Despre rugaciunile de dupa intrarea cu cinstitele daruri si despre indemnurile preotului
CAPITOLUL XXV
Despre rugaciunile de dupa intrarea cu cinstitele daruri si despre indemnurile preotului catre popor
Preotul
aseaza cinstitele daruri pe sfantul Prestol. Apoi, ca unul ce e aproape
de sfintirea darurilor si e gata sa se atinga de infricosata Jertfa, se
pregateste pe sine si se curateste prin rugaciuni, sarguindu-se sa fie
destoinic pentru lucrarea sfanta. Dar se pregateste nu numai pe sine, ci
si pe poporul ce sta inainte, cautand sa-l faca vrednic de primirea
Harului, prin rugaciune, prin iubirea dintre dansii, si prin
marturisirea credintei. ("Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand
sa marturisim..."). Iar in acestea consta toata pregatirea pe care ne-a
impus-o Domnul, cand a zis: "Fiti pregatiti!...". Caci prin ele se
exprima credinta si faptele: credinta se arata prin marturisirea ei, iar
faptele prin iubire, care este coroana oricarei fapte bune si culmea a
toata virtutea.
Dar acestea vin la urma. Ceva mai inainte,
preotul indeamna pe credinciosii prezenti sa se roage pentru cele ce se
cuvin atunci: "Pentru cinstitele daruri ce sunt puse inainte, Domnului
sa ne rugam!". Sa rugam adica pe Dumnezeu pentru darurile puse inainte,
ca sa le sfinteasca si ca aducerea noastra de la proscomidie sa ajunga
la implinire. Adaugand acum si celelalte lucruri pentru care trebuie sa
ne rugam lui Dumnezeu, preotul ne indeamna "pe noi insine si unii pe
altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam". Apoi,
rostind ca de obicei, , in auzul tuturor, sfarsitul rugaciunii rostite
in taina si slavind astfel pe Dumnezeu impreuna cu poporul, se roaga si
indeamna pe toti credinciosii la pace intre dansii. Anume, dupa ce zice:
"Pace tuturor!", adauga: "Sa ne iubim unii pe altii..." Iar pentru ca
porunca apostolica ne indeamna sa ne rugam unii pentru altii poporul se
roaga si el pentru pacea preotului, raspunzandu-i: "Si duhului tau". Dar
din iubirea noastra unii fata de altii, decurge si iubirea fata de
Dumnezeu, iar de iubirea catre Dumnezeu e strans legata credinta
desavarsita si vie in El. De aceea, dupa ce preotul ne-a adus aminte de
porunca iubirii, indemnandu-ne sa ne iubim unii pe altii, adauga indata
datoria marturisirii credintei: "... ca intr-un gand sa marturisim...".
Iar credinciosii proclama cu glas tare pe Dumnezeu Care se cuvine sa-L
marturiseasca, adica pe Sfanta Treime: ("Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul
Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita").
