Arhiva ortodoxa

Sistematizarea şi fixarea în scris a rânduielilor de cult precum şi a textului rugăciunilor, fac să apară încă din sec IV cele mai vechi cărţi de slujbă, începând cu Tipicul. Originile Tipicului le găsim la Sfântul Hariton Mărturisitorul, în sec. V. Ulterior, Sfântul Sava cel Sfinţit de la Mănăstirea sa din pustia Palestinei, elaborează Tipiconul care-i poartă numele (Tipiconul Sfântului Sava). Alte cărţi de slujbă timpurii sunt: Liturghierul-Molitfelnic de felul Evhloghiului lui Serapion din sec. IV; Rânduieli bisericeşti (tot din sec. IV).

Antologhionul şi Mineiele codificate în forma actuală, sunt alcătuite aproximativ între secolele X şi XII. Un rol hotărâtor în fixarea tipicului cărţilor de slujbă bisericească l-au avut mănăstirile şi în primul rând mănăstirile de la Athos.

Cărţile de cult le împărţim în 2 categorii mari:

-          Cărţi compuse din texte luate din Sfânta Scriptură (Evanghelia, Apostolul, Psaltirea)

-          Cărţi compuse de Sfinţii Părinţi ai Bisericii

 

Evanghelia sau Evangheliarul (euangello= binevestesc). În primele secole ale Bisericii nu erau încă fixate pericopele evanghelice, iar citirea acestor texte din Sfânta Scriptură rămânea la alegerea conducătorilor fiecărei biserici locale. În secolul al IV-lea se face împărţirea Evangheliilor în capitole şi versete fiind fixate şi pericopele evanghelice pentru duminici şi sărbători. Stabilirea definitivă a pericopelor evanghelice s-a făcut abia prin sec. IX. Îmbogăţirea cultului cu imne, cântări şi rugăciuni închinate sfinţilor, impune prescurtarea pericopelor prea dezvoltate (aşa cum fuseseră stabilite de Eutaliu şi Evagrie), spre a face loc noilor elemente de imnografie. În afară de Evangheliile rânduite pentru cele trei perioade mari ale anului bisericesc mai găsim la sfârşitul Sfintei Evanghelii, cele 11 Evanghelii (ale Învierii). La sfârşitul cărţii numită Evanghelie s-a adăugat Evanghelistarul, adică cele 35 de tabele calendaristice arătând şirul Evangheliilor din fiecare an, după data schimbătoare a Sfintelor Paşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

Apostolul (-Praxapostol - trimis, lat. epistolarium), este cartea de cult care, ca şi Evangheliarul cuprinde texte scripturistice care se citesc la slujbele bisericeşti. Este de asemenea împărţit în pericope care cuprind: Faptele Apostolilor, Epistolele pauline şi Epistolele soborniceşti. La început, citirea Apostolului era încadrată între texte din psalmi, dar cu timpul, versetele din psalmi s-au redus din aceste versete nemairămânând decât prochimenul şi „Aliluia”, rostit la sfârşitul citirii Apostolului.

Psaltirea (cântare, odă-, lat. Psalterium - instrument muzical de acompaniat). Psaltirea este una din Cărţile Vechiului Testament care a intrat în cultul creştin datorită frumuseţii conţinutului ei, alcătuit din 150 de psalmi, atribuiţi lui David şi altor autori. Psalmii au constituit prima formă de cântare religioasă în cultul creştin. Lecturile biblice erau alternate cu cântarea psalmilor, considerent care explică şi gruparea lor în cult pe capitole numite catisme. Catismele sunt în număr de 20.

Psalmii se cântă cu precădere la slujbele Vecerniei şi Utreniei. Psaltirea este una din cărţile de cult în care sunt cuprinse cele mai frumoase imne de slăvire a lui Dumnezeu. Actualele ediţii ale Psaltirii cuprind la sfârşit Paraclisul Maicii Domnului (al II-lea, facere a lui Teodor Lasscaris) şi învăţătura despre rânduiala citirii Psaltirii.

