Aici Arie si adeptii sai vor sustine ca Fiul nu era vesnic, ci a fost creat de "Cuvantul" sau intelepciunea impersonala a Tatalui si, prin urmare, era strain esentei Tatalui, cunoscandu-L pe Acesta in mod imperfect, Fiul fiind creat pentru a fi un instrument al Tatalui la crearea omului. Unul din episcopii participanti la sinod a intrebat: Poate El atunci sa se schimbe din bine in rau? Tabara ariana a raspuns: "intrucat este faptura creata, o astfel de schimbare nu este imposibila". Sinodul a pronuntat pe loc anatema! In sprijinul apararii ortodoxiei a fost chemat si Osie, episcop de Cordova. Criza s-a accentuat, determinandu-l pe imparatul Constantin cel Mare sa convoace primul sinod ecumenic de la Niceea (325), care ii excomunica pe Arie si pe Meletie.
Din corespondenta sa, despre care Sf. Epifaniu ne spune ca ar fi cuprins 70 de scrisori (Contra ereziilor 69, 4), s-au pastrat doua epistole. Alte scrieri care i-au fost atribuite, s-au pastrat in siriaca si copta. Acestea includ si Sermo de Anima et Corpore deque Passione Domini, in care trateaza despre relatia dintre trup si suflet si despre necesitatea si roadele patimilor Mantuitorului.
Dupa parerea lui Alexandru, erezia ariana isi afla sorgintea in subordinationismul lui Pavel din Samosata si Lucian din Antiohia. El afirma, fara echivoc, ca Fiul lui Dumnezeu nu a fost facut "din lucruri care nu sunt" si ca nu a fost timp cand El nu a existat, insa a fost nascut din Tatal, fiind asemenea Tatalui. Cuvantul este Fiul lui Dumnezeu nu prin adoptiune (thesei) ci prin natura (physei). Din aceasta pricina Fecioara Maria este cu adevarat theotokos. La randul Lui, Fiul este unicul nascut mijlocitor prin care Tatal aduce universul la existenta din nimic.
Intrucat epistolele lui Alexandru au fost scrise inainte de sinodul ecumenic de la Niceea, nu vom gasi in ele limbajul hristologic care se va impamanteni in gandirea crestina de dupa acest sinod. Cu toate acestea, regasim in ele aceeasi acuratete doctrinara si finete de gandire prezente in formulele doctrinare niceene.
Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbavindu-ne de marirea idoleasca a celor necredinciosi, multumim tie si cantam cantare pentru biruinta. Celui ce a doborat pe Arie si, cu totul, a legat limba filosofului, graim: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!
Sfantul Alexandru Svirski este unul din marii cuviosi, cinstit si vestit in intreaga Rusie pentru viata sa si minunile pe care le-a savarsit si le savarseste pana in zilele noastre. Pe locul unde Insusi Dumnezeu i s-a aratat, pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, s-a ridicat mai tarziu Manastirea "Sfanta Treime", care acum este cunoscuta ca "Lavra Sfantului Alexandru Svirski". Cea mai mare minune sunt insa sfintele sale moaste, caci Dumnezeu a proslavit trupul lui si dupa trecerea din lumea aceasta, spre indreptarea si folosul nostru, al celor care, traind in acest veac, ne amintim atat de rar de Dumnezeu. Personal nu am vazut nicaieri si nu cred sa mai existe undeva asemenea cutremuratoare marturie a sfinteniei. Trupul Cuviosului este intreg si neschimbat nici macar la culoare; desi Sfantul a plecat din viata aceasta acum aproape 500 de ani, el pare ca doarme!
Stim ca Sf. Alexandru Svirski s-a nascut in partile Marelui Novgorod, acum tinutul Olovet, in 15 iunie 1449, din parintii binecredinciosi Stefan si Vassa (Vasilissa). Nasterea pruncului a fost in chip minunat, caci parintii sai, dupa mult post si rugaciune, au primit instiintare in vis ca vor avea un fiu ce va fi "mangaiere bisericilor". Ei i-au pus din botez numele Amos. Neputand invata, copilul s-a rugat Maicii Domnului si a primit acest dar, deosebindu-se in scurta vreme de toti ceilalti copii de varsta lui prin intelepciune si priceperea de care dadea dovada. Era foarte ravnitor la citirea Sfintei Scripturi, iar ca fire era bland si prietenos cu toata lumea, si cinstea indeosebi cinul monahal. Incet-incet, s-a aprins de dorul de Dumnezeu, intelegand desertaciunea lumii acesteia. A luat binecuvantarea parintilor, fara insa a le spune deslusit gandul sau, si a plecat spre Manastirea Valaam. Pe drum a poposit peste noapte chiar pe malul lacului de langa raul Svir, unde avea sa ridice mai tarziu manastirea sa, si a primit in somn instiintare despre aceasta.
