Despre rugaciunea trisaghionului si despre sfintele indemnuri
CAPITOLUL XXI
Despre rugaciunea trisaghionului si despre sfintele indemnuri
Inainte
de cantarea intreit-sfanta, preotul se roaga in taina lui Dumnezeu sa
primeasca aceasta cantare a noastra si sa dea har celor ce o canta. Ce
har? - Potrivit cantarii intreit-sfinte, preotul roaga pe Dumnezeu sa ne
sfinteasca sufletele si trupurile, daruindu-ne iertare de greseli,
pentru ca sa putem sluji Lui cu sfintenie in toate zilele. Rugaciunea se
sfarseste cu ecfonisul: "Ca sfant esti Dumnezeul nostru si intru Sfinti
Te odihnesti...". Adica a se bucura intre Sfinti si a sfinti este dat
numai Celui cu adevarat sfant. Glasuind acest ecfonis, si inaltand slava
lui Dumnezeu, preotul da astfel poporului credincios semnalul de
inceperea cantarii celei intreit-sfinte; iar aceasta, raspunzand, ca de
obicei, Amin, incepe cantarea.
Terminandu-se cantarea
intreit-sfanta, preotul indeamna pe toti sa nu fie neatenti si cu
nepasare, ci sa ia aminte la cele ce se savarsesc si se canta; aceasta
vrea sa spuna indemnul "Sa luam aminte!". El ureaza apoi "Pace
tuturor!", iar dupa aceea aminteste credinciosilor de intelepciunea cu
care se cuvine sa ia aminte la Sfintele taine. Care e aceasta
intelepciune? - Sunt gandurile ce se cuvin sa le avem in timpul sfintei
slujbe si cu care trebuie sa privim si sa ascultam cele ce se savarsesc
si se rostesc, gandurile cele pline de credinta, cele ce nu au nimic
omenesc intr-insele. Aceasta e intelepciunea crestina si asa se
talcuieste indemnul "Intelepciune!", adresat credinciosilor de catre
preot (diacon) de mai multe ori in cursul slujbei, ca un mijloc de a le
aduce aminte despre acele ganduri. Caci cu chipul acesta ni le aducem
aminte unii altora,deoarece un singur cuvant redesteapta adesea in
sufletele celor ce-l asculta, (tot ce au in gand).
Dar pentru ce
e necesara aceasta reamintire? - Fiindca puterea uitarii e mare si nici
una dintre slabiciunile omenesti nu pune, asa de des si asa de usor,
stapanire pe om, ca aceasta. Noi insa trebuie sa stam si sa luam parte
la slujba, la cantarile si la ceremoniile ei, cu ganduri cuviincioase
daca vrem sa nu luam degeaba parte la ele si sa ne pierdem timpul in
zadar. Asa ceva nu e tocmai usor. De aceea s-ar cuveni, desigur, ca noi,
prin propria noastra vointa, sa stam trezi si cu mintea incordata; dar
(fiindca nu putem), e necesara o reamintire din afara de noi, pentru
ca sa putem pune iarasi stapanire pe gandul nostru, care e necontenit
furat de uitare si ademenit spre desartele griji. Acelasi lucru vrea sa
spuna si cantarea ce se canta atunci cand cinstitele daruri sunt gata sa
fie aduse la sfanta Masa: "Toata grija lumeasca sa o lepadam!".
Mai
este, in sfarsit, si exclamatia "Drepti!", care cuprinde tot un indemn.
Ce ne indeamna? - Ne cere ca noi, care ne apropiem de Dumnezeu si de
Sfintele Taine, sa fim in stare de veghe si nu cu lenevire, ci cu
infiorare si cu toata cucernicia sa petrecem aceasta convorbire (cu
Dumnezeu), fie ca privim, fie ca graim, fie ca ascultam ceva din cele
sfinte; iar cea dintai dovada a ravnei si a evlaviei noastre este
statura dreapta a trupului, adica sa facem aceasta nu stand jos, ci in
picioare. Aceasta e tinuta celor ce se roaga, asa se cuvine sa stea
niste robi care si-au atintit luarea-aminte la semnul stapanilor, pentru
ca sa alerge cu grabire spre a-i sluji, indata ce li s-ar porunci. Iar
noi nu suntem decat tot niste robi facuti pentru orice slujire si care
ne rugam lui Dumnezeu pentru lucrurile cele mai de pret. Iata deci care
este intelesul sfintelor indemnuri.