1. Asa cum cel ce flamanzeste si cauta paine isi inchipuie si doreste painea, tot asa si cel ce cauta binele are cunoasterea si dorinta binelui, iar din cunoasterea si dorinta lui gaseste si modurile cuvenite pentru dobandirea si desfatarea de bine, iar "cei ce-L cauta pe Domnul - zice Psalmistul - nu se vor lipsi de tot binele" (Ps. 33, 11). Asadar, Dumnezeu este Binele propriu-zis si Binele prin fire si prim, de la care ni se trimite tot binele. Pentru ca asa cum razele care ies din discul solar lumineaza pamantul, tot asa si darurile dumnezeiesti ale harului care ies din lumina cea mare si neapropiata ii face buni pe cei ce se impartasesc de ele, schimbandu-i cu totul prin osteneala virtutii si dorul dupa Dumnezeu; caci zice Apostolul: "Tot darul desavarsit de sus este pogorandu-se" (Iac 1, 7). Prin urmare, aruncate in inima ca niste seminte, virtutile potrivit poruncilor mantuitoare cheama alegerea libera ca pe un cultivator spre progresul in plinatatea lui Hristos (Ef. 4, 13)."Iubirea nu cugeta raul; toate le suporta, toate le rabda" (1 Co 13, 5-7)."Cine vrea sa fie primul sa fie ultimul dintre toti" (Mc 9, 35), hai acum sa infatisam pe scurt, dupa masura discernamantului nostru, faptele ei, dand celor nepasatori o mana de ajutor spre indreptare, iar pe cei ce lupta intarindu-i ca sa nu vada cadere."Pe nori voi pune tronul meu si ma voi face asemenea Celui Preainalt" (Is 14, 13-14). Astfel, contracarand sofismele sofistului raului, smerenia smulge acele ascutite, adica placerea care intuneca si slava cea desfiintata, prin care acesta inteapa, otraveste si omoara pe cei ce se lasa convinsi de el tragand prin placere mintea spre purtarea de grija de trup si o desparte de Dumnezeu, iar prin slava zadarnicind ostenelile pentru virtute ale luptatorului: una pentru a pedepsi sufletul prin patimi, iar alta pentru a-l arata pe luptator lipsit de premiu prin aceea ca priveste la oameni si nu la Dumnezeu."Veseli-se-va dreptul cand va vedea razbunarea" (Ps 57, 11), care este disparitia mandriei lipsite de Dumnezeu. Aratand aceasta, prorocul adauga: "Si-si va spala mainile in sangele pacatosului" (Ps 57, 11). Fiindca in dispozitia slavei desarte - caci aceasta o arata "sangele pacatosului" -, dreptul are inima sa curata - fiindca aceasta inseamna "isi va spala mainile" - ramanand nevazut in aceasta viata din pricina lipsei slavei desarte si asteptand sa se arate impreuna cu Hristos din pricina lucrarii sale ascunse de oameni din cauza smereniei. Caci daca cel cu inima inalta e necurat (Pr 16, 5), negresit cel care cugeta cele smerite e curat. Fiindca smerenia razbuna si bucura nu numai pe cel drept, izgonind si desfiintand gandurile de slava desarta care fura bogatia lui, dar il indrepteaza si mangaie si pe pacatos, ridicand povara pacatelor sale prin pocainta, trambitandu-le prin vestirea lor83 si risipindu-le spre demonii care sugereaza cele rele; caci zice (Scriptura): "Dreptul in primele sale cuvinte se osandeste pe sine insusi" (Pr 18, 17), si: "Spune tu cel dintai pacatele tale, ca sa te indreptezi" (Is 43, 26)."Cand ati realizat toate cele poruncite, spuneti slugi netrebnice suntem" (Lc 17, 10), cu cat mai mult cel ce se intoarce de la pacat trebuie sa se socoteasca pe sine drept