 

Liturghierul (leitourgiarov). În această carte de cult sunt cuprinse variantele cunoscute astăzi ale celei mai sfnte dintre slujbele Bisericii: Sfânta Liturghie, în centrul căreia stă slujba Sfintei Euharistii.

Liturghierul cuprinde în prima parte rânduiala slujbelor premergătoare Sfintei Liturghii: rânduiala Vecerniei,Utreniei şi a Vecerniei cu Litie.

Slujba Sfintei Liturghii este redată cu rânduiala părţilor ei componente: Rânduiala Proscomidiei, Rânduiala pregătirii pentru săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte numai de zece ori pe an: în primele cinci duminici din Sfântul şi Marele Post, în Sfânta şi Marea Joi, în Sâmbăta Mare, în ziua pomenirii Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie), în ajunul Naşterii Domnului şi în ajunul Botezului Domnului (dacă ajunul cade sâmbăta, atunci această Liturghie se săvârşeşte Duminica, iar sâmbăta se săvârşeşte Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur).

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, după cum este hotărât prin canonul 52 al sinodului Trulan, se slujeşte în toate zilele Postului Mare, afară de sâmbătă, duminică şi în ziua Bunei Vestiri.

 

 

 

 

 

 

 

Liturgheirul mai conţine Rânduiala Sfintei Împărtăşanii, Otpusturile Praznicelor Împărăteşti şi ale sfinţilor zilelor de peste săptpmână. Un capitol special al Liturgheirului cuprinde rânduielile la: binecuvântarea colivei, scoaterea Cinstitei Cruci în 14 septembrie, a binecuvântării salciei în Duminica Floriilor, a pâinii care se numeşte în popor Paşti, a binecuvântării diferitelor prinoase, precum şi învăţătura pentru scoaterea Sfântul Aer, în Vinerea cea mare din Săptămâna Sfintelor Patimi. În Liturghier sunt cuprinse de asemenea: rugăciuni pentru diferite cereri de trebuinţă din viaţa omului, pentru cei bolnavi, cei ce călătoresc, cei din închisori, pentru cei asupriţi de vrăjmaşi, pentru diferite calamităţi naturale, pentru orice primejdie, precum şi rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu.

Un capitol special cuprinde Povăţuirile pentru sfinţiţii slujitori în legătură cu: pregătirea pentru slujbă a preotului, cât şi pregătirea celor necesare săvârşirii Sfintei Euharistii, precum şi a celor ce se pot întâmpla în timpul slujirii Sfintei Liturghii cu materia Sfântului Trup şi a Sfântului Sânge al Domnului. La sfârşitul Liturghierului se include Tipicul Slujbei Sfintei Liturghii cu arhiereu şi Sinaxarul

Molitfelnicul, cartea de slujbă numită şi Evhologhiu, (euχologiov,  combinarea a două cuvinte greceşti euχo-logoV = rugăciune + cuvânt). Molitfelnicul cuprinde toate slujbele cerute de nevoile vieţii duhovniceşti a creştinului, începând de la naşterea lui şi până la moarte. El cuprinde slujbele Sfintelor Taine, a ierurgiilor precum şi rugăciuni speciale legate de tot felul de necesităţi sufleteşti, cerute de nevoile duhovniceşti ale credincioşilor, mai ales atunci când se află în suferinţe şi boli.

Aghiasmatarul, este o carte de slujbă care cuprinde o parte dintre cele mai importante slujbe bisericeşti (în special rânduiala Sfintelor Taine şi a ierurgiilor mai importante), precum şi Rânduiala primirii la Ortodoxie a celor de alte credinţe. Ca şi conţinut, el este un rezumat la Molitfelnicului

Panihida, este cartea de cult care cuprinde rânduielile pentru cei adormiţi (precum: înmormântarea, Parastasul şi Panihida)

Tedeum-ul, reprezintă o creaţie proprie Bisericii noastre din a doua jumătate a secolului trecut. Cartea de cult numită Tedeum cuprinde slujbele săvârşite la momente solemne din viaţa Bisericii sau a credincioşilor ei, precuma: Anul nou, Ziua ierarhului locului, începutul şi sfârşitul anului şcolar, etc.

