Sfintirea darurilor se savarseste si in biserica latina la fel ca la noi
CAPITOLUL XXX
Sfintirea darurilor se savarseste si in biserica latina la fel ca la noi
Dar
ceea ce le astupa de tot gura Latinilor, este ca si Biserica lor, pe
care s-ar parea ca se intemeiaza, nu inceteaza de a se ruga pentru
cinstitele daruri, dupa ce s-au rostit cuvintele Mantuitorului. Ei nu-si
dau insa seama de acest lucru, pentru ca nu se roaga indata dupa aceste
cuvinte si pentru ca nu cer de-adreptul sfintirea si prefacerea
darurilor in Trupul Domnului, ci intrebuinteaza alte cuvinte, care spun
acelasi lucru si care au acelasi rezultat. Dar care e rugaciunea
Lor? - "Porunceste (Doamne) ca darurile acestea sa fie duse de mana
ingerului la altarul Tau cel mai presus de ceruri". Ce insemneaza oare
cuvintele "sa fie duse darurile acestea? - Ori o stramutare a darurilor
dintr-un loc intr-altul, adica de jos de pe pamant la ceruri, ori o
transformare de calitate a lor, adica o prefacere, din ceva mai umil
intr-altceva mai de pret. Daca admitem primul inteles al acestor
cuvinte, ce rost ar avea o rugaciune prin care am cere sa se ia de la
noi sfintele Daruri, cand noi stim ca, dimpotriva, ne rugam pentru ele
si credem ca sunt ale noastre si ca raman intre noi? (Caci doar aceasta a
vrut Hristos sa spuna, cand ne-a fagaduit ca va fi cu noi pana la
sfarsitul veacului). Dar daca Latinii cred ca darurile sunt Trupul lui
Hristos, cum nu stiu ei ca acest Trup este si intre noi, dar totodata si
mai presus de ceruri, sezand de-a dreapta Tatalui, intr-un chip pe
care numai El il stie? (Daca nu) cum ar putea fi mai presus de ceruri
ceea ce inca n-a devenit insusi Trupul, cel mai presus de ceruri, al lui
Hristos? (Iar daca da, atunci) cum va fi purtat in mana de inger ceea
ce e "mai presus de toata domnia, stapanirea si puterea si decat tot
numele ce se numeste?". Daca, dimpotriva, (prin cuvintele de mai sus)
Latinii s-ar ruga pentru schimbarea darurilor in ceva mai de pret, nu
stiu de nu vor cadea intr-o nelegiuire si mai mare, cand ei stiu ca
darurile sunt insusi Trupul lui Hristos si, totusi, cred ca ele s-ar
putea preface in altceva mai bun si mai sfant. Deci se vede ca ei stiu
prea bine ca darurile sunt inca paine si vin care n-au primit sfintirea
si de aceea se roaga pentru ele, ca pentru unele ce au inca nevoie de
rugaciune: numai ca ei se roaga ca "sa fie ridicate ca unele care sunt
inca asezate jos si sa fie duse pe jertfelnic, pentru ca, fiind
jertfite, cer unele ce sunt inca nejertfite. Pentru aceasta e nevoie de o
mana de inger, caci - dupa cum spune marele Dionisie (Aeropagitul) -
ierarhia secundara, adica cea omeneasca (sau bisericeasca), e
ajutata de ierarhia primara, adica a ingerilor (sau ierarhia cereasca).
Rugaciunea pomenita nu cuprinde deci altceva decat o cerere pentru
prefacerea darurilor in Trupul si Sangele Domnului. Caci altarul, de
care e vorba aici, nu trebuie sa ni-l inchipuim ca pe un loc asezat mai
presus de ceruri, in care ar trebui sa aducem jertfe; daca am crede asa
ceva, nu ne-am deosebit prea mult de cei care pretindeau ca locul unde
ar trebui sa ne inchinam lui Dumnezeu ar fi numai in Iersualim sau in
muntele Samariei.
