Sfantul Cuvios Lavrentie, duhovnicul de la Manastirea Sfanta Treime, din localitatea Cernigov, este un sfant rus renumit pentru minunile si proorociile sale. Sfantul este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 20 ianuarie, cand acesta a trecut la cele vesnice.
Cuviosul a trait vremuri grele, Biserica Ortodoxa din Rusia trecand printr-o perioada caracterizata de demolari si inchideri de biserici. Fara nici o teama de autoritatile politice atee insa, sfantul a redeschis locasuri monahale, randuind in ele o autentica vietuire duhovniceasca.
Sfantul Lavrentie de Cernigov (1868-1950)
Sfantul Lavrentie din Cernigov - dupa numele sau de botez, Luca Evseevici Proscura - s-a nascut in anul 1868, in localitatea ruseasca Karilsk, din regiunea Cernigov. Parintii sai, Evsevii si Hristina, au fost oameni simpli, dar muncitori si credinciosi. Din cei sapte copii ai familiei, cinci erau baieti, Luca fiind cel mai mic dintre acestia.
Muncind inca de mic, impreuna cu toti membrii familiei sale, tanarul Luca a avut o viata destul de grea; copil fiind, din pricina unei cazaturi la joaca, el va schiopata toata viata cu un picior. Ramas orfan de tata inca de mic, iar mama lui cazand la pat, lui Luca i-au revenit mai toate sarcinile casei, ceilalti frati muncind afara.
Studiile elementare au fost urmate de tanar la Scoala din satul natal. Pentru ca avea o minte luminata, profesorul l-a randuit sa aiba grija de elevii mai mici. Inca din aceasta perioada a copilariei, Luca a simtit o atragere deosebita fata de muzica bisericeasca, precum si fata de cantarile vechi bisericesti. Astfel, nu dupa multa vreme, Luca avea sa canta foarte bine la vioara, iar mai apoi, in corul bisericii, precum era obiceiul elevilor. La numai 12 ani, tanarul ii indruma pe ceilalti coristi, iar la 14 ani ajunsese deja sa conduca intregul cor al bisericii din sat.
Inca de mic, tanarul Luca a avut o viata curata si o rugaciune smerita; pentru aceasta, el a fost invrednicit de Dumnezeu cu multe daruri duhovnicesti. Astfel, adesea il vedea pe diavol, fie cand mergea singur pe drum, fie cand lucra ceva in casa, ori in curte. Cum era si firesc, dorinta dupa viata monahala nu a intarziat sa apara in inima tanarului.
Cand avea putinta, Luca mergea la Manastirea Rahla, aflata la o distanta de 19 kilometri de satul sau, spre a lua aminte la viata monahilor rugatori. Abia dupa moartea mamei sale, renuntand la partea sa de mostenire, Luca a mers la manastirea iubita, spre a se calugari. Aici, staretul l-a randuit pe tanar in corul bisericii, asteptand momentul potrivit spre a-l calugari.
In scurta vreme, vestea despre viata curata si mintea luminata de har a tanarului Luca s-a raspandit in toata regiunea. Astfel, episcopul Antonie, care purta de grija locului in care se afla manastirea, l-a luat pe tanarul nevoitor, spre intristarea calugarilor de la Manastirea Rahla, si l-a asezat in Manastirea Sfanta Treime, o manastire din localitatea Cernigov. Cu aceasta ocazie, episcopul a spus calugarilor: "Asta e un asa Luca, de care o sa intrebe toata lumea."
Luca s-a intristat de dorinta episcopului, el iubind mult manastirea in care se instalase dintru inceput, insa in noaptea cu pricina, Maica Domnului de la Cernigov i-a aparut si l-a binecuvantat. A doua zi, in zori, luand binecuvantare de la staret, Luca a plecat la drum. La inceput, dupa dorinta episcopului, Luca s-a ocupat de tinerii seminaristi.
Manastirea Sfanta Treime din Cernigov este locul unde Luca a fost tuns in monahism, primind numele de Lavrentie. Mai apoi, in anul 1895, el a fost numit ieromonah, iar dupa o vreme, egumen. Parintele Lavrentie, om de statura mijlocie, nedezlipit de toiagul lui, avea un chip bland si luminos; parul ii era alb ca zapada, iar fata emana bucurie; ochii albastri trimiteau parca spre cer.