nimic si sa se osandeasca pe sine insusi?"Leul batran a pierit pentru ca n-a mai avut ce manca" (Iov 4, 11)."Nu adu jertfa oaia patata" (Dt 7, 1). Caci asa cum s-a indepartat de faptuirea iubitoare de placere a trupului si s-a instrainat trupeste de lucrul acela, tot asa faptuitorul trebuie sa respinga si afectiunea gandului fata de acel lucru si sa pastreze sufletul neamestecat cu patima prin taierea discernamantului; fiindca discernamantul drept al cunoasterii face dreapta si oferirea faptuirii. Prin urmare, discernamantul care arata binele este locul virtutii intru care mergand sufletul respinge raul."Roada Duhului este iubirea, bucuria, pacea" (Ga 5, 22). Sufletul luminat de unirea sa cu Dumnezeu prin iubire vine la smerenie; iar smerenia e recunoasterea saraciei omului si a bogatiei lui Dumnezeu. Aceasta il convinge pe cel ce progreseaza sa nu se socoteasca pe sine insusi ceva, cum este si adevarat, chiar daca s-ar intampla sa realizeze lucruri mari."Sa cantam Domnului, caci cu slava S-a preaslavit" (Is 15, 1) Dumnezeul Cel Tri-ipostatic, Cel ce a facut sa dispara intreitii demoni care razboiesc trupul, sufletul si duhul, si a mantuit sufletul. Pentru ca Lui I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, Tatalui si Fiului si Duhului Sfant acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
2. Deci ca niste necazuri pentru Dumnezeu, toate virtutile departeaza sufletul de lume si de trup, surpa zidul placerii si rezidesc casa cunoasterii sfinte. Dar intre ele se vede o deosebire care cere lucratorului sa vina cu stiinta la desavarsirea intregului armonizat in chip frumos. Fiindca infranarea si rabdarea alcatuiesc temelia, care razuieste netezimea placerii prin asprimea staruitoare a ostenelilor. Caci, dat fiind ca placerea alipeste mintea de cele stricacioase, aceste virtuti se grabesc sa dezlege prin rabdarea ostenelilor de bunavoie si a necazurilor venite fara voie legatura sufletului cu trupul si lumea. Prin urmare, aceste doua virtuti pun temelia curatiei cautate.
3. Privegherea, rugaciunea, psalmodia, citirea dumnezeiestilor cuvinte, meditarea staruitoare si linistirea (isihia) desavarsesc prin adaosuri mici zidirea spre cele bune a sufletului, izgonesc afectiunea lumii, inalta gandirea ca sa nu mai serpuiasca in gandurile la cele pamantesti si, eliberand mintea de orice imaginatie patimasa, arata vazduhul curat al contemplatiilor. Atunci si numai atunci iubirea, varful virtutilor, primind mintea curata o leaga de Dumnezeu si lucreaza unirea cu El, veselind contemplatia mintii prin dulceata lui Dumnezeu si facand cu neputinta de despartit de ea amintirea stralucirii covarsitoare care o lumineaza. Ea (iubirea) este acoperisul curatiei care desfiinteaza de jur-imprejur toata placerea si intristarea trupului si a lumii, primind cu placere cele ostenitoare si mangaind sufletul prin intalnirea cu Dumnezeu Care-l mangaie; caci zice Apostolul:
4. Dar sa fie de fata si smerenia cea mohorata si stralucitoare in acelasi timp, ca un liant de nedesfacut care tine edificiul virtutilor si se ingrijeste de curatie, izgonind slava desarta prin faptul ca nu cugeta cele inalte ci zdrobeste inima si imbratiseaza intelepciunea umila. Dar fiindca atunci cand alcatuirea virtutilor a adus in mijloc si cuvioasa smerenie, s-a ivit si sfanta ei aducere-aminte care, desi vine ultima, ajunge prima, ca si de aici sa arate si sa invete pozitia ei proprie, caci zice Hristos:
5. Smerenia este legatura realizarilor si disparitia pacatelor. Smerenia pastreaza virtutile, nelasand ca lucrurile savarsite sa se faca pentru aratare. Smerenia sterge pacatele, convingandu-l pe cel lenes sa le marturiseasca spre nimicirea lor. Smerenia imbraca pe cel ce cugeta cele smerite in haina de sarpe, dar, facandu-l sa scanteieze ca un porumbel de aur, il urca si il odihneste in cer (cf. Ps 54, 7; 67, 14). Smerenia are doua aripi izbavindu-l pe cel ce urca prin ea ca pe o pasare din cursa si lat (cf. Ps 123, 7; Pr 6, 5), caci il face atat sa nu-si vada realizarile sale, cat si sa nu observe pacatele altora, si atat sa fuga de laudele din afara, cat si sa se osandeasca cu reprosurile dinauntru. Una desfiinteaza slava desarta, iar alta nimiceste mandria. Smerenia il impodobeste pe cel modest cu doua lucruri: cu trecerea sub tacere a realizarilor si cu proclamarea greselilor. Pe altii ii mareste, iar pe sine se micsoreaza. Pe altii ii lauda, iar pe sine se socoteste nimic. Pe altii ii socoteste vrednici de mantuire, iar de mantuirea sa se indoieste.
6. Cel modest isi ascunde virtutile si inima lui priveste spre Cel ce stie cele ascunse, de la Care asteapta rasplata sa (Mt 6, 4. 6), dar buzele sale le are dand marturie impotriva sa si astfel isi scoate castig din amandoua. Comoara care zace intr-un loc nepazit nu ramane nejefuita, nici virtutea trambitata aici nu-1 insoteste pe cel ce pleaca spre cele de dincolo. Am vazut pe unii care ascundeau o comoara si am observat la ei un mestesug adanc si sigur caci, punand aurul in sanul pamantului, au acoperit fata pamantului cu materie netrebnica, iar prin gunoiul lipsit de cinste au salvat comoara de mult pret.
7. Asa ceva este si deprinderea smeritei-cugetari, caci facand sa arate umil ceea ce se vede, pazeste valoarea a ceea ce se intelege cu mintea si, trecand pe langa slava trecatoare a oamenilor, prin socotirea de sine drept nimic mosteneste slava de la Dumnezeu; trupul mai rau il inalta prin virtuti, iar mintea mai buna o apleaca din pricina trupului injugat impreuna cu ea. Face usor pamantul, trupul, facandu-l prin porunci gata spre rapirea la intalnirea cu Domnul (1 Tes 4, 17), si ca sa nu adore creatura in locul Creatorului (Rm 1, 25) prin prietenia celor de jos; iar mintea cereasca o inclina pentru a vedea josnicia trupului, ca sa nu se asemene lui Lucifer celui ce spunea:
8. Lucrul smeritei-cugetari se arata a fi exceptional si frumusetea ei covarseste limpede celelalte virtuti. Vezi care e puterea ei. Caci toate virtutile desfiinteaza rautatile opuse lor: dreptatea nedreptatea, cumintenia desfranarea, infranarea nein-franarea, rabdarea micimea sufleteasca, rugaciunea deznadejdea, linistea vorbaria multa, si, in acelasi fel, toate celelalte virtuti desfiinteaza contrariile corespunzatoare lor. Dar slava desarta unelteste si aduce vatamare tuturor virtutilor; caci oricine ajunge la o virtute oarecare e tulburat de slava desarta, fiind inaltat de insasi virtutea pe care o lucreaza, dar smerenia face sa dispara iarasi slava desarta uneltitoare.
