Mitropolitul Dosoftei s-a nascut in anul
1624 la Suceava, primind la botez numele Dimitrie. A studiat pentru
inceput acasa, apoi la Iasi, la Colegiul de la Trei Ierarhi, infiintat
in timpul domnitorului Vasile Lupu. De aici se indreapta spre Liov, unde
va studia la Scoala Fratiei Ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului". Aici a
invatat limba greaca, latina, slavona bisericeasca si polona, devenind
unul dintre poliglotii vremii. In anul 1649 s-a calugarit la Manastirea
Probota, primind numele Dosoftei. In anul 1658 a fost ales si hirotonit
episcop de Husi, apoi episcop la Roman, iar in 1671 a fost ales
mitropolit al Moldovei.
Toata viata mitropolitului a fost o truda neincetata pusa in slujba
poporului si a limbii romanesti. In vremea mitropolitului slujbele se
tineau fie in greceste, fie in slavoneste, limbi pe care poporul nu le
mai intelegea. Astfel, marea sa grija era ca poporul sa inteleaga ceea
ce se slujeste in biserica: "sa-ntaleaga tot spasenia lui Dumnedzau cu
intreg inteles".
Mitropolitul Dosoftei a fost unul dintre
cei mai mari carturari romani din secolul al XVII-lea, fiind cunoscut
ca primul poet national, primul traducator in limba romana al cartilor
de slujba religioasa, primul versificator al Psaltirii in tot Rasaritul
ortodox, primul traducator in romaneste al unor carti din literatura
dramatica si istorica universala, primul carturar roman care a copiat
documente si inscriptii. Mai este cunoscut drept o personalitate a
vietii culturale si spirituale romanesti si pentru traducerile sale din
literatura patristica si pentru contributia sa la formarea limbii
literare romanesti.
In 1686, in urma campaniei de retragere
din Moldova, soldatii polonezi au luat cu ei ca ostatic si pe
mitropolitul Dosoftei. Ramane in exil pana la sfarsitul vietii. A trecut
la cele vesnice pe 13 decembrie 1693. A fost inmormantat la Biserica
"Nasterea Domnului" din Zolkiew (Ucraina).
Canonizarea Sfantului Ierarh Dosoftei a fost abrobata de membrii
Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinta de lucru din 5-6
iulie 2005, la propunerea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei
Moldovei si Bucovinei. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului
Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, a avut loc in data de 14
octombrie 2005, la Catedrala mitropolitana din Iasi.
|