Vestea despre bunatatea si darul inainte-vederii Parintelui Lavrentie se raspandea tot mai departe. Toata viata, sfantul a rostit rugaciunea "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul." Cuvintele duhovnicesti ale cuviosului erau pline de har si roditoare. Parintele ii iubea pe toti si era repede saritor la orice nevoie; lumea umbla in grupuri dupa el, dorind sa auda un cuvant de invatatura sau pentru a-i cere un sfat de mantuire.
In vremurile grele, in care manstirile trebuiau inchise de autoritati "pentru reparatii" (1930), parintele a trait la poalele unui munte, la o vaduva drept-credincioasa. La aceasta, parintele isi petrecea tot timpul intr-o micuta camera, in post si rugaciunea.
In anul 1941, dupa ce a inceput razboiul, sfantul a redeschis fosta manastire de calugari din Cernigov, transformat-o in manastire de maici, precum si Manastirea Domnitskii; in prima manastirea vietuiau 75 de maici, iar in cea de a doua, numai 35. Sfantul s-a ocupat mult de corul bisericii, precum si de refacerea bisericilor si a cladirilor monahale.
La un moment dat, sfantul a proorocit, zicand: "Din acest moment eu voi mai trai un an si jumatate. Anul 1950 va va arata, iar in 1952 veti vedea multe rele." Cuvantul i s-a implinit intocmai, caci Sfantul Lavrentie a trecut la cele vesnice in anul 1950, iar in anul 1952, Manastirea Domnitskii a fost inchisa de autoritati, "pentru reparatii".
In toamna anului 1949, cuviosul Lavrentie, fiind tare slabit, a participat la ultima sa priveghere; dupa slujba, el a fost dus pe maini la chilia sa, de unde nu s-a mai ridicat din pat. Bolnav fiind, sfantul s-a impartasit zilnic, pana in ultima zi. Dupa o boala de cateva luni, Sfantul Cuvios Lavrentie de Cernigov a adormit intru Domnul în anul 1950, in ziua Botezului Domnului, la ora 10.30, dupa citirea Psaltirii si a altor rugaciuni. Trupul sau a ramas in biserica vreme de patruzeci de zile, neschimbandu-se catusi de putin. In ziua de 20 februarie 1950, sfantul a fost coborat in mormant.
Rugaciune catre Sfantul Lavrentie de Cernigov
O, preacinstite si preafericite, Parintele nostru Lavrentie, mare si preaminunat facator de minuni, invatator si ocrotitor al credintei ortodoxe, mustratorul ereticilor, aparatorul Bisericii, din tineretile tale ai iubit sa mergi pe drumul crucii, nevoindu-te in rugaciuni si osteneli, in posturi, privegheri si in tacere, chip al credintei fiind pentru calugari, jertfa vie, sfanta si placuta aducandu-te lui Dumnezeu. Cand insa, dupa sfarsitul tau, manastirea Sfintei Treimi, din rautatea ateilor, a fost ruinata, pangarita si pustiita, avand mare indrazneala la imparatul ceresc, prin mijlocirea Maicii Domnului si a ta a fost innoita, iar moastele tale sfinte si cinstite au fost asezate aici. Iar noi, credinciosii, care venim la racla sfintelor, si cinstitelor tale moaste, te rugam pe tine, pastorul si mijlocitorul nostru cel bun, nu inceta sa te rogi la Domnul si Dumnezeul nostru, sa stinga toate eresurile si schismele care vin din uneltirile vrajmasului mantuirii noastre, intarindu-ne intru evlavie si curatie, iar cu roua harului Sau sa omoare vapaia patimilor noastre si sa ne incinga cu putere de sus impotriva lui Antihrist si a hoardelor lui, impotriva vrajmasilor nostri vazuti si nevazuti; pe demoni izgonindu-i, izbavindu-ne de toate bolile sufletesti si trupesti si pazindu-ne de toate relele, sa ne daruiasca tot binele si sa ne ocroteasca cu pace si bunastare, ca noi toti petrecand in pace, in liniste si fara sminteala sa preaslavim Preasfanta Treime, pe Unul Dumnezeu, Tatal si Fiul si Sfantul Duh si milostiva ta mijlocire pentru noi in veci. Amin.