9. Smerenia razbuna si veseleste pe cel drept, caci zice Psalmistul:
10. Vezi puterea smereniei, bogatia straina si adancul intelepciunii ei? Zace jos, iar pe cei ce zac jos ii aseaza sus. Pe pacatosi ii indrepteaza si ii mantuie din pricina recunoasterii si aratarii de catre ei a necuviintei lor si a dispretuirii lor de sine, iar pe cei drepti ii slaveste si mareste din pricina socotirii de sine drept nimic care vine din cugetul modest si a umilintei dobandite in chip intelept care e conceputa ca o aparare impotriva gandurilor mandriei care se razboiesc cu el sub aratare crestineasca. Caci facandu-se car de foc (cf. 4 Rg 2, 11) al celor ce o imbratiseaza si prefacand in cenusa duhurile inaltate trufas si rele, ea face lipsit de piedici mersul in sus al celor ce lasa aceasta viata de aici.
11. Zoreste, luptatorule al evlaviei, prin lucrarea ascunsa jos spre premiile de sus (Flp 3, 14) ca sa nu-ti versi sudoarea ostenelilor tale in desert din pricina slavei mincinoase din vremea de acum. ingrasand laudele vestejite si hranind auzul cu aer, iti ai plata inca aici (Mt 6, 2), dar acolo fiind trimis in iad, vei fi flamand si insetat din pricina caderii desavarsite din slava negraita pe care o imbraca cei smeriti.
12. Scoala-te, pacatosule, prin pocainta si trambiteaza-ti pacatele tale trecand cu vederea rusinea omeneasca si privind la vamesul (Lc 18, 10-14) si smerindu-te. Cel ce fuge de slava desarta a oamenilor si primeste vremelnica socotire de sine drept nimic a smeritei-cugetari, are aripile prin care dreptul ramane stand in picioare fara sa cada iar pacatosul care zace jos se scoala indreptandu-se. Cine iubeste slava de sus nu uraste socotirea de sine drept nimic, iar cel ce nu dispretuieste socotirea de sine drept nimic acela dispretuieste slava omeneasca. Daca dreptul care se mantuieste se socoteste pe sine drept nimic, caci zice (Scriptura):
13. Smerenia, care-si desfasoara aripile ei ca o pasare ocroteste si pe dreptul modest si pe pacatosul care se intoarce: pe acesta il incanta, iar pe acela il incalzeste. Ai dreptate tu cel ce realizezi izbanda virtutii? Ai fugit de mainile rautatii? Ai dezlegat legaturile robiei? A vazut aceasta si vrajmasul si el se scoala inca mai furios si te urmareste prin mandrie. Imita pe Moise. Striga spre Dumnezeu prin rugaciunea inimii . Ia asupra ta smerenia lui Hristos Care S-a rastignit pentru tine si loveste cu ea ca si cu un toiag cugetul tau trupesc si iubitor de placere ca pe alta Mare Rosie (cf. Is 14, 15-21). Si ascunde-ti virtutile prin socotirea de sine drept nimic si osandirea de sine, si in felul acesta ii faci sa dispara pe vrajmasii tai.
14. injuga alaturi de realizarile tale si smerenia prin socotirea de sine drept nimic, iar prin durere si necinste ia-ti crucea si urmeaza lui Hristos (Mt 10, 38). Si inaltat fiind deasupra prieteniei si obisnuintei celor pamantesti, vei omori tot cugetul trupesc si vei atrage pe Hristos la tine prin iubire, iar Hristos va vietui in tine, cel condus de Duhul Sau (Ga 2, 20; Rm 8, 14).
