Saturday, 2024-11-23, 12:34 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Teologia Liturgică

Mişcările liturgice mai importante în cult

Pe lângă formele generale fundamentale comune de exprimare a cultului (rugăciunea, cântarea, lecturile biblice, predica) mai sunt şi alte forme (secundare) comune de expresie numite acte liturgice sau mişcări, gesturi rituale. Prin acte liturgice se înţeleg toate mişcările, gesturile şi acte liturgice săvârşite de slujitori şi credincioşi în timpul sfintelor slujbe. Ele alcătuiesc forma cultului. Însoţesc cuvintele şi cântările (formulele şi rugăciunile) exprimând, concretizând, subliniind sau accentuând şi simbolizând ideile şi sentimentele exprimate în ele. Unele sunt simboale, altele sunt expresii fireşti şi spontane ale atitudinilor de cult (ridicarea ochilor sau a mâinilor la rugăciune).

            Mişcarea are în cadrul rânduielii liturgice o importanţă deosebită. Astfel, ieşirea cu Sfânta Evanghelie (Vohodul mic) sau cu Sfintele Daruri (Vohodul mare), înclinarea capului, a corpului, binecuvântarea, afundarea la Botez, ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, etc., au semnificaţia şi simbolismul lor în exprimarea adevărului evanghelic şi în ceea ce priveşte mântuirea credincioşilor.

            Sfântul Ioan Hrisostom spune că Hristos se comunică prin Cuvântul rugăciunii preotului, când la cuvânt se adaugă şi gestul, căci în mişcarea trupului se află prelungirea gândurilor din suflet.

            Astfel în gestul, în actul liturgic se reflectă credinţa ca şi în rugăciune.

            Actele sau gesturile liturgice sunt:                             

1. Îngenuncherea, prosternarea şi ridicarea ochilor în sus la rugăciune;

2. Închinarea.

Închinarea, semnul sfintei cruci, este un gest ritual specific creştin. La intrarea în biserică, preotul şi credincioşii se închină făcând semnul Sfintei Cruci în numele Sfintei Treimi. Fiecare rugăciune se începe şi se sfârşeşte cu semnul Sfintei Cruci. Închinarea este semnul mărturisirii credinţei creştine şi a slăvirii lui Dumnezeu. Închinarea se face cu faţa îndreptată spre Răsărit (acolo este răsăritul soarelui, acolo este Raiul şi Hristos).

            Semnul Crucii arată credinţa în Sfânta Treime şi mântuirea omului prin răstignirea lui Iisus; înseamnă credinţa în jertfa Mântuitorului şi hotărârea creştinului de a răstigni omul cel păcătos din el. Semnul crucii îndepărtează duhul cel rău, care este păcatul.

            Închinarea, semnul Sfintei Cruci, însoţeşte şi alte diferite gesturi rituale cum sunt: binecuvâtarea, îngenuncherile, prosternările, metaniile, ş.a.

Binecuvântarea pe care preotul o face cu semnul crucii asupra credincioşilor înseamnă revărsarea unui nesecat izvor de mântuire.

Category: Teologia Liturgică | Added by: PortalOrtodox (2012-02-25)
Views: 1185 | Tags: liturgica speciala, relige, manual online liturgica, liturgica referat, liturgica online, curs liturgica, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 2
Guests: 2
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024