Frati crestini, De la Sf. Mironosite nu ne-au ramas invataturi sfinte. Nici in Sf. Scriptura, nici in Traditiunea de aur a Bisericii nu avem vreo insemnare a unui glas invatator de la Sf. Femei. Totusi trebuie sa marturisim ca ele stralucesc intr-o lumina deosebit de vie, pe calea cea eterna a credintei inceputa de la Domnul nostru Iisus Hristos. Faptele lor de pietate, evlavia si devotamentul lor sunt marturii de viata crestina care de-a pururea lumineaza ochii oricui are fericirea sa afle de ele. Nu mai vorbim apoi de credinta lor puternica ce in anumite clipe a intrecut chiar pe aceea a Sfintilor Apostoli. In cele mai dureroase ceasuri ale rastignirii Domnului nostru Iisus Hristos, Apostolii insisi au fugit, neaflandu-se langa Sf. Cruce si in mijlocul vrajmasilor ucigasi decat Sf. Femei Mironosite si cu Sf. Ioan, singurul dintre ucenicii Domnului. La fel apoi si la coborarea de pe Cruce si la punerea in mormant, ca si la cercetarea si ungerea cu sfinte miruri, numai ele au fost prezente dimpreuna cu Nicodim si cu Iosif din Arimateea.
Credinta lor cea inflacarata ce le-a manat pe calea suferintei si a tuturor riscurilor si a jertfei chiar, a fost rasplatita in cele din urma cu marea bucurie a Invierii Domnului, pe care ele au aflat-o cele dintai. Si ceva mai mult, ele au avut si misiunea istorica de a instiinta pe Apostoli ca a inviat Domnul. Aceasta nu se poate uita! Ea de-a pururea e stralucirea si slava Sfintelor Femei.
In lumina acestor ganduri de chemari sfinte pentru orice femeie, apare si icoana cea vesnic slavita a Sf. Tecla, cea numita intocmai cu Apostolii si cea dintai martira. Prin acest titlu noi nu trebuie sa intelegem ca ea ar fi avut un drept apostolic de a invata in biserica. Caci ea a fost ucenica Sf. Apostol Pavel, care a scris Corintenilor: „Femeile sa taca, in adunarile bisericesti, caci lor nu le este ingaduit sa vorbeasca, ci sa fie plecate, precum zice legea. Iar daca voiesc sa invete ceva, sa intrebe acasa pe barbatii lor, caci sade rau unei femei sa vorbeasca in biserica” (14, 34-35). Si totusi ei i s-a zis „cea intocmai cu Apostolii”, pentru ca, prin pilda vietii sale si prin credinta ei cea vorbitoare mai ales prin fapte, pe multi oameni i-a facut sa ia calea cea sfanta a Domnului. Caci prin toate acestea ea a implinit cuvantul cel sfant din Evanghelie care spune ca „oamenii vazand faptele voastre cele bune sa slaveasca pe Tatal vostru Carele este in ceruri”. (Mat. V, 16). Acesta este un apostolat al faptelor, un apostolat al virtutilor care razbate si mai mult departarile si face sa rasune si mai mult in casa cea sufleteasca a omenirei din toate veacurile si locurlle. Invatatura si faptele sunt desavarsirea, dar tot atat de placute si vesnice sunt si numai faptele, cand cuprind in ele o inflorire si o rodire a insusi adevarului celui sfant.
Frati crestini, In calatoria sa misionara, Sf. Apostol Pavel plecand din Antiohia, se opri in Iconia, predicand vestea cea buna a credintei in Hristos, in casa unui oarecare Onisifor. Si printre cei multi, care ascultau pe dumnezeiescul Apostol, era si o tanara fecioara numita Tecla. In sufletul ei cazura atatea flacarari sfinte si atata aur de credinta a intelepciunei celei vesnice, incat ea a ramas mai mult ca oricare altul in ascultarea acestui om al lui Dumnezeu. De la el a primit sfatul cel apostolic in ceea ce priveste darul pe care poate sa-l aduca omul lui Dumnezeu printr-o viata trupeasca cu totul curata si nevinovata. Fecioria este aceea care o pune in ascultarea nu a unui barbat, ci in ascultarea lui Hristos. Si ea este aceea care te scuteste de multe robii si suferinti chiar. Caci ii spunea Sf. Apostol Pavel: „Femeia nemaritata, fecioara — poarta grija de cele ale Domnului, ca sa fie sfanta si cu trupul si cu duhul. Care s-a maritat insa, poarta grija de cele lumesti, ca sa placa barbatului”.
Toate aceste sfaturi au facut-o pe ea sa prefere ceea ce este ceresc si vesnic, sa prefere pe Dumnezeu in locul barbatului pe care-l cautasera si-l gasisera parintii ei. De aici, insa, ne spune Sf. Grigorie de Nisa, „a inceput jertfa si suferinta ei, omorand trupul si practicand toate nevointele, inabusind in inima sa toate poftele pamantesti, supunand patimile printr-o viata cu totul contrara inchinarilor spre pacat, asa ca se parea a fi condusa numai de ratiune si spirit. Lumea murise pentru ea, cum si ea murise lumii”. Si asa mai inainte de a ajunge la martirajul cel din urma, venit de la vrajmas, ea clipa de clipa se afla in avantul eroic de inaltare pe treptele virtutilor. Sf. Ioan Guradeaur ne-o si infatiseaza ca pe o martira a luptei de orice moment, pentru a-si pastra curatenia fecioriei si a nevinovatiei. „Toate aceste respingeri ale ispitelor venite de la cel rau, au facut pe sfanta fecioara sa aiba viata ca pe un lung martiraj; ea a luptat contra placerilor ca un martir contra animalelor; ea a rezistat gandurilor, ca un martir torturilor; ea a avut de dus lupta contra asalturilor inchipuirilor tuturor placerilor, ca si martirii care se supun tuturor chinurilor calailor; dar ea triumfa acestor atacuri diferite, acestor lupte casnice, aprinderilor firii, facand sa biruie focul sfant al dorurilor inimii sale”.