Multi ani a petrecut Sfantul in rugaciune si ascultare desavarsita la Manastirea Valaam. Intre timp, dupa multa framantare si cautari, tatal sau a aflat de el si, mergand sa il vada, s-a hotarat sa lepede si el povara grijilor lumesti. S-a intors acasa si s-a calugarit in manastirea din apropiere, cu numele Serghie. Asemenea si mama Sfantului s-a retras intr-o manastire, primind numele de Varvara.
Intr-o noapte, fiind Sfantul Alexandru la rugaciune si chemand numele Maicii Domnului, a auzit un glas care i-a zis: "Iesi de aici si mergi in locul ce ti-a fost mai dinainte aratat, unde te vei putea mantui"; si indata a vazut prin fereastra chiliei o lumina mare ce venea din directia aceea. Povestind egumenului cele intamplate, a primit binecuvantare si a plecat. Era anul 1484. Mult timp s-a nevoit in taina in acea pustie, insa dupa o vreme a fost aflat. Astfel, vestea despre cuviosul care sihastrea in partile acelea s-a raspandit si, in scurt timp, alti frati au venit sa vietuiasca acolo. Randuiala era ca fiecare statea separat, petrecand in tacere.
In anul 1507, fiind in adancul pustiei la rugaciune, dupa cum obisnuia, Sfantul Alexandru a vazut dintr-o data o lumina mai puternica decat stralucirea soarelui, iar in lumina trei barbati imbracati in vesminte albe, preafrumoase, fiecare purtand cate un toiag in mana. De la ei a primit porunca sa adune obste, sa zideasca biserica si sa intemeieze manastirea. Si toate le-a facut avand binecuvantare de sus, caci cei trei barbati care i s-au aratat in noaptea aceea, in chipul a trei ingeri, erau Insusi Dumnezeu: Tatal si Fiul si Duhul Sfant. Dumnezeu, Care l-a cercetat pe Cuvios pentru curatia inimii lui, intocmai cum odinioara, in Legea cea Veche, il cercetase pe patriarhul Avraam. Manastirea s-a intemeiat si s-a zidit biserica, intai de lemn si mai apoi de piatra, iar Sfantul, desi de acum se adunase obste, a ramas la ascultari in rand cu fratii, slujind tuturor cu bucurie si smerenie. Cunoscandu-si apropierea sfarsitului, a vestit aceasta ucenicilor si le-a cerut ca, dupa moarte, sa ii tarasca trupul in padure si sa-l ingoape in muschi, dar neinvoindu-se parintii in nici un chip, a primit sa fie ingropat langa Biserica Schimbarii la Fata.
La 30 august 1533, in varsta de 85 de ani, Sf. Alexandru Svirski a plecat la Domnul, lasandu-i pe frati intristati de dorul lui. Si dupa moarte minunile lui nu au contenit. Poate cea mai mare dintre toate a fost aflarea moastelor sale.
Pe mormantul Cuviosului a fost ridicata o bisericuta de lemn care, stricandu-se de trecerea vremii, a fost daramata pentru a se construi o biserica noua, din piatra. In seara zilei de joi, 15 aprilie 1641, in saptamana Floriilor, si apoi iarasi, a doua zi, vineri, un fenomen minunat s-a petrecut in manastire: un fulger neobisnuit a cazut pe pamant si nu s-a stins, ci a continuat sa straluceasca mult timp. Sambata, 17 aprilie, sapand pentru temelia noii biserici, muncitorii au aflat mormantul Cuviosului. In chip minunat, pamantul nu acoperea sicriul, ci ramasese boltit deasupra lui, fara nici o sustinere! Cercetand sicriul, care era crapat si cu totul stricat, parintii au aflat inlauntru trupul Sf. Alexandru intreg si neatins de trecerea timpului, izvorand buna-mireasma. Sfintele moaste au ramas in manastire pana in data de 20 decembrie 1918, cand bolsevicii au profanat manastirea si i-au impuscat pe monahi. Atunci s-a pierdut si urma sfintelor moaste, iar mai tarziu in fosta manastire s-a facut un spital de psihiatrie... Abia in 14 iulie 1997, Manastirea Sf. Alexandru Svirski a fost redeschisa oficial.
Dupa un an de cautari, moastele Sfantului au fost gasite in depozitul Muzeului Academiei Militare de Medicina. Expertiza medicala a confirmat convingerea credinciosilor; moastele Sf. Alexandru Svirski au fost aflate pentru a doua oara. Ele se pastreaza din nou in manastirea sa, partial retrocedata Bisericii si restaurata. Nadajduiesc ca Sfantul Alexandru sa va ramana apropiat sufletului si, cinstind pomenirea sa, sa ne invrednicim cu totii de bineprimitele sale rugaciuni.
