Cei morti sunt si ei sfintiti de catre sfintele daruri, ca si cei vii?
CAPITOLUL XLII
Cei morti sunt si ei sfintiti de catre sfintele daruri, ca si cei vii?
Pe
langa cele spuse, trebuie sa cercetam si pe aceasta: Dumnezeieasca si
Sfanta Jertfa sfinteste in doua feluri: intr-un fel prin mijlocire,
deoarece Darurile aduse lui Dumnezeu, prin insasi aducerea lor sfintesc
atat pe cei ce le-au adus cat si pe cei pentru care s-au adus, atragand
indurarea lui Dumnezeu fata de ei; in al doilea fel prin impartasire,
intrucat ele sunt pentru noi adevarata hrana si bautura, potrivit
cuvantului Domnului. Dintre aceste doua chipuri de sfintire, cel dintai e
comun si celor vii si celor morti, caci Jertfa se aduce si pentru unii
si pentru altii; celalalt este posibil numai pentru cei vii, deoarece
mortii nu mai pot sa manance si sa bea. Ce urmeaza de aici? Oare cei
morti n-au si ei parte de sfintirea care se dobandeste prin impartasire
si ca sunt mai prejos decat cei vii in aceasta privinta? - Ba nicidecum!
Hristos Se imparte si lor, intr-un chip pe care il stie El insusi. Si
ca sa dovedim acest lucru, sa vedem care sunt conditiile sfintirii si
daca sufletele mortilor nu le au ca si cele ale viilor.
Intr-adevar,
care sunt conditiile sfintirii? Oare sa ai trup? Sau sa alergi pe
picioare spre Sfanta Masa? Sa primesti Sfintele in maini si sa le
introduci in gura? Sa mananci sau sa bei? - Nicidecum! caci la multi din
cei ce indeplinesc aceste conditii si care sau apropiat numai cu trupul
de Sfintele Taine, nu le-a fost de nici un folos, ba dimpotriva, au
plecat impovarati si de mai multe pacate. Dar care sunt atunci cauzele
sfintirii, la cei ce se sfintesc? Si care sunt conditiile pe care
Hristos le cere de la noi? - Curatia sufletului, iubire de Dumnezeu,
credinta, dorirea Sfintelor Taine, ravna de a se impartasi cu Dansele,
zel fierbinte, alergarea cu sete catre Hristos: iata virtutile care ne
aduc sfintirea! Cu acestea trebuie sa se apropie cei ce vor sa fie
partasi lui Hristos; ca fara de ele e cu neputinta! Dar toate aceste nu
sunt insusiri trupesti, ci tin numai de suflet; prin urmare nimic nu
impiedica sufletele mortilor sa aiba si ele aceste virtuti, ca si ale
viilor. Daca aceste suflete sunt pregatite dupa cuviinta pentru primirea
Tainelor si daca Hristos, Sfintitorul si Savarsitorul Jertfei, voieste
totdeauna sa sfinteasca si doreste oricand sa se imparta pe Sine, atunci
ce ar putea sa impiedice impartasirea lor? - Absolut nimic!
Dar
poate se va intreba cineva: daca si vreunul dintre cei vii are sufletul
impodobit cu virtutile pomenite, dar nu se apropie de Sfintele Taine
dobandeste el astfel, aceeasi sfintire? - Nu, oricine! Ci numai acela
care Se gaseste, ca si sufletele mortilor, in imposibilitatea de a se
apropia cu trupurile. Asa erau, de pilda, cei ce rataceau prin pustie,
prin munti si prin pesteri sau prin vagaunile pamantului si care nu
puteau avea la indemana nici un altar si nici un preot. Pe unii ca
acestia ii sfintea Hristos Insusi, in chip nevazut. Si de unde se vede
aceasta? - Din aceea ca aveau viata intr-insii; daca nu s-ar fi
impartasi cu Sfintele Taine, n-ar fi putut vietui, caci Hristos Insusi a
spus: "De nu veti manca Trupul Fiului Omului si de nu veti bea Sangele
Lui, nu veti avea viata intru voi!". Tocmai ca sa arate aceasta, multora
dintre acesti Sfinti, Dumnezeu le-a trimis ingeri care sa le aduca
sfinte Daruri.Daca insa cineva are putinta de a se apropia de Sfanta
Masa, dar nu se apropie, nu va dobandi nicidem sfintirea sfintelor
Daruri; si aceasta nu pentru ca nu s-a apropiat, ci pentru ca i-a stat
in putinta si nu s-a apropiat, de unde se vede lamurit ca sufletul sau e
lipsti de virtutile necesare pentru primirea Sfintelor Taine. Caci ce
dorinta si ravna pentru Sfanta Masa are unul care ar putea sa alerge
fara nici o greutate spre ea, dar nu voieste? Sau ce credinta in
Dumnezeu are cel ce nu se teme de amenintarea din cuvintele Domnului
privitoare la cei ce nesocotesc Cina aceasta!. Si cum sa credem ca
iubeste Sfintele Taine cel care, avand putinta sa le primeasca, nu se
osteneste sa le primeasca? De aceea, nu-i nimic de mirare daca Hristos
face parte, la Masa Sfanta, si sufletelor eliberate de trupuri, carora
El nu are sa le puna la socoteala nici o asemenea vina. Ci mai de mirare
si peste fire este cand omul, supus stricaciunii, gusta din Trupul cel
fara de stricaciune; dar ca sufletul, care e substanta nemuritoare, se
impartaseste din ceea ce e nemuritor, in chipul care-i este, ce e de
mirare? Dara, deci, prin nespusa-I iubire de oameni si prin negraita-I
intelepciune, Dumnezeu a gasit cum sa se faca acel lucru minunat si
peste fire (impartasirea celor vii), de ce sa nu credem ca poate face
ceea ce e firesc si logic?
