|
Cădirea este de trei feluri: cădire mare, cădire mică şi cădire
specială.
a.
Cădirea mare se face în toată
biserica. Acest fel de cădire se face la Vecernie, când se cântă stihirile de
la „Doamne strigat-am...” şi la începutul slujbei Litiei, precum şi la Utrenie,
când se citesc psalmii 19 şi 20, la Binecuvântările Învierii şi la Mărimurile
Polieleului, precum şi la cântarea a 9-a a Canonului, când se cântă imnul „Ceea
ce eşti mai cinstită...”
b.
Cădirea mică se face ca şi cădirea mare, fără a se cădi însă şi în pronaos.
Cădirea mică se face la Vohodul Vecerniei, precum şi la Sfânta Liturghie, la
citirea Apostolului şi la Heruvic.
c.
Cădiri speciale se fac la Vecernia sărbătorilor, când se face Vohod cu
cădelniţa, la Litie când se cădeşte de trei ori, înconjurându-se masa pe care
sunt puse artosele înainte de binecuvântare; la sfârşitul Proscomidiei (când
cădeşte Proscomidiarul cu Darurile, Sfânta Masă şi tot Altarul). Cădire
specială se face şi la Sfintele Taine şi la ierurgii.
Căditul sau tămâierea este cea mai
de seamă dintre actele cultului public sau comunitar. Folosirea tămâiei are o
trediţie foarte veche. Ea se află în practica religioasă a popoarelor păgâne,
precum şi la iudei. Cădelniţa, menită să răspândească bună miresmă, îi
închipuie pe creştini, după cum zice Sfântul Ambrozie: „tot aşa şi voi
(creştinii) sunteţi bună mireasmă a lui Hristos”.
După unii liturgişti, cădirea
închipuie darurile Sfântului Duh revărsate în toată lumea.
Cădirea de la Vohodul
Vecerniei este simbol al rugăciunii noastre care se aduce spre slava şi
cinstirea lui Hristos, a cărui venire în lume o înfăţişează Vohodul şi a cărui
viaţă şi lucrare răscumpărătoare a constituit o jertfă bine plăcută lui
Dumnezeu. Cădirea care se face la ecfonisul „Mai ales pe Preasfânta” se face
atât spre cinstirea Sfintelor Daruri, prima oară după sfinţirea şi prefacerea
lor, cât şi spre cinstirea Maicii Domnului, care se pomeneşte acum
| 
