Sfanta Mucenita Ecaterina, fiica principelui Consta, a trait in timpul imparatului Maximian, la inceputul secolului al IV-lea. Cunostea foarte bine limba greaca si limba latina si avea cunostinte temeinice de astronomie si de oratorie.
Sfanta Mucenita Ecaterina are doua viziuni: in prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul in brate. Din cauza faptului ca nu era crestina, nu reuseste sa vada fata Mantuitorului. Acest lucru ii descopera desertaciunea cunostintelor ei si alege sa primeasca Sfantul Botez.
In a doua vedenie i se descopera Hristos, care ii daruieste un inel de logodna, spunandu-i: „Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mie nestricata si vesnica, deci sa pazesti tocmeala aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum alt mire pamantesc".
In urmatoarea zi, Ecaterina ramane uimita cand vede inelul de logodna pe degetul sau. Este momentul in care viata sa se schimba radical. De acum inainte incepe sa condamne cultul si miturile pagane, infrunta in discutii publice pe inteleptii vremii si chiar reuseste sa-i aduca la adevarata credinta.
Este silita de Maximian sa se infrunte cu o adunare de filosofi pagani. Datorita iubirii sale fata de Hristos si a intelepciunii cu care a fost impodobita, Sfanta Mucenita a facut ca toti filosofii prezenti sa creada in Hristos si sa-L marturiseasca ca fiind Dumnezeu adevarat. Pentru acest lucru, toti acei intelepti au fost arsi in foc.
Pentru lupta sa impotriva cinstirii zeilor, Sfintei Ecaterina i s-a taiat capul. Potrivit Sfintei Traditii, la taierea capului sau nu a curs sange, ci lapte, iar ingerii au dus trupul Sfintei Ecaterina in Muntele Sinai, in locul in care Moise vazuse Rugul Aprins. Aici s-a ridicat o manastire cu numele Sfintei Mucenite, Manastirea Sfanta Ecaterina.
Sfanta Ecaterina este si ocrotitoarea studentilor teologi din Bucuresti. Paraclisul din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian" din Bucuresti poarta hramul "Sfanta Mucenita Ecaterina".
O particica din Moastele Sfintei Ecaterina se afla la Biserica Coltea din Bucuresti.
Sfantul Mare Mucenic Mercurie a fost de neam scit, conducator de osti si sfetnic al imparatilor romani Decius (249-251) si Valerian (253-260). A fost ostas in trupa ce se chema Martenses, din Armenia cea Mare, unde stapanea voievodul Saturnin. Pentru ca devine un aparator al crestinatatii, este ucis in orasul Cezareea din Capadocia. Din Acatistul si Viata Sfantului aflam ca "A doua zi dupa taierea sfantului, s-a aflat trupul lui alb ca zapada si iesea dintr-insul buna mireasma de mir de multpret si tamaie. Pentru o minune ca aceea, multi au crezut in Hristos. Apoi sfantul trup a fost pus cu cinste la loc insemnat, care dadea multe tamaduiri celor bonavi".
In biserica de pe strada Constantin Brancusi, nr. 11, sector 3, Bucuresti, se afla particele din moastele Sfantului Mercurie.