Frati crestini, Viata crestina este cu deosebire o viata activa, pentru ca apropierea de Dumnezeu este in acelasi timp, apropiere de acel izvor al vietii care revarsa in suflete acele puteri si adancuri de puteri ce te indeamna la privighere, la munca, la o cat mai bogata rodire. Si cum ai putea ramane nepasator, cand stii ca aici esti chemat ca, in scurt timp, sa pregatesti mostenirea unei vesnicii de fericire. De aceea, de teama de a nu fi tras inapoi in acele noianuri ale veacurilor trecute, sau de frica de a nu fi aruncat in oceanele de intuneric si chinuri ale viitorului, te lupti sa dobandesti cu putina ravna nu numai fericirea pamanteasca, dar si pe cea cereasca. In aceasta privinta, ne sta mereu in fata sfatul Sfantului Apostol Pavel: "Pretuiti vremea caci zilele sunt rele”. (Efes. 5, 16).
Iar pentru a sti ceea ce trebuie sa faci, toti, inca din copilarie, trebuie sa invatam pravilele cele vesnice ale lui Dumnezeu, si in acelasi timp, sa ne si deprindem a face ceva. Caci iarasi stiut este ca nu tuturor le este dat sa ajunga la batranete, nestiind cand vei fi chemat cu graba sa pleci din aceasta viata...
Si precum spuneam si alta data, prin misticism, calugarii si crestinii sunt chemati si indemnati la o si mai mare privighere si activitate. In aceasta privinta n-am sa fac pomenire decat de vestita manastire a Studitilor din Constantinopol, care pe vremea Sfantului Teodor avea pana la 1000 de calugari. Si stiti cum era numita ea? "Manastirea neadormitilor”, adica a acelora care nu dorm... Si iata cum ii indemna la aceasta vestitul ei staret, Sfantul Cuvios Teodor Studitul: "Si oare pentru ce sa facem sa astepte rugaciunea, pocainta si faptele cele bune pentru mantuirea sufletului? Pentru ce sa le amanam pe maine? Pentru ce din zi in zi sa taraganam imbunatatirea noastra? Oare "chipul lumii acesteia nu trece?” (I Cor. 7, 31). Oare nu in fiecare zi mor o multime fara numar? Oare mormintele care se deschid nu triumfa asupra nenorocitei noastre naturi? Oare pamantul nu primeste trupurile noastre si ale rudelor noastre? Si inca noi sa ramanem totdeauna nepasatori? Nu vedem cum multime de frati chiar din aceasta comunitate au plecat din aceasta viata? Unde ne sunt parintii? Unde ne sunt fratii duhovnicesti si fratii nostri dupa trup? Unde sunt prietenii care locuiau in acelasi tinut, care cantau cu noi? De la ei nu ne-a ramas decat amintirea unei prezente fara realitate. Sa ne trezim deci, sa indemnam sufletul nostru la neadormire, la cainta, la nevinovatie, la sfintenie, la luminare, de teama ca nu cumva moartea venind sa ne gaseasca nepregatiti” (Cateheza 130 cf. Marin, Saint Theodore, pag. 55, 56).
Si cu privire la felul cum a organizat Sfantul Teodor viata in manastirea Studitilor, ar fi multe de aratat, dar timpul nu ne ingaduie. De aceea voi arata numai in putine cuvinte, ca el a impartit pe toti parintii la atatea ascultari incat niciodata luminile nu se stingeau in aceasta vestita manastire. Ferestrele, oricand, in intuneric, revarsau acel aur de viata care s-a simtit atunci si mai apoi, ca o mare binefacere. Si asa unii parinti erau la slujba de zi si de noapte din biserici, altii in atelierele de pictura si de tot felul de mestesuguri, iar altii in salile de studii, fie intr-ale teologiei, fie in cele ale muzicii, fie in ale poeziei pentru alcatuirea de imne ce au fost apoi folosite in cult. O, dar nu pot sa nu arat grija cea mare ce o avea Sfantul Staret Teodor Studitul pentru caligrafi, tahigrafi, oxigrafi, hrisografi. In toate partile se auzea ca si intr-un stup acel zumzet placut al muncii, care inalta si lumineaza pe om, impodobindu-l cu acele virtuti dumnezeiesti ale creatiei.
