Care e obarsia adevaratei cunoasteri a lumii intai-zidite si cum se deosebeste ea de stiinta ? Cum poate Sfantul Grigorie Sinaitul sa stie ce se intampla cu fructele coapte din Rai, si de ce nu pot stiintele naturii sa descopere asemenea lucruri ? Fiind si dumneavoastra un iubitor al Sfintilor Parinti, cred ca stiti deja raspunsul la intrebare. Voi infatisa totusi raspunsul, intemeindu-ma nu pe judecata mea, ci pe neindoielnica autoritate a unui Sfant Parinte cu foarte inalta viata duhovniceasca, Sfantul Isaac Sirul, care a vorbit despre urcarea sufletului catre Dumnezeu intemeiat pe propria experienta. Descriind cum se rapeste sufletul la gandul veacului viitor al nestricaciunii, Sfantul Isaac scrie:
"Si apoi se inalta de la aceasta cu mintea sa la cele dinainte de intemeierea lumii acesteia, cand nu era vreo zidire, nici cer, nici pamant, nici ingeri, nici ceva din cele ce se petrec. Si se gandeste cum le-a adus dintr-o data pe toate la fiinta din cele ce nu sunt, numai prin bunavoirea Lui." Vedeti deci ca Sfantul Grigorie Sinaitul si alti Sfinti Parinti cu inalta viata duhovniceasca au vazut lumea intai-zidita in starea vederii dumnezeiesti, aflata dincolo de orice cunoastere fireasca ? Insusi Sfantul Grigorie Sinaitul afirma ca cele "opt vederi generale" ale starii rugaciunii desavarsite sunt: (1) Dumnezeu, (2) puterile ingeresti, (3) "alcatuirea lucrurilor vazute", (4) pogorarea Cuvantului (intruparea), (5) invierea de obste, (6) a Doua Venire a lui Hristos, (7) chinurile vesnice, (8) vesnica imparatie a Cerurilor. De ce oare se cuprinde si "alcatuirea lucrurilor vazute" laolalta cu restul celor ce tin de vederea dumnezeiasca, aflate toate exclusiv in sfera cunoasterii teologice, iar nu a cunoasterii stiintifice ? Oare nu fiindca exista un aspect si o stare a fapturilor dincolo de sfera cunoasterii stiintifice care poate fi vazuta, cum insusi Sfantul Isaac a vazut zidirea lui Dumnezeu, numai in vedenie, prin harul lui Dumnezeu ? Obiectele acestei vederi, invata Sfantul Grigorie, "se vad intr-o lumina indepartata si se afla in cei ce au dobandit prin har multa curatie a mintii."
In alt loc, Sfantul Isaac Sirul descrie limpede deosebirea dintre cunoasterea fireasca si credinta, care conduce la vedere: "Cunoasterea e ingraditura firii, pazind-o in toate cararile ei. Iar credinta isi face calatoria ei mai presus de fire. Cunoasterea nu incearca sa se apropie de nici o lucrare care calca firea, ci se tine departe de ea. Dar credinta o primeste cu usurinta si zice: Preste aspida si vasilisc vei incaleca, si vei calca preste leu si preste balaur (Ps. 90, 13). [...] Pentru ca multi au intrat prin credinta in foc si au infrant puterea arzatoare a focului si au trecut prin el nevatamati; si au calcat pe spatele marii si au ajuns la uscat. Si toate sunt mai presus de fire si protivnice modurilor cunoasterii, si au dovedit-o pe aceasta desarta in toate modurile si legile ei.
Ai vazut cum pazeste cunoasterea hotarele firii ? Si ai vazut cum se ridica credinta mai presus de fire si isi face acolo calea calatoriei ? Metodele cunoasterii au carmuit lumea cinci mii de ani, sau ceva mai putin sau mai mult, si omul nu a putut sa-si ridice nicidecum capul de la pamant si sa simta puterea Ziditorului sau, pana ce a rasarit credinta noastra si ne-a slobozit pe noi de intunerecul lucrarii pamantesti si din robia.de dupa imprastierea cea desarta. Si chiar si acum, cand am aflat marea cea neinviforata si comoara cea fara lipsuri, inca dorim sa ne aplecam spre izvoarele sarace. Nu este cunostinta fara lipsuri, oricat de mult s-ar imbogati. Dar vistieriile credintei nu le incape cerul si pamantul."
Vedeti acum care e miza disputei dintre intelegerea patristica a Facerii si doctrina evolutiei ? Doctrina evolutiei incearca sa inteleaga tainele zidirii lui Dumnezeu prin cunoasterea fireasca si filosofia lumeasca, neluand in consideratie nici macar posibilitatea ca in aceste taine sa existe ceva care sa le plaseze dincolo de capacitatile sale de cunoastere; pe cand Cartea Facerii este o istorisire a zidirii lui Dumnezeu asa cum a fost vazuta in vedenie dumnezeiasca de catre vazatorul de Dumnezeu Moisi, iar vedenia lui e confirmata si de experierea Sfintilor Parinti de mai tarziu. insa, desi cunoasterea dumnezeieste descoperita e mai inalta decat cunoasterea fireasca, noi stim ca nu poate exista vreun conflict intre adevarata descoperire si adevarata cunoastere fireasca, dar poate exista conflict intre descoperirea dumnezeiasca si filosofia omeneasca, care adesea rataceste.
Deci nu exista conflict intre cunoasterea zidirii cuprinse in Facere, asa cum ne-o talcuiesc Sfintii Parinti, si adevarata cunoastere a fapturilor pe care stiinta moderna a dobandit-o prin observatie; dar, cu siguranta, exista un conflict de neimpacat intre cunoasterea cuprinsa in Facere si desartele speculatii filosofice ale savantilor moderni, neluminate de credinta, despre starea lumii in cele Sase Zile ale Facerii. Acolo unde exista un conflict real intre Facere si filosofia moderna, daca vrem sa cunoastem adevarul, trebuie sa primim invatatura Sfintilor Parinti si sa respingem falsele pareri ale filosofilor stiintei. Lumea a devenit asa de molipsita de desarta filosofie moderna cu pretentie de stiinta, incat foarte putini, chiar intre crestinii ortodocsi, au dorinta sau putinta de a cerceta aceasta problema nepatimas si de a descoperi ce anume au invatat cu adevarat Sfintii Parinti, iar apoi sa primeasca invatatura patristica chiar daca ea pare curata nebunie desartei intelepciuni a lumii acesteia.
In ce priveste adevarata viziune patristica despre lumea intai-zidita, cred ca v-am aratat deja destule pareri patristice care, la prima vedere, par "surprinzatoare" pentru crestinul ortodox a carui intelegere a Facerii a fost intunecata de filosofia stiintifica moderna. Poate cel mai surprinzator e faptul ca Sfintii Parinti intelegeau textul Facerii "asa cum e scris", neingaduindu-ne sa-l talcuim "liber" sau alegoric. Multi crestini ortodocsi cu o educatie "moderna" s-au obisnuit sa asocieze o asemenea interpretare cu fundamentalis-mul protestant, temandu-se a fi socotiti naivi de catre sofisticatii filosofi ai stiintei; dar este limpede cu cat mai profunda este adevarata talcuire patristica decat cea a fundamentalistilor, pe de-o parte, care nu au auzit macar vreodata de vederea dumnezeiasca si a caror interpretare coincide, poate, pe alocuri, doar din intamplare cu cea a Sfintilor Parinti; iar, pe de alta parte, cu cat mai profunda este talcuirea patristica decat a celor ce accepta necritic speculatiile filosofiei moderne ca si cum ele ar fi cunoastere autentica.
Poate crestinul ortodox "modern" ar putea sa inteleaga ca nestricaciunea lumii intai zidite depaseste competentele de investigare ale stiintei daca ar cerceta realitatea de fapt a nestricaciunii asa cum s-a infatisat prin lucrarea lui Dumnezeu chiar si in lumea noastra stricacioasa. Nu putem afla o alta infatisare mai inalta a acestei nestricaciuni decat la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, despre care cantam: "Carea fara stricaciune pre Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pre tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim". Cantarile Nascatoarei de Dumnezeu din sfintele noastre slujbe ortodoxe sunt pline de aceasta invatatura. Sfantul Ioan Damaschin arata ca in doua privinte este aceasta nestricaciune mai presus de legile firii. Nasterea lui Hristos a fost "mai presus de firea nasterii, pentru ca s-a nascut fara tata" si "mai presus de legea nasterii, caci s-a nascut fara sa pricinuiasca durere". Ce anume spune crestinul ortodox cand un necredincios modern, sub influenta filosofiei naturaliste moderne, staruie zicand ca o asemenea nestricaciune este "imposibila" si le cere crestinilor sa creada doar ceea ce poate fi dovedit sau observat de stiinta ? Oare nu ramane la credinta sa, care e o cunoastere dumnezeieste descoperita, in ciuda "stiintei" si a filosofiei sale ?
Oare nu ii spune acestui pseudo-savant ca nu are cum sa cunoasca sau sa inteleaga aceasta realitate a nestricaciunii, intrucat lucrarile lui Dumnezeu sunt mai presus de fire ? Atunci de ce ar trebui sa sovaim a crede adevarul despre zidirea de dinainte de caderea lui Adam, daca ne-am incredintat ca Sfintii Parinti ne invata intr-adevar ca acesta e un lucru ce depaseste cu totul competenta de investigare sau cunoastere a stiintei ? Cine accepta filosofia evolutionista despre zidirea de dinainte de calcarea poruncii de catre Adam, respingand astfel invatatura patristica, nu face decat ca, in sufletul sau si in sufletul altora, sa pregateasca acceptarea unei pareri evolutioniste sau a altor pareri pseudo-stiintifice si asupra multor altor invataturi ortodoxe. Auzim azi pe multi preoti ortodocsi zicand: "Credinta noastra in Hristos nu depinde de felul cum talcuim Facerea. Puteti crede asa cum doriti." Dar cum se poate ca neglijarea intelegerii unei parti a descoperirii lui Dumnezeu (care, fie spus, este chiar strans legata de Hristos, al Doilea Adam, Care s-a intrupat spre a ne reaseza in starea noastra dintru inceput) sa nu duca la neglijarea intelegerii intregii invataturi a Bisericii Ortodoxe ? Nu degeaba Sfantul Ioan Gura de Aur leaga strans dreapta si neabatuta talcuire a Scripturii (indeosebi a Facerii) de dogmele cele drepte care sunt esentiale pentru MANTUIREA noastra. Vorbind despre cei ce talcuiesc Cartea Facerii alegoric, el spune:
"Noi insa, rogu-va, sa nu dam ascultare acestora, ci sa ne astupam urechile la glasul lor, sa dam crezare cuvintelor dumnezeiestii Scripturi, urmand spusele ei; sa ne straduim sa punem in sufletele noastre invataturile cele sanatoase si, o data cu aceasta, sa ducem si viata curata, pentru ca si viata sa dea marturie de dogmele noastre, dar si dogmele sa ne arate viata vrednica de credinta. Nu avem nici un folos daca dogmele ne sunt drepte, dar viata stricata; si iarasi, nici nu putem castiga ceva de folos pentru mantuirea noastra daca avem viata curata, dar nu tinem seama de dogme. Se cuvine dar sa ne impodobim cu amandoua, si cu invataturi drepte, si cu viata curata, daca vrem sa scapam de iad si sa dobandim imparatia."
Mai e un lucru privitor la starea lumii intai-zidite care v-ar putea starni mirarea: ce se intampla cu "milioanele de ani" ai existentei lumii pe care stiinta ii cunoaste "ca fiind o realitate" ? Scrisoarea de fata a devenit deja prea lunga si nu pot discuta problema aici. Dar, daca doriti, intr-o alta scrisoare, as putea discuta si aceasta chestiune, inclusiv "radiocarbonul" si alte sisteme de datare "absoluta", dandu-va opiniile unor savanti cu renume despre ele si aratandu-va cum si aceste "milioane de ani" nu sunt nicidecum o realitate de fapt, ci tot o "filosofie". Ideea aceasta nici macar nu i-a trecut cuiva prin gand pana ce oamenii, sub influenta filosofiei naturaliste, incepusera deja sa creada in evolutie si au vazut ca, daca evolutia e adevarata, atunci lumea trebuie sa aiba milioane de ani vechime (intrucat evolutia nu a fost niciodata observata, ea nu poate fi conceputa decat presupunandu-se durate de nenumarate milioane de ani care pot savarsi aceste procese, ce sunt prea "minuscule" spre a fi zarite de savantii contemporani). Daca veti cerceta problema obiectiv si nepatimas, separand dovezile autentice de presupuneri si filosofie, veti vedea, cred eu, ca nu exista adevarate dovezi de fapt care sa ne oblige sa credem ca pamantul e mai vechi de 7500 de ani. Credinta noastra in aceasta privinta depinde in intregime de filosofia noastra despre creatie.
Spre a rezuma invatatura patristica despre lumea intai-zidita cel mai bun lucru pe care pot sa-l fac este sa copiez dumnezeiestile cuvinte ale unui Sfant Parinte care a stralucit in asa masura in rugaciunea mintii, incat a fost doar al treilea Parinte numit de intreaga Biserica ortodoxa "Teologul": ma refer la Sfantul Simeon Noul Teolog. In Omilia 45, vorbind din predania patristica si, probabil, si din propria experienta, el spune:
"Dumnezeu n-a dat dintru inceput oamenilor intai-plasmuiti numai Raiul, cum socotesc unii, nici nu lra zidit numai pe acela nestricacios, ci a facut mult mai mult: aducand la existenta inaintea aceluia intreg pamantul pe care-l locuim si toate cele de pe pamant, precum si cerul cu cele din el, in ziua a sasea 1-a plasmuit pe Adam si l-a asezat domn si imparat al intregii zidiri vazute. Nici Eva nu era facuta atunci, nici Raiul, ci fusese facuta de Dumnezeu doar aceasta lume, fiind creata nestricacioasa, chiar daca materialnica si simtita. Si pe aceasta Dumnezeu a dat-o lui Adam si celor ce aveau sa se nasca din el, cum zice dumnezeiasca Scriptura (Facere 1, 26-30). [...] Si a sadit Dumnezeu Rai in Eden catre rasarit.
Si a facut Dumnezeu sa rasara inca din pamant tot pomul frumos la vedere si bun la mancare (Fac. 2, 8-9) avand tot felul de roade care nici nu se stricau nici nu lipseau vreodata, ci erau pururea proaspete si dulci, facand negraita placerea si desfatarea oamenilor celor intai-plasmuiti. Caci se cuvenea ca trupurilor lor nestricacioase sa li se ofere si o hrana nestricacioasa. [...] Adam a fost plasmuit avand un trup nestricacios, chiar daca materialnic si inca nu cu totul duhovnicesc, si a fost asezat de Ziditorul Dumnezeu ca imparat nemuritor intr-o lume nestricacioasa, adica nu numai in Rai, ci in tot pamantul de sub cer...
[Dupa calcarea poruncii de catre Adam] Dumnezeu nu a blestemat [Raiul]..., ci a blestemat tot restul pamantului fiindca, precum spuneam, era nestricacios, cum era si Raiul, si oferea de la sine de toate. [...] Pe drept cuvant deci trebuia ca acela ce se coborase, prin calcarea poruncii, spre stricaciune si moarte, sa locuiasca un pamant trecator si stricacios si sa guste dupa vrednicie o astfel de hrana. [...] [Apoi si] toata zidirea adusa de Dumnezeu din nefiinta, vazandu-l iesind din Rai, n-a mai vrut sa se supuna celui ce calcase porunca... celui razvratit. [...] [Dar] Dumnezeu... le retine pe toate cu puterea, milostivirea si bunatatea Sa, opreste pornirea tuturor fapturilor si le supune pe toate, de indata, acestuia ca si mai inainte, pentru ca, slujind omului pentru care a fost facuta, desi a ajuns strica-cioasa pentru cel stricacios, atunci cand acela se va innoi iarasi si se va face duhovnicesc, nestricacios si nemuritor, slobozindu-se din robie, si zidirea cea supusa de Dumnezeu celui razvratit si care a slujit acestuia se va reinnoi impreuna cu el, ca sa se faca nestricacioasa si sa ajunga toata duhovniceasca...
Ca nu se cuvenea ca trupurile oamenilor sa fie inviate si sa fie facute nestricacioase inainte de innoirea fapturilor, ci asa cum aceasta [zidire] a fost adusa mai intai la existenta nestricacioasa, si dupa ea omul, tot asa iarasi mai intai zidirea trebuie sa se prefaca, si deci sa se schimbe de la stricaciune la nestricaciune, si asa, impreuna cu ea si deodata cu ea, se vor innoi si trupurile stricacioase ale oamenilor, pentru ca omul, facan-du-se iarasi duhovnicesc si nemuritor, sa locuiasca intr-un loc nestricacios, vesnic si duhovnicesc... Ai vazut ca nu pe nedrept am spus: creatia aceasta a fost adusa la inceput la existenta de catre Dumnezeu nestricacioasa toata si in starea Raiului ? Dar, blestemata fiind, s-a mutat spre stricaciune si robie, supunandu-se desertaciunii oamenilor.
Vezi insa acum care va fi si stralucirea ei ultima. Prin urmare, chiar si reinnoita, zidirea nu va fi iarasi la fel cum a fost adusa la existenta la inceput - sa nu fie ! Ci, asa cum se seamana trup sufletesc, dupa cum spune cuvantul (1 Cor. 15, 44), si se ridica trup nu asa cum a fost cel al omului intai-plasmuit inainte de cadere, adica materialnic, sensibil si schimbator, avand nevoie de hrana sensibila, ci se scoala trup in intregime duhovnicesc si neschimbabil... in acelasi chip si toata zidirea se va face la un semn al lui Dumnezeu nu asa cum a fost adusa la existenta, materiala si sensibila, ci va fi refacuta printr-o nastere din nou intr-o locuinta nematerialnica si duhovniceasca, mai presus de orice simtire. " Poate oare exista o invatatura mai limpede despre starea lumii intai-zidite inainte de calcarea poruncii de catre Adam ?
