Viata Sfantului Dimitrie cel Nou, numit si Basarabov, e o viata minunata. Si aceasta nu numai prin chipul luminat al traiului sau sfant, dar si prin Sfintele Sale Moaste. Si apoi, in totul luata, ea e o viata impodobita cu multe minuni si cu adanci talcuiri ale multor taine ale vietii noastre crestinesti.
Sfantul Dimitrie s-a nascut dintr-o familie nu de neam mare ca nume si avere, cu blazoane si hrisoave, cum socotesc cei multi marirea. Parintii sai au fost oameni saraci. Hrana cea de toate zilele si-o scoteau din munca campului, la fel cu multimea cea mare a omenirii de atunci si de oricand. Cu toate acestea, stiut-au ei sa-si castige un mare dar pentru viata lor: darul credintei in Dumnezeu. Si aceasta i-a inaltat la o cinste deosebit de mare, mai ales in fata Imparatului tuturor veacurilor, inaintea lui Dumnezeu. Numele lor, ca si al crestinilor celor buni, au fost insemnate nu in cartea de glorie a vreunui popor, ci in Cartea vietii, care se afla in Imparatia cea vesnica a cerurilor.
Satul de nastere al Sfantului Dimitrie cel Nou, de asemenea a fost un sat mic si neinsemnat, ca cele mai de pe urma asezari omenesti. Nebagat in seama de boierii poporului si uitat chiar de oamenii cu vaza in ochii lor, insa mereu prezent in privirile cele vesnice ale lui Dumnezeu, care in pulberea acelor locuri vedea margaritare de vieti sufletesti. Satul se chema Basarabov. Nume pe care l-a facut vestit mai apoi tuturor popoarelor crestine Sfantul Dimitrie.
Cat priveste veacul de nastere al acestui Sfant, nu se stie in chip sigur. Unii spun ca ar fi veacul al doisprezecelea, iar altii dau ca sigur pe cel de al treisprezecelea. Si anume in vremea imparatilor Romano-Bulgari. Oricum, stiinta buna avem ca peste cateva sute de ani, sfintele sale moaste au fost gasite, in chip minunat in albia raului Lom. Asa ca de e cu nebagare de seama omul si cronicele, Dumnezeu niciodata nu uita si nu nesocoteste pe fiii Sai, oricat de nebagati in seama ar fi de catre mai marii unui popor.
Acest fiu de satean, si putem spune inca, al celui mai sarac satean, isi petrecu copilaria intr-una din ascultarile de viata de care se face pomenire in Biblie, cu privire la multi oameni slaviti inaintea lui Dumnezeu. Si el a fost pastor de vite. Si in mijlocul turmelor pazite de dansul, multe lucruri bune izvoratoare de intelepciune a avut de invatat. Mai intai tacerea si apoi rabdarea pe care ti le infatiseaza ca lectii minunate aceste animale. Si in sfarsit, ar fi sa pomenim si de faptul, ca tot binele si raul lor atarna mult de stapanul lor. Acestea si inca altele, l-au facut pe micul pastor Dimitrie, sa priveasca, sa gandeasca si apoi sa vorbeasca chiar cu Pastorul cel Mare al omenirii. Si un glas tainic poate, nemarturisit noua, ii rasuna in sufletul sau nevinovat. Si atunci, si el urmeaza pe Pastorul cel Bun al omenirii. Lasa totul. Se duce in pustie, departe de ai sai si de toate cele ale lui. Si, intr-o pestera, unde era o manastire, se calugari. Adica isi inchina viata Domnului si numai Domnului, pentru care facu juramant sfant de a-I implini numai voia Sa.
In aceasta sfanta ascultare, implinita cu multa dragoste, Sfantul Dimitrie se savarsi intru Domnul, nimic dorind pentru sine, ci totul pentru slava lui Dumnezeu. El n-a fost nici diacon si nici preot, ci simplu monah, care a stiut insa sa dea atata stralucire crestina acestei vieti, incat cununa vietii celei nemuritoare o primi nu numai pe suflet, ci si pe trupul cel muritor... Si aceasta nu de la oameni, fie ei si imparati, ci de la Insusi Dumnezeu, Imparatul cerului si al pamantului.
Iar intreaga Biserica crestina ortodoxa il proslaveste cu astfel de cantari: "Cuvioase Parinte, in tot pamantul a iesit vestirea ispravilor tale; pentru aceasta in ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele dracesti ai pierdut, cetele ingeresti ai ajuns, a carora viata fara de prihana ai urmat"...