Frati crestini, Sfantul Teodor s-a nascut la Constantinopol, la anul 759. Familia sa facea parte din nobilimea cea stralucita a Bizantului. Tatal sau, Fotin, implinea la curtea imparatilor functiunea de intendent de finante. Mama sa, Teoctista, era sora celebrului calugar Platon, care a luat parte la Sinodul al VII-lea ecumenic si care a ajuns mai apoi sa fie trecut in ceata sfintilor. Pe copilul Teodor, parintii il crescura in evlavia stralucita a crestinismului, deprinzandu-l la toata fapta cea buna. Cand se facu mai mare, il dadura la scoala sa urmeze retorica, gramatica, poetica si filosofia, apoi literatura crestina cu deosebire.
Iata insa ca, pe cand parintii se aflau mahniti si tulburati sufleteste ca imparatul prigonea Sfintele Icoane si pe inchinatorii la ele, veni din Bitinia parintele Platon, fratele mamei Sfantului Teodor. Si poate ca indrumati si de el, ei lasara totul si se dusera la manastire pentru ca acolo, in liniste, sa pazeasca intrutotul poruncile si invatatura Bisericii. Mama lui, Teoctista, merse la o manastire de maici, tatal insa, dupa ce imparti imensele sale averi la saraci, se retrase la o mosie, unde traia ca si un calugar. Iar cei trei copii ai lor, cu Teodor in frunte, se dusera cu parintele Platon in Asia. Si s-au oprit la una din mosiile lor, in muntii Olimpului Bitiniei. Iar acolo, alegand ei cea mai frumoasa pozitie, pe un platou inconjurat cu paduri de portocali, ridicara o manastire ce s-a numit dupa acel loc Sacudion. Nu mult timp dupa aceea, Teodor s-a calugarit si a inceput sa duca o viata severa in munca si privighere. Si el, ctitorul manastirii, facea treburile cele mai de umilinta: taia lemne, cara apa, sapa, plivea; apoi dupa ce ispravea rugaciunea, citea. Si asa, acum a putut sa cunoasca toata opera Sf. Parinti. Vazand toate acestea, s-a bucurat mult unchiul sau Platon, care il duse fara voia sa la patriarhul Tarasiei si il hirotoni preot. Dar ceva mai mult, a voit sa-l faca staret, insa Sfantul Teodor nu voia, caci spunea: "Daca e greu sa stii sa asculti, apoi cu cat mai greu e sa stii ce sa comanzi”. Imbolnavindu-se insa odata parintele Platon, la propunerea sa, soborul cu dragoste l-a ales staret pe Cuv. Teodor, pe cand era de 35 de ani...
In vremea aceea – pe la 795 – era ca imparat Constantin al VI-lea, fiul imparatesei Irina. Imparatul o alunga pe sotia sa Maria Armeanca, pentru a lua ca sotie o doamna de la curte, cu numele de Teodota. Si ceva mai mult, el ceru ca Patriarhul sa oficieze cununia, dar acesta nu vroi. Atuncea un preot Iosif, fara voia Patriarhului, o savarsi. Pentru toate acestea insa lumea se tulbura, iar imparatul se nelinisti si mai mult, auzind de miscarea de protestare de prin manastiri, si mai ales de aceea a staretului Teodor de la Sacudion. Si pentru ca atata de mare era autoritatea acelei manastiri, imparatul cauta sa dobandeasca de la ea o dezlegare, pentru ca astfel sa se linisteasca. Si aceasta mai ales pentru faptul ca si Teodota era ruda cu staretul Teodor. Dar n-a fost chip, caci furtuna crescu si mai mult. Atunci imparatul, aprins de manie, dadu ordin ca Platon sa fie inchis in Constantinopol, iar staretul Teodor sa fie intemnitat tocmai in Tesalonic. O, cate au indurat acuma acesti Cuviosi Parinti de la temniceri! Numai constiinta cauzei pentru care luptau ei ii mangaia, caci iata ce scria Sf. Teodor unchiului sau: "Inchisoarea pentru noi este tron al adevarului... Sa stii insa ca ingerii va lauda si ca oamenii va slavesc si va declara fericiti, dar ceva mai mult, Hristos va primeste printre ai sai si va deschide pentru vesnicie portile imparatiei cerurilor”... (Epist. 1, 3).
