Arhiereul poartă şapte veşminte, care, după Simeon al Tesalonicului,
însemnează pe de o parte cele şapte daruri ale Sfântului Duh, iar pe de alta,
semnul deplinei umanităţi a lui Hristos.
Arhiereul are comun cu diaconul şi preotul următoarele veşminte:
stiharul, epitrahilul, mânecuţele şi brâul.
|