Intr-adevar, si in aceasta viata a Sfantului Dimitrie cel Nou, care a fost mic si neinsemnat si fara de intelepciunea cea de la oameni, vedem talcuita o mare taina a puterii de stralucire a oricarui bun crestin, cat de umil ar fi el, si despre care face pomenire si Sfantul Apostol Pavel:"Caci priviti, fratilor, la chemarea voastra, ca nu sunteti intre voi multi intelepti din fire, multi puternici, multi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti, si cele slabe ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca sa rusineze pe cele tari; cele de neam prost ale lumii, cele umilite si cele ce nu sunt le-a ales Dumnezeu, ca sa desfiinteze pe cele ce sunt, ca nici un om sa nu se faleasca inaintea lui Dumnezeu... Ca precum este scris: "Cel ce se lauda in Domnul sa se laude”. (I. Cor. I 26-31).
Priviti cum toate acestea s-au implinit cu Sfantul Dimitrie cel Nou. Mic si nebagat in seama de oameni, sarac si fara intelepciunea veacului sau, si totusi avand cu el numai comoara cea cereasca a invataturii sfinte pe care a trait-o, a fost inaltat de Dumnezeu la atata cinste, iar acuma crestinatatea dreptmaritoare se inchina si se roaga Lui si sfintelor Sale Moaste...
De aceea, oricine ai fi tu cititorule, cat de neluat in seama de oameni, sau cat de marit vei fi inaintea oamenilor, cauta sa dobandesti mai intai si mai ales, cinstea si slava lui Dumnezeu. Si apoi, vei avea cu adevarat nemurirea cea vesnica pentru tine inaintea oamenilor chiar, dar indeosebi in Imparatia cea vesnica a lui Dumnezeu, catre care zi de zi pasim.
O alta taina a vietii crestine, care se face lamurita in chip deosebit prin viata Sfantului Dimitrie cel Nou, e aceea a retragerii sale mai mult din cele ale lumii, si trairea mai ales cu cele ale credintei. Sfantul Dimitrie, inca din copilaria sa simtea aceasta dulceata a vietii sale, in a avea mereu prezent pe Dumnezeu in sufletul sau. Si pentru a nu fi stingherit cu ceva el, dar mai ales Sfintenia lui Dumnezeu, in sufletul sau, care adesea era invaluit de patimi, se hotari sa se duca acolo unde vesnic, zi si noapte, e preamarit Dumnezeu. S-a dus el cu placere intr-o cetate care e numai si numai duhovniceasca, intr-o manastire. Si acolo, de asemenea, nu cu putine osteneli, in privegheri si rugaciuni, a reusit ca in scurt timp sa-si simta viata sa numai in voia lui Dumnezeu.
Omeneste judecand, cei multi spun ca un om care se duce la manastire, fuge de lume, dar nu adauga ca se duce sa traiasca numai pentru Dumnezeu. Si mai spun inca multi, ca toti cei ce se fac monahi, sunt pierduti pentru lume, ca ei nu se vor bucura de slava oamenilor. Pe cand acei cari raman in lume, vor imparati lumea...
Cata taina cuprinde viitorul unora si altora e nestiut, mai ales de cei ce judeca pe cei ce se duc sa traiasca cu deosebire invatatura crestina. Caci iata ce vedem noi lamurit din viata Sfantului Dimitrie cel Nou, care s-a dus sa traiasca in pustietati numai si numai in prezenta lui Dumnezeu. Astazi, si de multe veacuri in trecut si foarte multe in viitor, El si sfintele Sale Moaste se afla in cinstea cea mai mare a omenirii. Si nu numai in taina cugetelor oamenilor, ci si in nenumarate case se afla sfanta Lui Icoana, iar sfintele Sale Moaste sunt in Capitala unei Tari, mari si frumoase cum e Bucurestiul si cum e Romania... Si ceva mai mult, nu in orice loc, ci in locasul cel mai sfant si mai maret al acestei Tari, in Biserica cea Sfanta a lui Dumnezeu, acolo unde tot crestinul vine sa inalte rugaciuni sfinte pentru izbavirea lui si a Tarii.