Nu trecu mult insa si imparatul a fost rasturnat printr-o revolutie a palatului, sfarsind in chip groaznic, scotandu-i-se ochii...
Imparateasa Irina slobozi atunci pe SfantulTeodor si pe Platon. Si asa ei acuma se intorceau din temnitele lor impodobiti cu celebrele cununi de marturisitorri. Ei s-ar fi intors la Sacudion, dar in partile acele navalisera Arabii. Si atuncea s-au infatisat patriarhului Tarasiei, iar el le dadu Manastirea Studitilor din Constantinopol, pe care mai apoi ei au facut-o celebra in istoria intregii lumi.
Aceasta Sfanta Manastire, staretul Teodor o organiza in asa fel, dupa pravilele Sf. Vasile cel Mare si dupa regulile ce le-a dat el, incat ea a ajuns sa fie cel mai de seama centru de viata bisericeasca din acea vreme. De unde inainte acea manastire era pustie, acuma peste 1000 de calugari vietuiau in cea mai sfanta si aleasa viata. Caci, prin pilda vietii sale sfinte, prin intelepciunea sa, precum si prin cuvantarile ce le tinea lor de trei ori pe saptamana, Sf. Teodor stiu cum pe toti sa-i apropie de Dumnezeu. Si parte din aceste sfaturi le avem si noi astazi tiparite in cele 312 cuvinte catehetice, ce se citesc si acuma prin sfintele noastre manastiri si de catre credinciosii cei evlaviosi.
In acest timp, Sfantul Teodor cu ucenicii sai alcatui si imne ce au ramas in cartile de slujba ale noastre, si mai ales in Triod.
Dar pe cand totul parea ca infloreste, iata ca din senin se starni o furtuna mare. Ea se porni din intunericul cel sufletesc al imparatului Leon Armeanul.
Prigoana Sf. Icoane lua proportii mari. Si atuncea Sfantul Teodor alaturea de Patriarhul Nichifor lua apararea Sf. Icoane prin cuvantari publice, prin scris si mai ales prin procesiuni cu Sf. Icoane.
Dar imediat si acest imparat il trimise in exil, unde Sfantul Teodor a avut de suferit groaznice chinuri, mutat fiind din loc in loc si supus la cele mai salbatice torturi. Toate insa le indura cu mangaierea in suflet ca sufera pentru adevar si alaturea de Mantuitorul nostru Iisus Hristos...
Iata insa ca, dupa opt ani de inchisoare a Sfantului Teodor, a murit si acest eretic imparat, in chip napraznic, iar Sfantul Teodor a fost slobozit de urmasii acestuia pentru o clipa, dupa care iarasi a fost trimis in exil, caci si noul imparat Mihail al III-lea Balbaitul era cuprins de aceeasi boala a ereziei. Durerile insa si mai mari de acuma, au apasat si mai mult pe batranul marturisitor al credintei celei drepte, care spunea ca "Sf. Icoane sunt pentru ochi ceea ce sunt cuvintele pentru urechi. Cu ele se inflacareaza credinta in sufletele oamenilor”. Si asa murit in exil Sfantul Teodor Studitul, ca marturisitor, intr-o zi de 11 Noiembrie in anul 826, pentru a fi de-a pururea slavit de intreaga crestinatate ca un aparator al Sf. Icoane, iar pentru calugari ca "un nou Sf. Vasile”, "doctor ecumenic” ce de-a pururea este fericit in ceruri, fiind incununat de Insusi Domnul nostru Iisus Hristos pentru lupta cea buna pe care a dus-o in aceasta viata. Amin.
Protosinghel Vasile Vasilache Predicatorul Sfintei Patriarhii (1940-1944)
