Friday, 2024-03-29, 4:08 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Teologia Liturgică

Formele şi denumirile poeziei imnografice întrebuinţate în cântările bisericeşti din cultul ortodox

Formele fundamentale ale poeziei imnografice liturgice sunt trei: troparul sau stihira, condacul şi canonul.

 

l. Cea mai veche şi simplă formă a poeziei imnografice, întrebuinţate în cultul ortodox este troparul, (de la grecescul, troparion, care înseamnă mod, fel, chip) pentru că în conţinutul său este proslăvită biruinţa sfinţilor asupra diavolului sau asupra patimilor. În limba greacă, troparul avea formă de vers sau strofă poetică. Prin traducerea în româneşte a cărţilor de slujbă, această formă poetică nu s-a mai putut păstra, ci a trebuit să fie înlocuită, cu scopul păstrării intacte a cuprinsului troparului, acesta luând forma prozei.

Astăzi, denumirea de tropar, prin excelenţă se dă acelor imne care arată pe scurt şi doxologeşte chipul sau icoana vieţii unui sfânt, sau descrie sensul şi importanţa unui eveniment din viaţa Mântuitorului.

Troparul mai poate avea forma stihirii. Aceste stihiri sunt:

               a. stihiri ale învierii

        b. stihiri ale Crucii şi învierii

        c. stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu

        d. stihiri ale Sfinţilor martiri

        e. stihiri dogmatice

        f. stihiri (tropare) ale Sfintei Treimi

        g. stihiri de pocăinţă şi umiinţă

               h. stihirile morţilor

Cele mai vechi tropare (stihiri) intrate în uzul liturgic sunt din secolul V şi anume troparul „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te”, atribuit sfântului Chiril al Alexandriei.

 

 

 

 

Sedelnele, Şezândele sau Catismele, se cântă la Utrenie. Ele se numesc aşa pentru că la Utrenie sunt intercalate printre catismele (grupele de psalmi) rânduite să se citească dimineaţa, iar în timpul citirii lor, credincioşii pot sta jos în străni.

Ipacoiul (upakon de la upakouco, care înseamnă a asculta). Se numeşte aşa, fiindcă citirea (rostirea) lui trebuie ascultată cu multă atenţie, ca o vestire sau o proclamare solemnă.

Antifoanele (ta antiφona) sunt nişte tropare mai scurte, legate între ele. Antifoanele celor opt glasuri care se cântă la Utrenia de Duminică, sunt compuse de Sfântul Ioan Damaschinul, pe baza psalmilor 119-133 (120-134), care formează catisma a XVIII-a numită şi „cântarea treptelor”, pentru că se cânta pe treptele de la intrarea templului din Ierusalim.

Luminândele to pcoxaycoyiKrov Exapostularile sau Voscresnele sunt o categorie aparte de stihiri sau tropare izolate, care se cântă în rânduiala Utreniei, înainte de Laude. Se numesc Luminânde, pentru că odinioară ele se cântau în momentul când începea să se lumineze de ziuă.

Pentru acelaşi tip de cântări se întrebuinţează şi denumirea de Exapostularii (exapoVtoularia de la exapoVtoloV,  care înseamnă a trimiterea Sfinţilor Apostoli), pentru că în ele este vorba totdeauna despre trimiterea Sfinţilor Apostoli la propovăduire. Ele se mai numesc exapostularii şi pentru că odinioară, în Biserica cea mare din Constantinopol, unul din cântăreţi era trimis în mijlocul bisericii, spre a interpreta aceste cântări. Aceste cântări se mai numesc Voscresne adică stihiri ale învierii sau Mănecânde, pentru că în cuprinsul lor este vorba despre mânecarea sau mergerea dis de dimineaţă a femeilor mironosiţe la mormântul Domnului, pentru a-i unge trupul cu miresme.

Polieleul (de la polieleouV,  care înseamnă mult milostiv) este o cântare de laudă, la sărbătorile Mântuitorului şi ale sfinţilor, fiind alcătuit din versetele alese din psalmi.

