Este in noi dragoste de Dumnezeu sau nu? Pentru a da raspuns la aceasta intrebare, sa intram in noi insine, sa privim imprejur si sa cautam semne simple si apropiate intelegerii oricui, dupa care sa judecam fara gres in aceasta privinta.
Cine este indragostit vorbeste mereu despre persoana iubita; cu oricine s-ar intalni, incepe indata sa vorbeasca despre ea sau abate treptat spre ea fagasul discutiei. Asa si aici: cine il iubeste pe Dumnezeu vorbeste cu placere doar despre El, numai spre El abate fagasul discutiilor sale, si cand incepe sa vorbeasca despre El nu se mai satura; nu se simte bine decat acolo unde se vorbeste despre Dumnezeu si despre lucrurile Lui, iar acolo unde se vorbeste despre una si alta se plictiseste ingrozitor. Dimpotriva: cine nu-L iubeste pe Dumnezeu, acela nu vorbeste despre El din proprie initiativa si se fereste de cei carora le place sa vorbeasca despre El. In schimb, cand se vorbeste de probleme ale acestei vieti - comerciale, juridice, militare, ma rog, savante, numai dumnezeiesti sa nu fie -, acolo se simte in largul sau, si nu-l mai scoti nici cu arcanul din locurile unde oamenii se ocupa cu noutati, mode, barfe si jocuri de noroc. Neobosit este cand se discuta despre lucruri desarte si lumesti, dar indata ce este vorba de Dumnezeu si de mantuirea sufletului zice doua-trei cuvinte fara nici un chef, pe urma amuteste. Cu adevarat, din prisosul inimii vorbeste gura: multe gaseste de spus despre lucrurile cu care e plina inima.
Sa vedem acum si sa gandim in ce constau discutiile noastre, si se va arata de la sine daca este in noi dragoste de Dumnezeu sau nu. Cine este indragostit, acela se grabeste sa mearga acolo unde spera ca se va intalni cu cel iubit, ori ca va primi veste despre el, ori ca va da peste cineva care aminteste de el. Asa si aici: cine il iubeste pe Domnul se grabeste sa mearga la biserica, unde Domnul arata in chip aparte prezenta Sa, unde credinciosii intra in cea mai apropiata impartasire cu sfintii lui Dumnezeu, ce sunt infatisati ochilor lor, si aud cuvantul privitor la El. Cine il iubeste pe Domnul, acela cauta sa fie partas la Sfintele Taine, se straduieste cu incordare sa treaca prin ansamblul randuielilor si rugaciunilor bisericesti, fiindca simte in el urma bunei miresme a lui Hristos; simte dulceata si caldura in biserica, la fel ca in casa tatalui sau, se grabeste sa prinda inceputul slujbei si cu oarecare amaraciune iese din biserica la sfarsitul ei. Iar cine nu-L iubeste pe Domnul nu poate fi adus cu nici un pret in biserica. Cand altii merg acolo, el ramane acasa ori merge la teatru si la petreceri, iar daca trece pe la biserica o face fara chef, nu de la inceputul slujbei si nu ca sa se roage, ci ca sa se mai vada cu cunoscutii. Si el posteste si se impartaseste o data pe an, insa de sila, fiindca asa este obiceiul, iar despre rugaciuni ce sa mai vorbim: nu au fost scrise pentru el. Pe un asemenea om il trec fiorii la simplul gand despre biserica sau despre vreun lucru bisericesc.
Sa stam acum si sa ne gandim ce atitudine avem fata de Biserica si fata de intreaga ei randuiala, si vom vedea daca-L iubim sau nu pe Dumnezeu. Celui indragostit nu-i poate iesi din cap gandul la cel iubit; cand este singur, vorbeste cu el in gand, inchipuindu-si fata lui cu drag. Asa si aici: cine il iubeste pe Domnul nu se departeaza de gandul la El, si indata ce prinde vreo clipa libera se intoarce catre El in cugetul sau si sta de vorba cu El din inima, cu caldura. Dupa legiuitele indeletniciri, pe care i le pretind problemele familiale ori serviciul si meseria, nu cauta distractii, ci se grabeste sa se insingureze ca sa fie cu Domnul sau, sa se adanceasca in cugetarea la cele Dumnezeiesti, sa se gandeasca la iconomia mantuirii noastre, la soarta ultima a omului, la plata care il asteapta pe fiecare dintre noi si la celelalte de acest fel, sau sa se roage, sau sa citeasca vreo carte mantuitoare de suflet si sa-si improspateze capul cu adevarurile cuprinse acolo. Iar pentru cel ce nu-L iubeste pe Domnul, a ramane singur este un adevarat chin; dupa ce termina treaba, se grabeste sa mearga in vizita, sau la teatru, sau la club, sau si mai rau. Iar daca nevoia sau boala il silesc sa ramana singur, ce face? Nimic nu face: fie viseaza la nimicuri, fie cugeta la vreun plan lumesc, fie citeste vreo galimatie de roman.
Deci sa ne cercetam, sa aflam cum stam in aceasta privinta, si vom vedea daca-L iubim pe Dumnezeu sau nu. Sa nu ne intindem mai departe. Ne ajung si aceste semne pentru a vedea daca este in noi dragostea de Dumnezeu sau nu, si prin aceasta fie sa aflam mangaiere, fie sa ne umplem de grija cea buna sufletul.
