CAPITOLUL IX
Pentru ce a poruncit Domnul sa facem acestea intru pomenirea Lui
Dar
pentru ce ne-a poruncit Domnul sa facem acestea si la ce S-a gandit El
cand ne-a obligat sa-I savarsim pomenirea? Pentru ca sa ne aratam
recunostinta. Caci pomenirea binefacatorilor nostri, adica aducerea
aminte de ei si de binefacerile lor, este un fel de rasplatire fata de
ei. De aceea au nascocit oamenii multe mijloace de a pomeni pe
binefacatori: mausolee, statui, columne, sarbatori, cuvantari de lauda,
lupte (jocuri) si altele. Rostul tuturor acestora e unul singur: sa nu
lase in intunericul uitarii, faptele bune (marete) ale oamenilor.
Acelasi scop il are si porunca Mantuitorului. E ca si cum ne-ar fi spus:
unul cauta una, altul alta, ca leacuri impotriva uitarii, pentru ca
sa-si poata aduce mereu aminte de binefacatorii lor. Voi insa, "aceasta
sa faceti intru pomenirea Mea". Si dupa cum cetatile invesnicesc prin
inscriptii biruintele eroilor care le-au salvat din primejdii sau care
au lucrat spre mai binele lor, tot asa si noi inscriem pe darurile
proscomidiei moartea lui Hristos, prin care s-a castigat biruinta
deplina impotriva celui rau. Ba inca, in statui, cetatile au numai
chipul trupesc al eroilor lor; noi insa, prin aceasta aducere de daruri
nu avem numai imaginea trupului, ci pe Insusi Binefacatorul nostru,
insusi trupul Sau. Si in Legea Veche Dumnezeu poruncise sa se faca, prin
preinchipuiri, acelasi lucru care acum se face in realitate. Caci ce
altceva era Pastele evreesc cu junghierea mielului pascal, decat o
aducere aminte de junghierea mielului si de sangele care ferise de
moarte pe cei intai-nascuti ai Evreilor, in Egipt? Acesta este rostul
pomenirii Domnului.
|