Frati crestini, Cel mai mare predicator al lumii din toate timpurile, Sf. Ioan Guradeaur, cautand sa infatiseze pe Sf. Ioan Evanghelistul, cu pana sa maiastra muiata in lumina, a reusit sa zugraveasca un portret, prin punerea in evidenta a umbrelor unei comparatii cu niste oratori sau artisti vestiti care atrag prin talentul lor admiratia lumii. De aceea indemnu-va sa fiti cu luare aminte, pentru a putea vedea in toata splendoarea sa, stralucita icoana sufleteasca a Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan.
„Sfantul Ioan Evanghelistul e un fiu al tunetului, mult iubit de Hristos, coloana intregii Biserici raspandite in lume, un om care tine cheile cerului, care si-a atins buzele sale de Patimile Mantuitorului, care a fost botezat cu botezul Sau, si s-a sprijinit pe inima Sa cu o totala odihna; iata cine ne cheama sa-l ascultam prin Evanghelia sa. El nu vine sa ne dea o reprezentatie, el nu-si ascunde fata sa sub masca, el nu se urca pe scena, el n-are orchestra la picioarele sale, el nu poarta un vestmant de aur. El se infatiseaza cu podoabele unui caracter aparte, de o frumusete incomparabila; el apare imbracat cu Hristos, avand in picioare stralucitele incaltari care vestesc Evanghelia pacii; el poarta in jurul mijlocului sau si pe piept nu purpura impodobita cu aur, ci adevarul numai e acela care face tesatura ornamentala.
Iata-l inaintea noastra fara nici un fel de dichis, fara artificii si fara fictiuni, el vine cu capul aureolat de nori pentru a predica adevaruri ceresti.
In sufletul sau nu e altul si altul in afara, in privirea sa, in vocea sa nu e nimic din ceea ce ar vadi o cauza straina; el n-are trebuinta de niciun instrument pentru a se ajuta in predica sa, nici de chitara, nici de lira, nici de nimic altceva asemanator; el implineste totul prin limba sa numai, pe care nici o muzica n-o egaleaza cu melodia sa. Drept antreu la scena, el are cerul intreg, ca teatru, universul; iar drept auditor si spectator pe toti ingerii si pe toti acei care ravnesc la asa ceva”. (Comentar la Evanghelia dupa Ioan, Omilia I, tom. XIII Bareille, p. 237).
Frati crestini, Tatal Sf. Ioan Evanghelistul a fost Zevedei, pescar destul de instarit, incat sa-si poata naimi lucratori. (Marc I, 20). Mama sa era Salomeea, sora sau vara Prea Sfintei Fecioare Maria. La mormantul Mantuitorului ea a dus o mare cantitate de miresme, fiindu-ne si aceasta o dovada ca ei nu erau saraci. Ei au avut doi fii: pe Iacov si pe Ioan, care erau veri cu Mantuitorul dupa trup. Casa lor parinteasca era in Betsaida.
Sfantul Ioan apare pentru prima oara, ca ucenic al Sf. Ioan Botezatorul. Si ca discipol a auzit de la dascalul sau, cele descoperite la Botezul Domnului, iar a doua zi, cand Iisus trecea pe acolo, cuvintele profetice; „Iata mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii”. Si Sf. Ioan, cu celalalt ucenic, ducandu-se dupa El, Hristos Domnul le-a zis: „Ce va trebuie?” Iara ei au zis: „Invatatorule, unde sezi?” Si atuncea El le-a zis: „Veniti si vedeti!” Si a doua zi, Andrei, gasind pe Petru, i-a zis: „Am aflat pe Mesia”.
Pe Iacov l-a chemat mai tarziu, la Marea Ghenizaretului, cand se facu pescuirea minunata. Tot atuncea se desavarsi si chemarea lui Ioan: „Vino dupa Mine!” Si acuma, dimpreuna cu fratele sau Iacov ei parasira pe tatal lor, luntrea si pe lucratorii lor. Mai tarziu, murind si Zevedei, vedem si pe Salomeea, mama lor, slujind lui Iisus cu averea sa.
Dintre apostoli, mai apropiati de Mantuitorul au fost: Andrei, Petru, Iacov si Ioan, ultimii trei insa, cei mai alesi dintre alesi. Ei au luat parte la Invierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Fata, in gradina Ghetsimani. Dar dintre acestia trei, cel mai iubit de catre Mantuitorul a fost Sf. Ioan Evanghelistul. (Vezi Ioan XIII, 23; XIX, 26; XXI, 7-10). El e ucenicul pe care-l iubea Iisus. (Ioan XXI, 20).