15. Tu, cel ce te pocaiesti, injuga alaturi de multimea pacatelor tale marturisite si smerenia, si ca un leac puternic ea iti va curati toata intinaciunea trupului si a duhului. Ai chezas pe vamesul indreptat nu de adevar, ci de smerenia potrivita lui. Caci daca ar fi fost mantuit de adevar, s-ar fi mantuit si fariseul care povestea realizari adevarate. Dupa adevar erau egali: unul agonisise virtuti iar altul pacate, nimeni nu mintea. Si daca vamesul ar fi fost indreptat de adevar, atunci mai degraba fariseul ar fi fost indreptat de acesta din pricina realizarilor lui. Prin urmare, adevarul nici nu-1 indrepta pe vames, nici nu-l osandea pe fariseu, ci socotinta diferita ii despartea pe drept cuvant pe cei ce erau uniti prin adevar: pe fariseul care amestecase cu adevarul realizarilor inaltarea pierzatoare, aceasta l-a osandit jalnic, dar pe vamesul care legase de adevarul caderilor smerenia, aceasta l-a indreptat. Vezi si insusirile smeritei-cugetari: stand in templu si rugandu-se, vamesul nu privea spre cer, era posomorat, suspina, se lovea in piept, facea publica viata lui pacatoasa si fiind socotit drept nimic de fariseu, n-a raspuns nimic. Ai vazut ajutorul smereniei cu care potrivindu-se vamesul s-a indreptat prin rusine, dispretuire de sine si osandire?
16. Celui ce cugeta smerit ii urmeaza si spunerea adevarului, dar celui ce spune adevarul nu-i urmeaza si smerita-cugetare, caci vedem pe multi care spun adevarul si se inalta cu aroganta necastigand nimic din pricina adevarului, ci mai degraba pagubindu-se din pricina lipsei de minte. Exemplele apropiate sunt fariseul si vamesul: unul isi face publice din pricina inaltarii realizarile pe care le avea, iar altul trambiteaza prin smerenie intreaga sa viata pacatoasa.
17. Asa cum vrajmasul sufletelor noastre se opune celorlalte virtuti sarguindu-se spre desfiintarea lor prin cele contrare, tot asa, luptandu-se impotriva adevarului, se grabeste sa-l destrame prin minciuna. Dar neputand face aceasta, amesteca cu adevarul mandria, pentru ca sa realizeze in ascuns prin viclenie ceea ce nu gaseste luptandu-se pe fata. Ca vrajmas introduce minciuna, iar ca prieten alearga prin mandrie impreuna cu adevarul: una spre surparea adevarului, iar alta spre invinuirea si osandirea constiintei, precum si spre contradictie si iubire de sfada. A invatat pedepsele cu care sunt amenintati pacatosii, dar a cunoscut si odihnele care au fost fagaduite dreptilor. De aceea se sarguieste ca prin placerea pacatului sa-i faca pe cei iubitori de placere sa urasca virtutea, iar pe cei iubitori de virtute sa lase sa le scape prin slava desarta rasplata virtutilor: una ca sa-i arunce in pedeapsa, iar alta ca sa le arate nefolositoare virtutile. Caci este in chip vadit uneltitor si sfatuitor: uneltitor viclean atunci cand le introduce pe cele de-a stanga, si sfatuitor atunci cand sugereaza cele de-a dreapta. Fatamicind la inceput fata de cei buni in chip ipocrit o prietenie, la sfarsit isi arata dusmania fata de ei, dar fata de cei rai se arata de la inceput asa cum este.
18. Cel care intrebat fiind sa spuna adevarul il ascunde, acela si minte si boleste de slava desarta. Iar cel mustrat si care, pe de o parte, marturiseste adevarul, dar, pe de alta parte, pune cauza lui in altul, nu se foloseste din faptul ca spune adevarul, fiindca se mandreste si judeca pe altul si, judecandu-i pe altul, se osandeste pe sine. Ai vazut cum urmandu-i pretutindeni, slava desarta ii pagubeste pe cei ce o primesc?
19. Egiptul e tara lui Faraon si pacatul e tara diavolului, spre care a plecat si fiul cel desfranat (Lc 15, 13). Fugind din Egipt, Israel a umblat prin marea facuta uscat (Is 1(4), 22), iar cel ce a lasat pacatul pune mana pe virtute. Calea straina prin Marea Rosie iti sugereaza virtutea, si asa cum Faraon l-a urmarit pe Israel care mergea pe aceasta cale, tot asa si slava desarta iti urmeaza tie, care esti pe urmele virtutii, cautand sa te faca rob in mainile mandriei. in iocul lui Moise ai aici pe Stapanul lui Moise, in locul toiagului ai Crucea Celui ce S-a rastignit pentru tine. Calea uscata prin mare intipareste forma verticala a crucii, iar lovitura de-a curmezisul care a unit iarasi marea impartita si a acoperit pamantul uscat e icoana bratului orizontal al crucii.
