Povestea vietii celui mai vechi preot daco-roman cunoscut
SF. MUCENIC MONTANUS
Pe 26 martie are loc pomenirea Sfantului Mucenic Montanus, preot din Singidunum, care, impreuna cu sotia sa, Maxima, au patimit pentru credinta in Iisus Hristos. La inceputul sec. 4, imparatii pagani Diocletian si Maximian au dat ordine (edicte) ca toti crestinii sa fie intorsi de la credinta lor sau nimiciti fara mila. Edictele de persecutie a crestinilor prevedeau daramarea locasurilor de cult, interzicerea adunarilor, arderea cartilor sfinte si distrugerea relicvelor, pierderea averii si a eventualelor functii in stat pe care le detinusera credinciosii, exilul si, in ultima instanta, moartea.
Urmand smerit Patimilor Domnului
Dintre toate edictele de persecutie, cel dat de Diocletian era cel mai aspru, semanand cu edictul imparatului Deciu, care declarase razboi general crestinismului, pana la nimicirea lui totala. Prevederile acestui edict s-au aplicat cu cea mai mare strictete si in provinciile dunarene ale Imperiului Roman, numerosi crestini si clerici suferind chinuri de neimaginat pentru credinta lor. Printre cetatile prigonite se afla si cetatea Singidunum (Belgradul de azi), iar printre martirii acestei cetati s-au aflat si preotul Montanus, impreuna cu sotia sa, Maxima. Vazand ca mai marele cetatii incepe sa-si puna planul in aplicare, Montanus si-a adus aminte de cuvantul Mantuitorului de la Matei (10,22): „Cand va urmaresc pre voi in cetatea aceasta, fugiti in cealalta". Asa ca a parasit orasul Singidunum si a plecat spre cetatea Sirmium, care azi se numeste Mitrovita si este asezata nu departe de raul Sava. Aici, Montanus este prins de prigonitori si adus in fata lui Probus, guvernatorul locului. Acesta l-a intrebat la judecata cum se numeste. Preotul a raspuns simplu: „Montanus". Probus a continuat: „Esti crestin?". Montanus a raspuns „Crestin sunt. Preot al Bisericii lui Hristos din Singidunum". Atunci Probus l-a indemnat pe Montanus sa se supuna poruncilor imparatului si sa aduca jertfa zeilor. Montanus a raspuns ca cel ce cinsteste pe zei si nu pe Dumnezeu „va fi smuls din radacina", dupa cuvantul Scripturii. Amenintat cu tortura, Montanus a stat si mai curajos in fata guvernatorului, spunandu-i ca se bucura de chinuiri, deoarece il fac partas la Patimile Domnului Iisus Hristos: „Eu am primit invatatura sa indur mai bine chinuri decat, lepadandu-ma de Dumnezeu, sa aduc jertfa demonilor". Probus a poruncit atunci ca Montanus sa fie pus numaidecat la cazne, iar in timpul acestora il intreba, din cand in cand, daca va aduce jertfa zeilor. Raspunsul se repeta cu barbatie: „Ma aduc jertfa, prin chinurile acestea, Dumnezeului meu, Caruia mereu l-am jertfit". Vazand aceasta indarjire, Probus a chemat-o pe Maxima, sotia preotului, crezand ca femeia, mai slaba de inger, se va induiosa si-l va indemna sa jertfeasca zeilor. Spre uimirea paganului, insa, Maxima a cerut sa fie si ea facuta partasa Patimilor Mantuitorului, supunandu-se acelorasi suplicii ca si sotul ei.
Cununile muceniciei
Uluit de curajul celor doi soti, Probus le-a spus: „Voi, crestinii, sunteti nebuni, nu pretuiti viata!", iar Montanus, folosindu-se de cuvintele Sf. Apostol Pavel, i-a raspuns: „Dumnezeu si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti" (I Cor. 1, 27). Probus a strigat atunci catre preot: „Jertfeste, ca sa nu te chinuiesc si mai rau!". La care Montanus, senin si linistit, a raspuns: „Fa ce vrei; ai sa vezi cata rabdare imi da mie Domnul Iisus Hristos impotriva curselor intinse de tine". Infuriat si mai tare, Probus a poruncit, in cele din urma, ca preotul Montanus sa fie aruncat in rau, impreuna cu sotia sa. Fericitii mucenici au primit vestea cu nespusa bucurie, multumind lui Dumnezeu si slavindu-L pentru ca i-a invrednicit de o astfel de moarte marturisitoare. Slujitorii paganesti i-au dus la malul raului Sava, unde, legandu-le cate o piatra de gat, i-au aruncat in apele involburate. Montanus a ridicat bratele spre cer si, pana sa-l inghita valurile, a spus: „Doamne Iisuse Hristoase, Care ai patimit pentru mantuirea lumii, primeste sufletele robilor Tai Montanus si Maxima, care patimesc pentru numele Tau. Creste, Doamne, si apara turma cea credincioasa a Bisericii Tale din Singidunum si de prin toate vaile Dunarii. Cu ochii mintii vad, Doamne, cum in aceasta latura de pamant se ridica un popor nou si tare in credinta". Apoi cei doi au fost inghititi de valuri.
Dupa o vreme, insa, apele insa au scos la mal trupurile lor, iar credinciosii le-au ridicat intr-ascuns si le-au pastrat la mare pret. Asa au primit cei doi cununa muceniciei. Era in ziua de 26 martie a anului 304.