Intr-adevar ca ea a rezistat la toate indemnurile si lacramile parintilor ei de a se casatori, precum si la toate momelile tanarului ce dorea sa o ia de sotie. Iar mai apoi, infrunta cu aceeasi ravna apostolica si jignirile si chinurile ce i-au fost pregatite. Astfel parata fiind ca este crestina, a fost intemnitata de catre dregatorul tinutului, iar in cele din urma, ea a fost condamnata sa fie arsa, iar Sf. Apostol Pavel sa fie batut cu toiegele si alungat din oras. Dar aici e minunea cea mare, ea care era nu numai parasita, dar si dusmanita de parintii si rudele ei, ea care se afla condamnata, stand inaintea rugului fara nici o putere, ei ii veni in ajutor cerul. Tatal cel ceresc facu sa reverse norii potopuri de apa si temeliile pamantului sa se cutremure, incat Sf. Tecla a ramas singura, parasita de vrajmasii ei, care au fugit ingroziti. Si asa slobozita de Bunul Dumnezeu, ea se duse in orasele si satele in care Apostolul cel ceresc propoveduia mantuirea oamenilor.
Nu trecu mult insa, si ea a fost din nou condamnata de catre pagani, sa fie aruncata animalelor salbatice, ca fiind crestina. Si pe cand ea cobora treptele amfiteatrului, cu inima inflacarata de credinta, pasea nu la moarte, ci la glorie si biruinta. Caci iata, aflandu-se in mijlocul leoparzilor, al leilor si tigrilor, se astepta din clipa in clipa sa fie sfasiata de aceste fiare care numai prin mugetul lor inghetau de frica pe privitori.
Dar si de data aceasta, acelasi Parinte din Ceruri, Stapan si Creator, imblanzi toate aceste fiare, facand sa se apropie de ea cu dragalasenie chiar, culcandu-se la picioarele ei pe care le lingeau ca si cum ar fi voit sa le sarute. Toate acestea au zguduit multimea paganilor, si i-au dat ei bun prilej de aleasa vorbire, prin care multe suflete le scapa de la luptele pe care fiecare avem sa le ducem cu salbaticele noastre pofte si ispite, coborate in amfiteatrul inimilor noastre. Cautati, spunea ea, ca si voi pe aceste fiare sa le imblanziti cu puterea cea cereasca a lui Hristos Domnul.
Dupa aceste suferinti, ne spune istoria sfanta, in multe alte calatorii misionare a intovarasit pe Sf. Apostol Pavel, sporindu-si zestrea cea eterna a sufletului ei, prin graiurile cele ceresti ale Apostolului ce a fost rapit in ceruri, inca om in trup fiind. Iar in cele din urma, Sf. Tecla, indurand si alte mucenicii, chiar si in Roma, ne spun cronicarii ca s-a retras in pustiurile cele mari ale Isauriei in care s-a savarsit cu pace, fiind inmormantata in Seleucia, capitala acelor tinuturi. Si pe mormantul ei, imparatii crestini de mai tarziu, au inaltat o mareata biserica, in care multe si mari minuni se savarseau.
Frati crestini, Aceasta este viata pe scurt a Sf. Mucenite si intocmai cu Apostolii, Tecla. Ea a fost slavita de toti marii ierarhi si predicatori ai Bisericii lui Hristos : de Sf. Ioan Guradeaur, de Sf. Ambrozie, de Sf. Grigorie de Nisa, de Sf. Epifanie, de Sf. Metodie si de multi altii, fiecare gasind in viata ei comori ceresti pline de folos sufletesc pentru toata lumea. Dar mai presus de toate, pretuirea cea vesnica ea a primit-o de la Imparatul cerului, de la Dumnezeu. Caci nu numai pamantul, dar si cerul a primit de la Sf. Tecla doua daruri de mare pret: viata ei curata, nevinovata a sfintei feciorii, si, in al doilea rand, curajul martirajului pentru credinta si pentru Hristos. Si asa intr-un suflet de femeie, avem deodata doua eroisme probate prin fapte, care odata savarsite, in veci nu se pot uita pe pamant si cu atat mai mult in ceruri.
Si daca Sf. Arhidiacon Stefan e primul martir al credintei in Hristos, apoi Sf. Tecla e cea dintai mucenita a Bisericii crestine. Ea este cel dintai dar pe care femeile il aduc pe altarul cel sfant al eroismului crestin. Si asa, prin ea, pilda s-a dat tuturor femeilor, in chemarea fiecareia de a birui pacatul, de a birui ispitele, si ceva mai mult, de a birui insesi suferintele martirajului, bine stiind ca in toate acestea nu suntem singuri, ci dimpreuna cu Domnul nostru Iisus Hristos si cu Dumnezeu Tatal si Sf. Duh, care oricand coboara celor iubiti, biruinti si cununi de slava vesnica. Amin.