Domnul nostru Iisus Hristos il iubea pentru caldura sentimentelor sale, pentru devotamentul lui credincios, pentru inflacaratul sau entuziasm. Si nicidecum pentru ca el ar fi fost mai desavarsit sufleteste. Deoarece si el ceruse lui Hristos Domnul, ca sa razbune cu foc pe Samarinenii care nu ingaduiau sa treaca prin tinutul lor. Si atuncea Iisus i-a zis: „Nu stiti al carui duh sunteti”. (Luca IX, 55). Si apoi tot el este acela care a cerut Domnului Hristos, sa opreasca pe acei ce propoveduiau cele ale credintei, fara ca sa faca parte din ceata lor. Iisus insa ii spuse: „Nu-i opriti, caci cine nu este contra noastra, acela e cu noi”. Si in sfarsit, tin sa pomenesc si de faptul ca mama lor e aceea care a cerut ca fiii ei sa fie mai mari in imparatia lui Iisus, sezand unul de-a dreapta si altul de-a stanga. Dar si de data aceasta li s-a raspuns: „Nu stiti ce cereti”... Puteti sa beti paharul, pe care voiu sa-l beau Eu, si cu botezul cu care ma botez Eu, sa va botezati ?” Si ei au zis „Putem”. (Mat. XX, 20-23)
Iata intreg idealismul si tot avantul catre jertfa si sfintenie al acestor apostoli...
Toate acestea insa, nu-l indepartara de toata dragostea sa catre Stapanul sau, caci la Cina cea de taina, Sf. Ioan isi pleca capul pe pieptul Domnului Hristos. Iar cand a spus El: „Ca unul dintre voi ma va vinde”, tot Sf. Ioan este acela care a intrebat: „Doamne, cine este?” De asemenea, in gradina Ghetsimani, cand ceilalti ucenici L-au parasit pe Domnul, Sf. Ioan este acela care s-a dus cu Sf. Petru in curtea pretoriului. (Ioan XVIII, 15). El L-a vazut batjocorit si cu coroana de spini pe cap. Si tot Sf. Ioan este acela care s-a dus langa Crucea Sa cu cele patru femei: Prea Sf. Maria, mama lui Iisus, Salomeea, Maria femeia lui Cleopa si Maria Magdalena. Si atuncea „Iisus vazand pe mama Sa si pe ucenicul pe care-l iubea, stand acolo, a zis mamei Salei: Femeie iata fiul tau! Apoi a zis ucenicului Sau: Iata mama ta!” Si tot Sf. Ioan este acela care alearga cu Sf. Petru la mormantul Domnului, atuncea cand Maria Magdalena le vestise ca a inviat Domnul.
Dupa aceea e si el partas la pogorarea Duhului Sfant la Rusalii si tovaras cu Petru la raspandirea crestinismului printre iudei, fiind impreuna la vindecarea ologului de la Templu.
Sfantul Apostol Ioan este socotit de Sf. Pavel, ca unul din cei trei apostoli stalpi ai Bisericii.
In Noul Testament, dupa anul 50, Sf. Apostol Ioan nu mai apare decat in anul 68, cand il gasim in insula Patmos. Aici el a fost exilat de imparatul Domitian, si se spune ca apoi a fost si la Roma, unde a indurat chinurile martirice, fiind aruncat intr-un cazan cu ulei si dandu-i-se sa bea o ceasca cu otrava, dar din toate a scapat nevatamat.
Cei mai multi ani ai apostolatului sau, precum si cei din urma i-a petrecut in Efes. Aici a scris Sf. Evanghelie ce-i poarta numele si cele trei vestite epistole, pe cand Apocalipsul l-a scris in insula Patmos, unde a si avut descoperirea.
In ultimii ani ai vietii sale, catre anul o suta dupa Hristos, Sf. Ioan nemaiputand sa vorbeasca ca mai inainte in adunare, isi reducea cuvantarea sa numai la cuvintele: „Fiilor, iubiti-va unul pe altul!” Ascultatorii insa, plictisiti in a auzi una si aceeasi, ii zisera: „Invatatorule, de ce ne repeti tu una si aceeasi?” Atuncea Sf. Ioan le raspunse: „Aceasta-i porunca Domnului, si daca o paziti pe aceasta, e destul”.
Traditia spune, ca Sf. Ioan a murit la o varsta foarte inaintata, de una suta ani.
Fratilor, precum am aratat si mai sus, de la Sf. Apostol Ioan, avem cea de-a patra Evanghelie, pe care el a scris-o, precum singur arata, ca omenirea „sa creada ca Iisus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, si crezand intr-Insul sa aiba viata in numele Lui”. (Cap. XX, 31 si vezi si I, 14).