 

Acatistierul- cuprinde slujbele Acatistelor sfinţilor prăznuiţi în cursul anului bisericesc.

 

 

 

 

 

 

 

Ceaslovul (Orologiul - copoXoyiov-  orariul), este cartea liturgică care cuprinde rugăciuni şi cântări pentru ore fixe: ale serii (vecernie, pavecerniţă), ale miezonopticii, ale dimineţii (ceasul I, al treilea, al şaselea, al nouălea).

Penticostarul este cartea de slujbă care cuprinde slujbele pentru zilele săptămânilor şi pentrui duminicile cuprinse între perioada de la Înviere la Cincizecime. Slujbele din perioada Penticostarului se deosebesc de cele din Octoih sau Triod, deoarece imnele sau cântările din Penticostar sunt pline de bucuria Învierii. Compunerea lor se atribuie sfinţilor melozi: Iosif Studitul, Cosma de Maiuma şi Ioan Damaschinul.

Triodul este cartea care cuprinde rânduiala slujbelor liturgice din perioada anului bisericesc numită a Triodului. Perioada Triodului începe cu Duminica Vameşului şi a Fariseului şi se termină cu Sâmbăta Mare. Cuprinde 10 săptămâni dintre care primele trei, sunt cele pregătitoare pentru Postul Mare, iar restul de şase sunt ale postului propriu-zis. În duminicile Triodului se cântă slujba din Octoih, combinată cu slujba din Triod. Sunt cuprinse în conţinutul său indicaţii asupra slujbelor sfinţilor care cad în zilele de peste săptămână, slujbelor pentru cei adormiţi, slujba Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, Utreniilor (Deniilor) din săptămâna a cincia din Postul Mare, a Deniilor din săptpmâna Sfintelor Patimi, a Vinerii celei Mari, când se scoate Sfântul Epitaf, despre Liturghia Sf. Vasile cel Mare, despre citirea Canonului Sf. Andrei Criteanul, în joia săptpmânii a cincea din postul cel mare.

Sunt oferite de asemenea îndrumări tipiconale asupra veşmintelor pe care trebuie să le îmbrace preoţii în perioada Triodului (culoarea purpurie pentru zilele de rând). Sâmbăta şi duminica sunt recomandate veşminte luminoase. În Duminica seara a lăsatului de sec de brânză se schimbă dvera, acoperămintele Sfintei Mese, ale proscomidiarului, tetrapodului, analogului, fiind înlocuite cu cele de culoare închisă, vişinie sau stacojie. La sfârşitul Triodului este redată viaţa Sf. Măria Egipteanca, scrisă de Sofronie, patriarhul Constantinopolului. Ultimul capitol din Triod este Tipicul Sfântului Marcu sau Capetele Sfântuli Marcu, cuprinzând indicaţii despre modul în care se combină slujba Triodului cuaceea a Mineiului, în cazul sărbătorilor cu ţinere generalizată, precum Bunavestire sau sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gherorghe, în funcţie de data Paştilor.

 

Octoihul cuprinde rânduiala slujbelor bisericeşti de seara şi dimineaţa, pe cele opt glasuri pentru toate duminicile şi zilele de rând din perioada anului bisericesc. Perioada aceasta începe de la Duminica întâi după Rusalii şi ţine până la Duminica Vameşului şi a Fariseului, când începe Triodul.

