Sfantul Chiril (315-386), episcop al Ierusalimului, incepand cu anul 348. Parintii sai au fost crestini si s-au straduit sa-i dea o educatie sanatoasa si aleasa. A fost hirotonit diacon de catre Macarie al Ierusalimului, iar preot de episcopul Maxim II. Episcop a fost facut de Acaciu, episcop arian si mitropolit al Cezareei Palestinei, in anul 348. In legatura cu numirea lui de episcop exista oarecare semne de intrebare. Istoricul Sozomen ne informeaza ca Acaciu, episcop arian, si Patrofil, episcop semiarian, l-au izgonit pe Maxim de pe scaunul episcopal numindu-l in locul lui pe Chiril. Acest lucru ridica intrebarea: cum puteau un episcop arian si unul semiarian sa numeasca un episcop daca acesta nu impartasea doctrina lor eretica sau cel putin unele pareri sau opinii ale lor? Se stie ca in realitate Chiril nu se bucura de cinstire unanima in sanul membrilor marcanti ai Bisericii si a trebuit ca un sinod al Bisericii sa intervina pentru a clarifica situatia. Astfel sinodul de la Constantinopol din 383, intr-o scrisoare pastrata de Teodoret, precizeaza "Noi recunoastem ca episcop al Bisericii-Mame a tuturor Bisericilor, al Bisericii din Ierusalim, pe prea venerabilul si prea-evlaviosul Chiril, cel iubit de Dumnezeu si care a fost ales odinioara in chip canonic de catre cei din provincie si care in diferite imprejurari a luptat contra arienilor". Dupa numirea pe scaunul episcopal al Ierusalimului a izbucnit un conflict deschis pentru suprematie intre Acaciu si Chiril, acesta din urma pretinzand primatul deoarece scaunul de la Ierusalim era apostolic. Cearta a dus in cele din urma la exilarea de trei ori a lui Chiril. Prima data a fost depus de un sinod de la Ierusalim din 357, iar el se refugiaza la Tars. Este repus in treapta in anul urmator de sinodul de la Seleucia, pentru ca dupa doi ani Acaciu sa-l exileze din nou. Revine pe scaun in 362, cand Iulian se urca pe tronul imperial. Este din nou trimis in exil de imparatul Valens, pentru o perioada mai indelungata, revenind dupa moartea acestuia in 378. Exilurile lui Chiril si vestile neclare care il priveau determina sinodul de la Antiohia din 379 sa-l trimita pe Sf. Grigorie de Nyssa sa cerceteze situatia la fata locului. Acesta aduce vestea ca, desi viata Bisericii de la Ierusalim era corupta din punct de vedere moral si scindata in factiuni, credinta ei era sanatoasa. Chiril participa la sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381, cand, pentru a-si dovedi ortodoxia credintei, intrucat el criticase termenul de homoousion ca fiind conceput de oameni, i se cere sa-si dovedeasca ortodoxia credintei. Astfel Chiril recita simbolul de credinta al Bisericii din Ierusalim care continea acest termen. Se stinge din viata in anul 386.
Sfantul Chiril al Ierusalimului - Opera
Departe de a putea fi comparat cu marii scriitori crestini, Chiril ramane totusi unul dintre cei mai de seama cateheti ai Bisericii, opera sa, mai restransa ca dimensiuni, fiind pe masura capacitatilor sale. De la el au ramas 24 de cateheze care formeaza un ciclu complet de cuvantari adresate catehumenilor, ca mijloc de pregatire pentru primirea tainei Sf. Botez. De la procateheza si pana la cateheza a 24-a, asistam la desfasurarea unui proces de invatamant religios in care predomina elementul si atitudinea didactica (Coman). Catehezele l-l8 au fost rostite in perioada Postului Mare in vederea pregatirii catehumenilor care urmau sa primeasca botezul de Sf. Pasti. Celelalte cateheze, numite cateheze mistagogice, au fost adresate neofitilor in saptamana Pastilor. Importanta acestor cateheze rezida in faptul ca ele ne dezvaluie practica instruirii si a initierii in invatatura crestina in sec. IV. Pe langa cateheze, de la Chiril mai avem o scrisoare catre imparatul Constantin., relatand despre aratarea la 3 mai 351, orele 3, la Ierusalim, a unei cruci luminoase care se intindea de la Golgotha si pana la muntele Maslinilor. Crucea a putut fi vazuta timp de cateva ore. Omilie la Slabanogul de la Scaldatoarea Vitezda scrisa de Chiril pe cand era preot. Omilia contine asemanari mari cu catehezele. Din celelalte omilii ale sale au supravietuit fragmente, iar citeva omilii, printre care Omilia la sarbatoarea lui Hypapante si alte scrieri ii sunt gresit atribuite (Quasten).