Pripelele sunt imnele care se cântă după Polieleu întru cinstea sărbătorii sau a sfinţilor. Aceste imne sunt formate din stihuri culese din diferiţi psalmi (psami aleşi cum se mai numesc aceste imne) şi prin care se preaslăveşte, potrivit sărbătorii, numele lui Dumnezeu, al Sfintei Fecioare sau al sfântului prăznuit.

 

 

 

 

Mărimurile sunt tot rugăciuni de preaslăvire. Ele se află numai în ritul român şi slavon (grecii nu le au). Se numesc Mărimuri, pentru că preaslăvesc măreţia praznicului, a sărbătorii respective începând totdeauna cu cuvintele „Mărimu-te pe tine”

Condacul este astăzi o strofă izolată. Termenul condac (kontakaov cuvânt derivat, probabil, de la substantivul băţ, bastonaş, pe care se înfăşurau vechiile manuscrise de pergament sau de hârtie, în formă de sul; denumirea acesta a trecut apoi la însuşi manuscrisul pe care scriau imnele numite condace). Condacul de astăzi din cărţile de slujbă nu este însă decât un rest din condacele de odinioară, care erau nişte compoziţii poetice mai extinse, un fel de poeme imnografice, compuse fiecare din câte 18-24 de strofe sau tropare. La începutul vechilor condace, era totdeauna aşazată o strofă poetică izolată, mai scurtă, numită koukoulion = o proadă sau ante strofa care nu făcea parte nici din gama acrostihului şi nici dintre strofele condacului propriu-zis, neavând nimic comun cu ele, decât glasul (melodia) şi refrenul. Aceasta este strofa care se păstrează până astăzi, sub denumirea de condac.

Icosul (onkog însemnând casă, locuinţă, vers sau strofă) este tot un rest din vechile condace de odinioară, fiind strofa pe care o găsim şi astăzi imediat după condac, sub numele de icos. Ea e prima dintre strofele propriu-zise ale Condacelor de odinioară (irmosul).

Cel dintâi autor de condace este Sf. Roman Metodul (Dulce - Cântăreţul) din sec. VI, iar cel mai cunoscut condac compus de el, este Condacul Crăciunului. Epoca de înflorire a condacului în imnografia bisericească este sec. VI şi VII. Singurul dintre poemele sau condacele mai vechi care s-a păstrat în întregime în cărţile de slujbă şi se întrebuinţează încă în rânduiala liturgică a bisericii, în toată întinderea lui de odinioară, este Acatistul Maicii Domnului sau al Bunei-Vestiri, care se citeşte de obicei în rânduiala Utreniei din Sâmbăta a cincea a Postului Mare. Denumirea de acatist (akatistoV, de la akatismoV,  care înseamnă a nu se sta jos). Acatistul este o cântare, în timpul căreia nu se poate sta jos, denumirea lui arătând că se ascultă stând în picioare.

 

 

 

 

 

 

Canonul (kanon- regulă, normă) este o alcătuire din mai multe cântări, care formează împreună un întreg. Canonul complet este format din nouă ode sau cântări. Prima strofă de la fiecare dintre cele nouă cântări se numeşte Irmos.

Catavasiile sau Irmoasele sunt un fel de rezumat sau extras al canoanelor din care fac parte. Ele sunt primele strofe sau stihiri ale fiecărei ode sau cântări din anumite canoane. Catavasia (katabasia,care înseamnă coborâre) are înţelesul de pogorâre. Această denumire de pogorâre provine de la faptul că în vechime, în mănăstiri, cântăreţii celor două străni, atunci când cântau irmosul unei cântări a Canonului, coborau din străni şi veneau în mijlocul bisericii.

Cântarea bisericească trebuie să fie cuviincioasă, fără răcnete, strigări sau tonuri înalte, nepotrivite cu slujirea în sfântul locaş.

Category: Teologia Liturgică | Added by: PortalOrtodox (2012-02-25)
Views: 1156 | Tags: liturgica speciala, relige, manual online liturgica, liturgica referat, liturgica online, curs liturgica, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024