Abia acuma, ne este parca si mai lamurita taina, ca cine fuge de Dumnezeu si se afunda in lume, si indeosebi in pacatele ei pe care le urmeaza, unul ca acela chiar astazi, dar cu atat mai mult in viitor, nu imparateste in lume, ci se pierde in noaptea cea vesnica a uitarii si a pedepselor. Si unii dintre acestia, care se falesc mai mult cu faradelegile lor, ajung in cele din urma, ca in viata fiind, sa fie scosi in chip fortat din mijlocul societatii, ca periculosi. Nu tot asa se intampla insa, cu acei care in viata aceasta se apropie mai mult sau chiar intru totul de Dumnezeu... Caci mai tarziu, lumea intreaga alearga la ajutorul lor...
Calea ce a urmat-o Sfantul Dimitrie cel Nou, ca sa poata ajunge pe aceste culmi ale stralucirii celei vesnice, e iarasi o taina pe care a gasit-o el in spusele Mantuitorului: postul si rugaciunea. Prin aceste ajutoare de mare pret, monahul Dimitrie a putut birui raul, si si-a incununat viata sa. Privigherile de zi si de noapte, cu timpul, au ajuns sa fie usoare si placute, nemaiavand sa odihneasca un trup care, de e bine ingrijit trebuieste sa-i dai cu prisosinta odihna si desfatari. In aceasta privinta, putem spune, ca prin multe ajunari, Sfantul ajunsese sa faca din trupul sau o prelungire a sufletului sau, vesnic treaz catre cele placute Domnului. Da, Sfantul Dimitrie cel Nou a trait o viata de post si rugaciune. De aceea si cantarea bisericeasca ii preamareste aceste virtuti cu unele ca acestea: "Ca un inger pre pamant, viata ta ti-ai savarsit in post si rugaciuni, ziua si noaptea petrecand; ca sa infrangi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostas adevarat al Domnului; a carui voie ai implinit din tinerete, Dimitrie, si toate intru nimica le-ai socotit; pentru aceasta si noi cu credinta te laudam si te preamarim"...
Si pe aceasta cale a postului si a rugaciunii, multi nestiutori din lumea aceasta o hulesc. Socotind ei ca, din contra, prin lacomie si prin somn mult suntem mai tari, mai nebiruiti, ca cine-si are trupul cu mai multe bunatati imbuibat si apoi cu mai multe si mai scumpe haine inchingat, unul ca acela e incununat si cu victorii in viata!... Dar, iata ca si aici, taina vietii cu adevarat biruitoare o vedem la Sfantul Dimitrie cel Nou, in calea postului si a rugaciunii pe care a urmat-o. Pe cand cei lacomi, mai curand, si pentru totdeauna, mor, iar cei infranati, cei cumpatati biruiesc in viata aceasta veacurile, iar in cea viitoare se incununeaza cu fericiri vesnice. Va intreb pe voi: unde-s trupurile celor lacomi si ale celor care in viata lor s-au desfatat in toate placerile cele trupesti? Toate acele trupuri au pierit, una cu pamantul s-au facut, nu la multe zile dupa moartea lor, pe cand, iata, pe acel ce cu totul a trait in post si rugaciune, sfintele sale oseminte, de veacuri, le avem ca Sfinte Moaste, cinstite de toti oamenii, chiar si de pagani, caci la dansii nicicand nu s-a vazut asa ceva.
Toate aceste taine ale vietii celei adevarate, si inca multe altele, le-a aflat Sfantul Dimitrie cel Nou de la Stapanul si Parintele vietii sale si al nostru al tuturor. Meritul cel mare e ca a stiut sa-si calauzeasca El pasii vietii Sale catre Domnul. Mai apoi, toate darurile cele bogate ale lui Dumnezeu, in chip firesc, s-au revarsat peste El. Caci iata ce spune Insusi Mantuitorul: "Cel ce va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, se va face intr-insul izvor de apa, care curge spre viata vesnica”. (Ioan IV 14). Caci "de crede cineva in Mine, dinlauntrul aceluia vor curge rauri de apa vie"... (Ioan VII 38). Intr-adevar, omul de la om si prin el insusi, nu poate sa-si adavaseasca decat lucrul cel pieritor. Pe cand de la Dumnezeu, pe langa acestea, indeosebi dobandim daruri vesnice atat pentru noi, cat si pentru altii. Astfel a fost cu Sfantul Dimitrie cel Nou, care, apropiindu-se cu sfintenie si frica de aceasta visterie a Dumnezeirii, a ajuns ca El sa fie pentru noi izvorator al visteriei celei ceresti. Mai intai, intarindu-si si sfintindu-si el viata si trupul cu doctoria cea nemuritoare de la Hristos, care s-a coborat asupra Lui prin har si invatatura, s-a pregatit pentru noi apoi, a fi doctorie si tamaduire in multele noastre necazuri si suferinte. Dupa cum si spune cantarea bisericeasca: "Cela ce esti osardnic rugator si al nostru mijlocitor, fantana curgatoare de tamaduiri, prin darul lui Dumnezeu, cu sarguinta strigam catre tine, Sfinte Dimitrie, intampina de graba ca sa ne izbavim de nevoi, ca unul care ai indraznire catre Cel Atotputernic"..., caci "Domnul cel ce preamareste pe slugile Sale, te-a descoperit ca o comoara izvoratoare de tamaduiri, tuturor celor ce patimesc"...