O analiza atenta a scrierilor lui Chiril ne atrage atentia asupra ortodoxiei teologiei sale, ceea ce ne face sa punem sub semnul intrebarii arianismul care i-a fost atribuit. Exista un singur Dumnezeu, nenascut, fara inceput, neschimbat, intotdeauna identic cu Sine insusi, puternic si, desi are multe nume, fiinta Sa este uniforma, in diferite lucrari ale Dumnezeirii, El este unul si acelasi, omniprezent, identic, insusirile Sale sunt egale ca putere si functioneaza simultan. El este in intregime ochi, in intregime auz, in intregime minte, intelege si cunoaste integral, avand insusirile in gradul maxim. Noi nu-L putem cuprinde cu mintea. Dumnezeirea este alcatuita din trei: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Tatal nu a devenit Tata prin schimbare de vointa, ci are aceasta vrednicie inainte de orice fiinta, de orice simtire, inainte de toti vecii. Dumnezeu nu e Tata nici prin patima carnala, nici prin impreunare, nici prin nestiinta, nici prin emanatie, nici nu s-a schimbat, nici nu s-a micsorat. El e Tata desavarsit si a nascut Fiu desavarsit. Fiul e Unul, Dumnezeu nascut din Dumnezeu, Viata nascuta din Viata, Lumina nascuta din Lumina, asemenea in totul Celui care L-a nascut mai presus de orice intelegere si inainte de toti vecii. Fiul nu trebuie despartit de Tatal si nici confundat cu el, cum fac sabe-lienii, care cred in filiopaternitate. Fiul are multe nume. El este Cuvantul divin, Logosul divin creator al fiintelor rationale; Miel, ca unul care curateste lumea de pacate prin cinstitul Lui sange. E numit Hristos sau Uns fiindca a fost uns de Tatal din vesnicie spre arhierie supraomeneasca. Cu toate ca are multe nume, Hristos e o singura persoana si desi se face tuturor toate, a ramas identic cu Sine dupa fire. Desi nu foloseste termenul de homoousion, in catehezele sale Chiril afirma fara echivoc: "Sa nu zicem niciodata: era un timp cand Fiul nu exista", afirmatie care il scoate in afara oricaror suspiciuni de arianism. Sf. Duh este unul singur si Mangaietor. Nu exista un al doilea Duh Sfant. El traieste, cugeta si sfinteste toate cate au fost create de Dumnezeu prin Hristos. Duhul Sfant este cinstit impreuna cu Tatal si cu Fiul, iar in Sf. Botez e cuprins in Sfanta Treime. Botezul este partasia in moartea si invierea lui Hristos prin imitare si chip; este "pecetea sfanta nestearsa", iar apa botezului este "apa purtatoare de Hristos", deoarece Hristos a impartasit dulceata dumnezeirii sale apelor atunci cand S-a spalat in apa Iordanului. Doctrina euharistica este deosebit de clara, Chiril afirmand mult mai clar prezenta reala a lui Hristos in Euharistie. Prezenta reala este efectuata prin prefacerea substantei elementelor, iar prefacerea are loc prin lucrarea Duhului Sfant care preface painea si vinul in Trupul si Sangele Mantuitorului. Chiril este primul teolog care numeste jertfa euharistica "jertfa prea infricosatoare".