Marele Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, a trait pe vremea imparatiei lui Valens si a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pamanteasca a fost Capadochia Secunda, iar patria cereasca, Ierusalimul cel de sus. Parintii lui erau de neam bun si drepti: Grigorie si Nona, care mai inainte din lipsa de cunostinta se inchinau idolilor. Dupa ce au nascut pe marele Grigorie, parintii lui au fost renascuti, primind Botezul prin apa si prin Duh, si tatal sfantului a ajuns indrumator adevarat si arhiereu al cetatii Nazianz. Grigorie a strabatut toata invatatura stiintei ca nimeni altul, ascultand pe cei mai vestiti dascali ai timpului sau, in Cezareea si Atena. Filozofii din Atena au cautat sa-l opreasca la ei, ca dascal de filozofie, dar Grigorie, care singur spune ca el impreuna cu sfantul Vasile nu cunosteau decat doua cai in Atena: a scolii si a bisericii, nu s-a amagit de slava pagana a filozofiei, ci s-a intors la tatal sau Grigorie, care era episcop batran in Nazianz. A vietuit cativa ani in pustiu, framantand in mintea lui intrebarile Sfantul Grigoriecele mari ale invataturii crestine, sufleteste imbracat in stralucirea ortodoxa. A fost preot in Nazianz, a imbracat in stralucire ortodoxa amvonul bisericutei sfanta Anastasia din Constantinopol, pe cand ereticii arieni erau puternici in cetate. A ajuns patriarh si intaistatator al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar cand era pe culmea faimei lumesti, Grigorie, care iubea linistea si gandirea la cele inalte, a parasit cetatea si scaunul patriarhal si s-a asezat in satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, in liniste, a trecut catre Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvantari teologice, in care lamureste taina cea adanca a Sfintei Treimi.
Miscatoare sunt cuvintele la ingroparea lui Vasile cel Mare, a tatalui sau Grigorie, a fratelui sau Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri si a intocmit Filocalia impreuna cu sfantul Vasile. Pentru gandirea lui adanca, biserica l-a numit cuvantator de Dumnezeu.
Si era sfantul Grigorie, cuvantatorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu fata galbena, dar vesela; cu narile late, cu sprancenele drepte; cautatura blanda, cu ochiul drept mai mahnit caci avea un semn de lovitura pe pleoapa. Barba lui nu era lunga, dar destul de deasa si cam galbena pe margine; cu parul alb, plesuv. Moastele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, in biserica Sfintilor Apostoli, de iubitorul de Hristos si preacucernicul imparat Constantin Porfirogenetul.