Intr-adevar, desi ascuns fiind el in viata Sa si dupa moarte, a fost descoperit in chip minunat de Dumnezeu. Mai inainte de a-si sfarsi calatoria acestei vieti, avand Sfantul Dimitrie stiinta despre timpul cand va adormi intru Domnul, s-a dus singur fara sa stie nimeni de aceasta si s-a asezat intr-o tainita de piatra de pe apa Lomului, in care loc si-a incredintat sufletul Sau lui Dumnezeu... Dupa ani si ani de zile, venind ca din intamplare, zicem noi, apele Lomului mari si furioase, au pravalit si au atras in ele si pietrele si trupul Sfantului Dimitrie. Si asa, in dosul unei pietre mai mari, au stat multi ani apoi osemintele Sfantului, in apa Lomului. Si adesea locuitorii din partile locului, vedeau cum o flacara vie stralucea pe cursul acestei ape, in apropierea unde se aflau Sfintele Moaste. Nebanuind insa ce sa fie, povesteau si ei la altii aratarea acelei lumini. "Vroind insa Dumnezeu sa-l descopere, s-a aratat ingerul Domnului in vis la o copila a unei evlavios crestin, ce patimea de duh necurat, zicandu-i: "De ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voiu tamadui". Si daca s-a sculat copila dimineata, a spus visul ce a vazut parintilor ei, si asa adunandu-se preoti si oameni multi, s-au dus la locul acela, unde de multe ori se arata lumina, si cei ce vedeau, socoteau a fi o comoara, si au gasit pe Sfantul precum a zis ingerul, intreg si luminat ca soarele, si luandu-l, l-au dus in satul Basarabov (Vezi Mineiul pe luna Octomvrie). Si acolo, cu mare cinste l-au asezat in biserica Domnului... pe care a zidit-o cu mare darnicie, mai apoi, Domnitorul roman din Bucuresti.
Si de cand Bunul Dumnezeu a descoperit in chip minunat pe acest Sfant si pe aceste Sfinte Moarte, multe si nenumarate minuni s-au savarsit cu ele intre crestini. Data fiind insa slabiciunea mintii omenesti, astazi nu se face pomenire decat de minunile cele mari facute de Sfintele Moaste ale Sfantului Dimitrie cel Nou, in vremurile de grele cumpene pentru viata Neamului nostru romanesc, care cu deosebire il are in cinstire. Si asa, puterea Sa au simtit-o crestinii in vremuri de razboaie, de ciume, de cutremure si secete mari... Toate acestea incepand din anul 1774, Iulie 13, de cand sub domnia lui Mihai Sutu, au fost aduse Sfintele Moaste si asezate in Catedrala Mitropoliei din Bucuresti, in urmatoarele imprejurari: Fiind razboi mare intre Rusi si Turci, intre anii 1769-1774, Rusii au cucerit multe tinuturi din dreapta Dunarii; astfel orasul Rusciuc, satul Basarabov si altele. In biserica din Basarabov, afland Moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, generalul rus Petru Salticoff, hotari sa le ia si sa le duca in Rusia. Intamplandu-se sa fie insa, pe langa acest general, un boier roman, Hagi Dimitrie, acesta cu multe rugaminti si recunostinte l-a induplecat, ca sa le lase inchinatorilor din aceste parti. Si asa s-a facut ca aceste Sfinte Moaste au fost aduse in Bucuresti.
