009-1022), Nichita semnaleaza, printre scrierile din
aceasta perioada, Imnele si lucrarile polemice. De aici inainte, de
asemenea, el compune discursurile sale apologetice si antieretice la fel
de puternice.
S-a spus privitor la invatatura
Sfantului Simeon ca ea nu se incadreaza Parintilor anteriori lui si ca
ar fi in exclusivitate marturia unei experiente personale. in esenta ei,
insa, invatatura Sfantului Simeon respecta invatatura parintilor
anteriori. Astfel, gasim in opera sa aceeasi invatatura despre curatirea
de patimi, despre dobandirea virtutilor si a nepatimirii, ca prima
treapta a urcusului duhovnicesc, aceeasi invatatura despre contemplarea
nepatimasa a ratiunilor dumnezeiesti ale lucrurilor prin care omul
revine la starea naturii lui - invatatura precizata mai ales de catre
Sfantul Maxim Marturisitorul - si aceeasi invatatura despre unirea cu
Dumnezeu sau cu Hristos prin Duhul Sfant - care e, in traditia
patristica, a treia treapta si ultima a urcusului duhovnicesc.
Sfantul Simeon si supranumele de "Noul Teolog"
Supranumele cu care intra uneori o mare
personalitate in constiinta generatiilor nu este intamplator ci
implineste o functie pentru care a si fost creat si de aceea nu poate fi
indiferent cercetatorilor. Un supranume indeplineste o functie similara
notiunii. El este faurit spre a circumscrie printr-insul un numar de
realitati mai redus ori mai bogat. Supranumele evoca la simpla auzire
figura celor ce le poarta si de multe ori intuitia populara si
spontaneitatea verbala a maselor reuseste sa circumscrie atat de bine
notele specifice ale unei personalitati incat la capatul cercetarilor
sale, biograful sau exegetul constata ca n-a facut altceva decat sa
talcuiasca si sa analizeze concisa formula populara.
Dintre figurile mari ale Bisericii
noastre, supranumele de Teolog il gasim langa doua nume, si anume la
Sfantul Grigorie de Nazianz si Sfantul Ioan Evanghelistul. Li s-au
atribuit acest nume pentru ca s-a simtit autoritatea cu care ei vorbeau
devenind ei insisi izvoare vii ale Teologiei.
implinind functia de a circumscrie
niste realitati si de a da expresie unor realitati si de a da expresie
unor judecati emise asupra celui care il poarta, un supranume ne poate
servi ca un fir conducator spre continutul sau, mai inainte de a deveni o
notiune in stare sa-l evoce celor ce-i stiu intelesul. Descifrarea unui
asemenea supranume devine astfel implicit un inceput de exegeza a
personalitatii ce-l poarta.
Forma "Noul Teolog" este consacrata de intreaga Ortodoxie drept numele traditional al Sfantului Simeon.
Sfantul Nicodim Aghioritul talcuieste
acest supranume in prefata operelor Sfantului Simeon si spune ca acesta
s-a invrednicit de aceeasi minune ca si profetii si apostolii invatati
ai tainelor dumnezeiesti si scriind nenumarate cuvantari teologice si
etice, a uimit pe toti prin darul sau, ceea ce i-a atras denumirea de
"Noul Teolog". Atat de mult sporeste in el harul Teologiei, incat toata
lumea laolalta, de comun acord, a socotit ca este drept sa i se dea
acest titlu inalt, de a se numi Noul Teolog. Tot Sfantul Nicodim afirma
ca nu stie daca i s-a atribuit aceasta numire pentru ca ar fi un alt
Grigorie Teologul sau un al doilea Ioan Teologul.
Sfantul Simeon se bucura de o foarte
mare apreciere in randul isihastilor nu numai datorita innoirii pe care
o aducea vietii duhovnicesti, ci tocmai pentru calitatea sa de teolog,
adica pentru darul vorbirii despre Dumnezeu.
Si contestatarii sai cunosteau aceasta
numire si faceau uz de ea dar nu in semn de acceptare ci ca o observatie
- cum ca asa este numit de catre cei ce ii imbratiseaza invatatura -
iar uneori o foloseau in mod ironic.
La aproape o mie de ani de la mutarea
sa la Domnul, nedreptatea facuta memoriei bisericesti a Sfantului Simeon
Noul Teolog prin uitarea si ignorarea operei si a vietii sale vreme
indelungata, este reparata astazi, iar personalitatea sa teologica isi
reocupa locul cuvenit intre cei trei Teologi prin excelenta ai
Bisericii, alaturi de Sfantul Ioan Evanghelistul si Sfantul Grigorie de
Nazianz.
Iulian Predescu
| 
