Sfantul Polieuct a fost ostas in armata romana si a trait in secolul al
III lea. Nerah, prietenul cel mai bun al lui Polieuct, era crestin si
ajunge sa fie cuprins de intristare pentru ca isi stia prietenul o
persoana straina de credinta in Hristos. Auzind de persecutia impotriva
crestinilor, ii spune lui Polieut: "Prea iubite Polieuct, porunca cea
imparateasca, care pretutindeni se citeste, ne va aduce despartirea
unuia de altul; pentru ca eu ma tin de credinta crestineasca, iar tu de
paganatatea elineasca; si cand ma vor lua la moarte, tu te vei lepada de
mine si ma vei lasa".
Auzind aceasta Polieuct, cel cu buna intelegere, indata a cunoscut ce
voieste Nearh si, cu darul lui Dumnezeu luminandu-se, a inceput a gandi
la cele dumnezeiesti; apoi si-a adus aminte de o vedenie, ce i se facuse
mai inainte cu cateva zile, si a zis: "Nu te teme, iubitul meu prieten
Nearh, nici o despartire nu ne va fi, pentru ca am vazut in vedenie pe
Hristos, Caruia tu slujesti, apropiindu-se de mine si, luandu-mi haina,
m-a imbracat cu alta haina noua, al carei pret si frumusete nu este cu
putinta a o spune, iar nasturii de la haina aceea erau de aur, apoi si
cal inaripat mi-a dat".
Nearh, talcuind vedenia, i-a spus: "Se cade tie sa lasi paganatatea
elineasca si sa te imbraci intru Hristos, prin credinta cea dreapta; iar
calul cel inaripat, sa stii ca insemneaza alergarea cea grabnica spre
cer".
Atat de mult s-a apropiat Polieuct de Hristos incat a purces la
distrugerea idolilor. Felix, socrul lui Polieuct, care avea
imputernicire de la imparat sa prigoneasca pe crestini, a incercat sa-l
convinga sa renunte la credinta crestina. Pentru ca a refuzat, Felix a
poruncit sa i se taie capul.