Dar care sunt cele ce mijlocesc pentru noi si
pot sa ne sfinteasca? - Sunt: preotul, victima de jertfa si altarul
(caci si altarul sfinteste materia de jertfa, dupa cuvantul Domnului:
"Altarul este cel ce sfinteste darul"), deoarece, dupa cuvantul
Sfantului Apostol Pavel, "unul este Dumnezeu, unul e si mijlocitorul
intre Dumnezeu si oameni: Iisus Hristos" numai Mantuitorul este singurul
nostru mijlocitor si izvor de sfintire. Ori, intrucat deci Hristos este
singurul nostru sfintitor, El trebuie sa fie in acelasi timp si preot
si victima de jertfa si altar. Ca este preot si victima de jertfa, a
spus-o El Insusi, zicand: "Pentru ei, eu Ma sfintesc pe Mine Insumi...";
iar cum ca e si altar o marturiseste prea sfantul Dionisie
(Aeropagitul), care in cuvantul "Despre Mir", zice "Caci daca Iisus este
altarul nostru prea dumnezeiesc care este dumnezeiasca afierosire a
sfintelor celor dumnezeiesti, intru care - dupa cuvantul Scripturii -
noi cei afierositi si adusi ca ardere-de-tot, in chip tainic, avem
aducerea (apropierea) cu ochi supralumesti sa contemplam acel prea
dumnezeiesc altar". Pe acest Altar supraceresc se roaga preotul (latin)
sa fie inaltate darurile, adica nu sa-si schimbe locul sau sa fie
ridicate de pe pamant la cer (caci dupa rugaciune le vedem ca ne raman
tot noua si cu nimic imputinate, ci sa fie sfintite si sa se prefaca in
insusi Trupul Domnului, cel mai presus de ceruri. Caci daca altarul
sfinteste darurile puse pe el, atunci punerea darurilor pe altar
insemneaza, de fapt, a se ruga pentru sfintirea lor. Dar care e
sfintirea pe care o da altarul? - Este aceea a darurilor puse pe el.
Este cea cu care Hristos-Preotul s-a sfintit pe Sine Insusi, prin aceea
ca S-a afierosit si S-a adus jertfa lui Dumnezeu. Caci intrucat El este
in acelasi timp si preot si victima si altar, inseamna ca sfintirea
darurilor de catre acel Preot, sau prefacerea lor in acea Victima, sau
inaltarea lor pe acel Altar supraceresc, este unul si acelasi lucru.
Prin urmare, daca te rogi pentru unul din aceste trei lucruri, te rogi
pentru tustrei deodata, ruga ti s-a implinit: ai savarsit jertfa. Or
preotii vostri il numesc pe Hristos altar, rugandu-se pentru punerea
darurilor pe Dansul; asadar, ei cer unul si acelasi lucru ca si noi,
numai ca se roaga in cuvinte si forme deosebite.
Despre Altarul
cel mai presus de ceruri pomenesc si preotii nostri, dupa ce s-au rugat
pentru prefacerea darurilor in dumnezeiescul Trup si Sange. Dar ei nu se
roaga ca darurile sa fie ridicate pe acel Altar, caci sunt deja
inaltate si primite acolo (prin sfintire), ci se roaga ca sa ni se
trimita de sus harul si darul Sfantului Duh. "Pentru cinstitele daruri
ce s-au adus si s-au sfintit, Domnului sa ne rugam!", zicea diaconul. Ne
rugam pentru sfintirea lor? - Nicidecum! Caci sunt deja sfintite. Ci ne
rugam ca sa ne fie noua sfintitoare ca Dumnezeu, Care le-a sfintit pe
dansele, sa ne sfinteasca pe noi printr-insele. E vadit deci ca nu
insasi Biserica latina in general dispretuieste rugaciunea pentru
sfintirea darurilor de dupa cuvintele Mantuitorului, ci numai cativa
Latini mai noi, care au pagubit acea Biserica si cu alte nascociri, ca
unii care cu nimic altceva nu-si petrec timpul decat sa scorneasca si sa
mai auda cate ceva nou, (ca atenienii de pe vremea Sfantului Apostol
Pavel).