Si adauga apoi cronicarul: "Deci primindu-le tot poporul cu mare cinste si evlavie, le-a asezat in biserica cea mare a Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei, in zilele Preasfintitului Mitropolit al Tarii Grigorie. Si indata a simtit tot poporul ocrotirea si sprijinirea Sfantului, caci nu numai a incetat razboiul dintre muscali si turci, ci a contenit si boala ciumei cea infricosata. Si mult ajutor si mare folos castiga toti aceia, care cu credinta nazuiesc catre moastele Sfantului"...
Despre o alta mare minune a Sfintelor Moaste ale Sfantului Dimitrie, se face pomenirea din timpul razboiului din 1916-1918, cand intr-o noapte de Februarie, in anul 1918, Bulgarii au incercat sa fure aceste Sfinte Moaste, si astfel sa lipseasca poporul roman de sprijinul cel mare din acele vremuri grele si de oricand. Dar mare a fost minunea Sfantului, caci in chip minunat, iarasi a fost intors de unde fusese luat. Cei ce furasera Sfintele Moaste, ratacind drumul spre Giurgiu, au inconjurat mai toata noaptea orasul Bucuresti, iar spre ziua ajungand la drumul dorit de ei, au fost prinsi... Si tot ca o minune a Sfantului Dimitrie cel Nou, o vad credinciosii si in faptul ca, in vara anului 1941, venind necredinciosii bolsevici sa arunce bombe asupra Catedralei Sfintei Patriarhii, nici una n-a cazut pe aceasta sfanta biserica in care se afla Sfintele Moaste, ci toate in jurul ei, si ceva mai mult, ele au cazut nu pe case, ci pe locuri virane, sau pe strazi...
Si in sfarsit, nu pot sa nu fac pomenire si de izbavirea pe care a adus-o in anul 1940 de cutremurele care nu mai incetau si pentru care intreaga Capitala a Tarii a facut procesiune mare cu Moastele Sfantului Dimitrie, dupa care lumea s-a linistit sufleteste. Si mare a fost mila lui Dumnezeu, ca a oprit si cutremurele... Si asa multe si nenumarate minuni se fac zilnic la Racla Sfintelor Moaste ale Sfantului Dimitrie, la care credinciosii venind cu credinta, se roaga pentru izbavirea de boli, de patimi, de primejdii si de toata nevoia... Si aceste impliniri de cereri le simt cei care se roaga cu credinta si cu gandul cel bun, si o marturisesc iarasi in taina preotii care inalta apoi tot pe atatea rugaciuni de multumire catre Dumnezeu si Sfantul Dimitrie care le-a implinit ruga.
Toate acestea stiindu-le noi, si acuma si tu cititorule, gandul nostru de slavire a Sfantului Dimitrie cel Nou - pe care-l praznuim la 27 Octombrie, nu poate fi altul, decat tot acel cuprins in rugaciunea sfanta de proslavire pe care o face Sfanta noastra Biserica acestui Sfant.
"Jugul Domnului cel usor cu tot sufletul pe umere luandu-l, lui ai urmat Cuvioase, si valurile lumesti de tot aruncandu-le, in pestera, fericite, cu osardie te-ai nevoit si pre toate marginile ca un soare ai stralucit. Pentru aceasta cu credinta strigam catre tine unele ca acestea: Bucura-te, lauda cea frumoasa a Basarabovului! Bucura-te, luminatorul cel stralucit al Daciei! Bucura-te, buna odrasla a pesterii! Bucura-te, al calugarilor indreptator si pravila! Bucura-te, mangaierea cea grabnica a celor bolnavi! Bucura-te, reazimul cel neclatit al celor sanatosi! Bucura-te, ca in ceruri cu ingerii dantuiesti! Bucura-te, ca prin multa rabdare si smerenie te-ai facut vas ales al Sfantului Duh! Bucura-te, pazitorul dumnezeiestilor fapte cu adevarat! Bucura-te, izbavitorul tuturor patimilor! Bucura-te, folositorul nostru cel prea cald! Bucura-te, scaparea tuturor credinciosilor! Bucura-te, facatorule de minuni Dimitrie".
Protosinghel Dr. Vasile Vasilache
(Text scris si tiparit in anul 1941, republicat in cartea "Paraclisul si Acatistul Sfantului Dimitrie cel Nou Basarabov”, aparuta la Editura "Bucium Ortodox" - Bucuresti, 1943)