Pentru a descrie viata Fiului lui Dumnezeu, Sf. Ioan s-a inaltat ca un vultur, mai presus de orice avant omenesc de pana atuncea, strabatand prin lumina cea cereasca cat mai aproape de Acel ce este insasi lumina. Iata stralucirea cea deosebita a acestei Sfinte Evanghelii. In ea, spre deosebire de cele trei Evanghelii, avem descoperite latura interioara a vietii Domnului, ideile cele mai intime ale Invatatorului. Si asa din Sf. Evanghelie a Sf. Ioan se revarsa in sufletul omenirei o bucurie cereasca, un adevar care cu adevarat face pe om slobod si fericit pe acest pamant si in veci. Caci ea cuprinde insesi tainele vietii.
Sfantul Ioan Evanghelistul este acela care a descoperit omenirei, ca „Dumnezeu este iubire”, ca „Dumnezeu este lumina”, ca „in Hristos era lumina si lumina era viata oamenilor”; ca toti crestinii au sfintirea de la Cel Sfant”.
Precum spune Fericitul Augustin, „Sfantul Ioan Evanghelistul mult a grait, dar aproape numai despre iubire”.
Aceeasi invatatura sfanta o gasim si in cele trei epistole ale sale, pe care, dupa cum insusi marturiseste: „V-am scris voua... ca sa stiti ca crezand in Fiul lui Dumnezeu, aveti viata vesnica”. (I Ioan V. 13). „Ceea ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostrii, ce am privit, si ce am pipait cu mainile noastre despre Cuvintul vietii... acestea va scriu, pentru ca bucuria voastra sa fie deplina.” (I Ioan I, 1-4).
Si in aceste epistole, ca si in Sf. Evanghelie, Apostolul iubirii arata tuturor, ca bucuria vietii sta in iubire, pentru ca Insusi Dumnezeu este iubirea. „Cel ce face bine, acela-i de la Dumnezeu; iar cel ce face raul, n-a vazut pe Dumnezeu”. (III Ioan vers 11). „Iubirea sta in aceea ca sa vietuim dupa poruncile lui Dumnezeu”. (II Ioan vers 6). „Iara cine zice: eu am cunoscut pe Dumnezeu, dara poruncile lui nu le pazeste, acela-i mincinos, si nu este intr-insul adevar”. (I Ioan II, 4). Caci „cine nu iubeste - pe aproapele sau — acela n-a cunoscut pe Dumnezeu”. (I Ioan IV, 8).
Dar sa trecem sa spunem ceva si despre cea de a cincea scriere a sa, care incheie catalogul cartilor Noului Testament, Apocalipsa. In ea se descriu descoperirile ce le-a avut Sf. Ioan Evanghelistul cu privire la acele vremuri de pedepsire a necredintei si a tuturor faradelegilor...
Fratilor, traim si noi vremuri apocaliptice, dar stiut sa fie tuturor ca, daca primele timpuri apocaliptice sunt groaznice prin carti cu peceti, prin trambite si ingeri ai tuturor suferintelor si ai mortii, prin cupe cu otravile tuturor maniilor si fiare pline de groaza si salbaticie, apoi a doua parte a apocalipsei e o binecuvantata innoire a lumii.
Noi putem spune ca suntem aproape de acea binecuvantata innoire—dupa grozaviile prin care am trecut— suntem aproape de acelea ce scrie Sf. Ioan — de la cap. XXI—XXII, „Cer nou si pamant nou”. (XXI, 1). „Cand Dumnezeu va sterge toata lacrima de la ochii nostri si moartea nu va mai fi”... De aceea si Sf. Ioan, ingrozit de cumplitele vremi ale pedepsei pe care le aduce pacatul, dar in acelasi timp, rapit de frumusetea unei Imparatii crestine, in care Stapan si Domn este Iisus Hristos, incheie Apocalipsa sa cu rugaciunea pe care si noi o graim cu lacrami in ochi: „Vino, Doamne Iisuse, vino degraba”. (XXII, 20).
O, fratilor, ganditi-va acum in ceasul al unsprezecelea al suferintelor noastre, ce ar fi in omenire, daca toate popoarele si toti oamenii ar implini sfatul Sf. Apostol Ioan, care e insasi porunca Domnului: „Copii, iubiti-va unul pe altul”.
O, ce infatisare ar fi luat toate veacurile din trecut si cel prezent, daca rand pe rand popoarele nu s-ar fi macinat intre ele pana la distrugeri prin razboaie!...
Fie ca omenirea de astazi, sa se inalte deasupra tuturor urilor si vrajmasilor, deasupra tuturor uciderilor si distrugerilor, la acea iubire pe care o poate gasi in imparatia credintei crestine, in care Imparat vesnic si atotputernic este Dumnezeul iubirii Cel vestit de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan. Amin.