20. Leaga si tu de virtute smerenia si vei face sa dispara placerea si slava si te vei rastigni impreuna cu Hristos si te vei izbavi de Faraonul gandit cu mintea (inteligibil): prin lucrarea virtutii te vei inalta de la pamant, iar prin cugetul smerit vei strabate vazduhul si vei ajunge la cer, vei fugi de vrajmasi si vei trece dincolo de sagetile trase de mandrie. Despartirea marii l-a trecut pe Israel in pustie si unirea ei din nou l-a inecat pe urmaritor. Iar cel ce si-a insusit sfanta doime - adica virtutea si smerenia -, prin virtute ajunge la nepatimire, iar prin smerenie ii face sa dispara pe hotii care-l pandesc si, eliberat de patimile care-l tulbura, traieste o seninatate adanca in Hristos Care ne-a daruit prin patimile Sale nepatimirea.
21. Despartirea apei si trecerea lui Israel e minunata si ea l-a mantuit pe Israel in chip uimitor (paradoxal). Unirea din nou a apei si distrugerea potrivnicilor sunt si ele minunate, fiindca amandoua sunt prefigurari ale lucrarilor Crucii Stapanului. Caci prin cruce ne-a mantuit pe noi si i-a nimicit pe demoni Hristos Care a fost rastignit pentru noi. Daca porti in tine insuti aducerea-aminte de Domnul fixata in tine si hranesti iubirea fata de El, vei putea respinge de la tine rascoalele cugetului trupesc sau diabolic, care sunt aroganta, mandria, cugetarea la cele inalte, parerea de sine, infumurarea, slava desarta, inclinatia de a placea oamenilor si fatarnicia; caci acestea sunt gaselnitele si odraslele celui rau, cu care, inarmandu-se ca si cu niste care de lupta, se razboieste impotriva noastra.
22. Deci atunci cand le tii si le implinesti pe acestea, tu mori, iar pe vrajmasul il faci viu, caci hrana lui sunt patimile lucrate si indragite de noi. Dar cand, iarasi, tacut puternic de Domnul, savarsesti poruncile si ascunzi lucrarile lor prin faptul ca te socotesti pe tine insuti drept nimic, tu esti viu, iar diavolul moare, caci zice Scriptura:
23. Cand marea a fost despartita de lovitura de-a dreptul cu toiagul, fundul din mijlocul adancului s-a facut uscat, iar apa despartita s-a ridicat formand doua ziduri, unul de-a dreapta iar altul de-a stanga, si Israel a trecut pe uscat prin mijlocul marii, ca noi sa invatam in realitate ca virtutile apartin caii de mijloc, iar cei ce alearga alergarea virtutii si privesc spre pustia nepatimirii trebuie sa evite atat excesele, cat si deficientele ca pe niste masinatiuni ale cugetului diabolic si care alcatuiesc voia trupului. intorcandu-se, ca unele straine de suflete, impotriva demonilor care le-au introdus, acestea ii nimicesc lovindu-i cu propriile lor proiectile. Caci asa cum locul adancului prefacut in pamant uscat a fost facut prin iconomie spre mantuire pentru Israel care l-a strabatut cu frica multa si cu graba mare, fiindca vedea valurile apelor despartite stand deasupra capetelor lor si pe egipteni urmarindu-i de-aproape si rasufland furiosi, tot asa si despartiturile apei inaltate ca niste munti si intarite ca niste ziduri s-au facut prin iconomie in chip minunat spre inecarea urmaritorilor care voiau sa duca din nou in robie poporul lui Dumnezeu.