 

 

 

 

 

 

 

 

Octoihul (oktoiχoV= opt glasuri - optglăsarul) se numeşte astfel, deoarece imnele din slujbele sale se cântă pe opt glasuri care se succed săptămânal. Cântările Octoihului se axează în fiecare zi pe o rugăciune de invocare şi pomenire: luni pentru sfinţii îngeri, marţi pentru sfinţii prooroci, miercuri şi vineri pentru Crucea Răstignirii lui Hristos, joi pentru Sfinţii Apostoli şi a Sfântului Ierarh Nicolae, iar sâmbăta se pomenesc toţi sfinţii şi cei adormiţi din neamul nostru, iar Duminica este ziua de bunavestire a Învierii Domnului şi de mântuire a neamului omenesc. Sfântului Efrem Şirul i se atribuie imnele închinate Sfintei Fecioare; stihirile şi troparele învierii din Octoih de sâmbătă sunt atribuite lui Anatolie, patriarhul Constantinopolului, dar cântările şi imnele esenţiale, adică cântările învierii şi aşezarea lor pe melosul celor opt glasuri aparţin Sfântului Ioan Damaschinul.

Octoihul mic sau Catavasierul este un extras din Octoihul Mare. Cuprinde numai imnele din rânduiala slujbelor de duminică: rânduiala Vecerniei, a Utreniei şi a Sfintei Liturghii cu cântările învierii, pe cele opt glasuri, podobiile celor opt glasuri, Polieleul şi Pripelele (Mărimurile), Catavasiile Praznicelor Împărăteşti, svetilnele şi stihirile Evanghelice (Voscresnele) din slujba Utreniei duminicilor.

 

Mineiele (minea). Începând cu a doua jumătate a secolului IV, se dezvoltă cultul sfinţilor şi al sfintelor moaşte. Pelerinajele la locurile sfinte din Palestina se înmulţesc şi se fac slujbe la mormintele sfinţilor martiri cunoscuţi ca fiind făcători de minuni, aceştia fiind cinstiţi printr-un cult deosebit. La şirul sfinţilor martiri din epoca prigoanelor se adaugă treptat alte categorii de sfinţi (mărturisitori, pustnici şi cuvioşi ierarhi) care se înscriu în sinaxarul creştin.

Mineiele au luat fiinţă prin sec VIII, imnografia lor datorându-se mai multor autori de cântări, precum: Efrem Sirul, Sofronie al Ierusalimului, Teodor şi Iosif Studitul, Sfântul Ioan Damaschinul şi fratele său Cosma.

Mineiul (Minologhiul – provenind de la termenul grecesc min, care înseamnă lună) cuprinde slujba Vecerniei şi Utreniei pentru fiecare zi a anului bisericesc. În Minei, se află pe lângă tipicul slujbei şi viaţa sfântului sau istoricul sărbătorii sub denumirea de Sinaxar, care însemnează adunare.

 

Arhieraticonul cuprinde rânduiala sfinţirii tuturor slujitorilor Bisericii: Hirotesia citeţului ipodiaconului, Hirotonia diaconului, a preotului şi a arhiereului, Rânduiala Sfintei Liturghii cu arhiereu, precum şi rânduiala sfinţirii Antimiselor.

 

 

 

 

 

 

 

Tipicul. Compunerea tipicului este atribuită Sfântului Sava cel Sfinţit, în sec. al V-lea. Acesta a preluat învăţăturile de la cuvioşii Eftimie şi Teoctist. Ieromonahul Marco, egumenul mănăstirii Sf. Sava, finalizează Tipiconul în forma lui, cunoscută astăzi. Tipicul cuprinde două părţi. Partea I a Tipiconului prezintă rânduiala serviciului divin al celor şapte Laude şi al Sfintei Liturghii pentru cele trei perioade ale anului bisericesc. Partea a doua cuprinde indicaţii sumare asupra unor practici mai mărunte în domeniul cultului, precum: aprinderea luminilor în biserică, tragerea clopotelor şi toaca, închiderea şi deschiderea uşilor împărăteşti şi a dverei, rânduiala cădirilor,etc.