24. Fugii de pacat ii urmeaza faptuirea binelui si facerea binelui e o deprindere buna a fugii de rau. Daca Israel n-ar fi trecut Marea Rosie, nu s-ar fi eliberat de frica si spaima egiptenilor. Si tu, daca nu retezi de la tine afectiunea sufletului fata de trup, nu vei ajunge la iubirea lui Dumnezeu, iar daca nu te vei salaslui in iubirea lui Dumnezeu, nu vei primi c smerenia ca impreuna-locuitoare cu tine; dar atunci cand o legi de tine insuti, vei nimici cu usurinta pe vrajmasi. Mai intai Egiptul a fost lovit de cele zece plagi (Is 7, 4-10, 29; 12, 29-30), dupa care Israel a fost eliberat din robie. Tot asa si trupul care chinuie sufletul, daca nu e chinuit in loc cu decalogul celor zece porunci, mintea nu poate sa ajunga libera de robia placerii lucratoare in el Si daca gandirea nu e curatita de patimi, insasi faptuirea celor bune nu este primita; martora e legea care spune:
25. Virtutea este un mod de comportare savarsit cu dispozitie evlavioasa si zorind spre desavarsire, fiindca are drept temelie ratiunea si poarta aratarea ratiunii. Desavarsirea virtutii tese haina iubirii, iar iubirea tine laolalta, scanteiaza si calauzeste sufletul prin frumusetea unirii cu Dumnezeu. Caci iubirea, vazand sufletul dezbracat de catre virtuti de toata pofta lumeasca, indata il imbraca asemenea unui vesmant si-l uneste cu Hristos. Iar acesta, infrumusetat de frumusetea unirii dumnezeiesti, uita orice inteles pamantesc si se odihneste in bucurie si pace. Aratand aceasta, Pavel, cel ce s-a desfatat in chip bogat de darurile harului Duhului, spune:
26. Si acest lucru l-ai putea invata si din cele ale noastre. Caci cine oare venind din saracie multa la un bogat si primind dupa multe cereri aur spre negustorie, va socoti cele straine drept ale sale si se va inalta arogant din pricina imprumutului primit? Si nu se va teme mai degraba de cel care-l imprumuta cazand la el cu totul si smerindu-se si nu-i va fi oare recunoscator si ii va multumi tot timpul? Caci inspaimantat de cererea sa si gandindu-se la darea inapoi a aurului care i s-a dat si la sararia si rusinea care-l cuprind de aici, se va grabi din toata puterea sa imbuneze sufletul celui ce l-a imprumutat, ca, intinzand datoria, datornicul sa-si procure din negustorie cele spre hrana lui. Tot asa socoteste ca e si dispozitia celui care are smerita cugetare. Fiindca asa cum daca ochiul trupului se departeaza de lumina din afara, nu poate vedea si distinge cele aflate inaintea sa, tot asa si cel ce realizeaza virtutile, atunci cand socoteste ca el insusi e ceva si simte placere cand se uita la frumusetea realizarilor sale, ascuns atunci de norul parerii de sine si al inaltarii arogante atribuie socotintei sale darurile harului. De aceea, cazand din har ca o frunza in timpul iernii, cade si este osandit ca un mandru.
27. Cine s-a departat de rau si face binele fuge de mainile vrajmasului; iar maini ale celui rau sunt faptuirea raului si nefaptuirea binelui. Cine-si reteaza voile si se supune unui parinte duhovnicesc face sa dispara cu usurinta vrajmasul. Vointa este marea. Ti-ai retezat vointa? Ai uscat marea. Ai iubit calea aspra a virtutii? Ai trecut viata cea destramata si iubitoare de placere si ai ajuns in pustie. Ti-ai ascuns virtutea si ai atribuit realizarile tale Celui ce vede cele ascunse (Mt 6, 4.6)? Ai inecat mandria si, iata, vei grai cu indrazneala puterilor sufletului tau si madularelor trupului tau:
