Cand o casa ia foc, se aprind mai intai partile ce ard cel mai repede. Mai intai se aprind paiele si trestia, apoi scandurile, si tot asa - pana ce flacarile cuprind intreaga constructie. Asa se petrece si cu omul. Focul patimilor navaleste mai intai in inima, cel mai simtitor si cel mai usor de aprins madular al fapturii omenesti. Cand se aprinde inima, intreaga faptura omeneasca ia foc. Cand inima este biruita, totul este biruit. Cand inima se strica, totul e stricat. Din inima izvoraste dragostea sau ura, intelepciunea sau prostia, curatia sau noroiul, viata sau moartea. Daca credinta vreunui Crestin se afla inlauntrul inimii, atunci credinta sa este putere de nebiruit intr-insul. O astfel de inima da si limbii putere sa graiasca convingator. Caci limba este vestitoare ori unora, ori altora - ori vestitor credincios al camarii cu marfuri de aur din inima, ori vestitor mincinos al unei dughene scapatate.
Stia Atotinteleptul Mantuitor ce vorbea, atunci cand a spus: Cele ce ies din gura, din inima ies. (Mat. 15:18) Stia inteleptul Sau apostol, Sfantul Pavel, ca drept talcuieste gandul invatatorului sau, cand a spus: Cu inima se crede spre dreptate, iar ai gura se marturiseste spre mantuire. (Rom. 10:10) Dumnezeu pretuieste cele ale inimii si nu poate fi pacalit de limba. Oamenii pretuiesc cele ale limbii, caci nu stiu ce se afla in spatele limbii, in inima.
Fratii mei, cititi Sfanta Scriptura mai inainte de toate si mai mult decat toate. Cunostintele dobandite daca cititi tot, mai putin Sfanta Scriptura, vor sluji doar la pieirea voastra, nu spre mantuire. Dupa Sfanta Scriptura, sa cititi Vietile Sfintilor, adica infatisarea vietilor sfintilor si sfintelor Bisericii celei Ortodoxe. Toate cartile lumii acesteia nu pot aduce sufletului omenesc acea putere, mangaiere si dulceata adusa de Sfanta Scriptura si de Vietile sfintilor.
In viata Sfantului Mucenic Haralambie citim cum acest neinfricat sfant de 113 ani a strigat chinuitorului sau pagan: "Nu este rautate in inima mea, nici viclesug in limba mea!"
Iata fratilor, dreptarul de capetenie al credintei Crestine: mai intai sa nu avem rautate in inima, si apoi sa nu avem minciuna in gura.
Dar iata, fratilor, aceasta este si talcuirea sortii celei rele a omenirii zilelor noastre: rautatea a rapit inima omeneasca, de aceea inima a ajuns un organ al raului, o unealta a minciunii. Limba nu poate grai dreptate daca inima este plina de rautate. Daca in izvor se afla necuratie, atunci si conducta de apa va aduce necuratie. Limba e sluga inimii. Si cand sluga minte, se tradeaza repede pe sine.
Ce e minciuna? Un adevar prefacut.
Ce inseamna a minti? Inseamna a te imbraca cu vestmintele adevarului, a te ascunde in spatele adevarului; a te arata sub numele adevarului; a pune firma adevarului pe dugheana minciunii; a infatisa o baba drept o mireasa, cu ajutorul pudrei si sulemenelilor. Minciunii nu ii este cu putinta sa faca nici macar un pas sub numele ei. Caci oriunde s-ar infatisa zicand "Eu sunt minciuna!," nimeni nu ar primi-o. De aceea ea merge in umbra adevarului. Asadar, minciuna intareste adevarul ca realitate, caci fara adevar nu se poate gasi niciunde.
Rautate in inima si minciuna in gura, fratii mei, asa a ajuns omenirea in vremurile noastre. Rautatea si minciuna sunt focurile ce au pricinuit aprinderea intregii lumi in ultimele doua razboaie mondiale. Rautatea si minciuna - aceste doua mestesuguri ale lumii, sa stiti, vor lucra neobosit sa produca si cel de-al treilea incendiu mondial, mai infricosat decat cele doua de mai inainte.
Luptati, fratilor, impotriva rautatii si minciunii.
Luptati impotriva rautatii din inima si minciunii din gura, ca sa impiedicati noul razboi mondial intre popoare. Aceasta este stiinta lui Hristos: "Doctore, vindeca-te mai intai pe tine. (Lc. 4:23) Aceasta este calea Crestinilor: incepe cu tine insuti. Din orice alta parte veti porni, nu veti reusi nimic. Hristos Dumnezeu v-a invatat aceasta. A Lui fie slava si lauda in veac. Amin.
"Calator si oaspete sunt pe acest pamant." Asa ziceau batranii. Aceasta era conceptia lor limpede, simtul drept al vietii acesteia. Aceasta conceptie s-a incetosat in vremurile noastre; acest simt al realitatii a slabit. Vai noua, fratilor! Acelea sunt lucrurile de capatai - cu adevarat de capatai. Cum de le-am lasat sa se incetoseze, ca un geam prin care nu se mai vede nimic? Cum de le-am lasat sa slabeasca, incat nu mai putem spune ce sufla dinspre Rasarit si dinspre Apus? Am uitat ca suntem calatori si nu mai intrebam pe nimeni calea, ci ne-am facut vatra in mijlocul drumului, ca pentru mii de ani; din pricina aceasta, batjocorita soarta ne calca cu masina ei. Am uitat ca suntem oaspeti, ca ne-am desfacut bagajele in casa straina, intr-un han, si ne purtam ca si cum noi am fi zidit hanul. Din aceasta pricina ne bate mana nevazutei Gazde, si ne doare, ne tot doare. Dar, plangand din pricina lui Dumnezeu, urmam totusi jocului nostru.
Veti spune: Dar noi intrebam care e calea!
Pe cine intrebati?
Cand doi calatori merg intaia data pe un drum, si se intreaba unul pe celalalt care este calea, veti spune ca au innebunit.
Asa se intampla cu popoarele asa-zis moderne, acele popoare care vor mai degraba sa se numeasca moderne decat Crestine. Pentru ele, calea sfanta e un loc de plimbare, iar aceasta lume, acest sfant lacas al Domnului, este un han de betivi, pentru asa-zise petreceri - de fapt, pentru un dans inainte de moarte.
Cine ne va arata calea?
Despre ce cale intrebati?
In Biblie sunt infatisate toate caile: calea sfanta si calea nesfanta, calea dreapta si calea gresita, calea adevarului si calea minciunii, calea dreptatii si calea nedreptatii, calea luminii si calea intunericului, calea milostivirii si calea rautatii, calea mantuirii si calea pierzaniei, calea fiilor lui Dumnezeu si calea potrivnicilor lui Dumnezeu. Vom numi pe scurt calea dreapta, "cale sfanta," iar cealalta, "cale nesfanta." Deci, despre ce cale intrebati?
Daca intrebati despre calea sfanta, atunci intrebati-l doar pe Domnul, si El va va arata calea sfanta. Iar daca intrebati despre calea nesfanta, atunci intrebati-va pe voi insiva, intrebati-i pe tovarasii vostri de drum, care stiu la fel de putin cat stiti si voi, intrebati-i pe ghicitori si pe vrajitori, care invata de la cel ce s-a lepadat de Dumnezeu si sta in intunericul adanc si vesnic ca sa insele lumea.
Cu adevarat, fratii mei, generatia noastra se aseamana unor calatori cazuti sub o vraja. Oare nu e firesc ca aceia ce calatoresc pe un drum necunoscut sa intrebe care e drumul pe unul ce stie, adica a mai mers pe acea cale, de la un capat la altul? Aceasta este cu totul firesc pentru cei nevrajiti. Dar cei vrajiti calatoresc impreuna si se intreaba unul pe altul de drum, macar ca si cunoasterea lor despre drum e de fapt o necunoastere.
O, fratii mei, pentru ce a lasat Europa calea cea dreapta si a ratacit in pustia de nestrabatut? Pentru ca s-a indepartat de la Hristos cel Calauzitor, si a inceput sa intrebe de cale pe filosofii sai, pe capeteniile sale, pe politicienii sai, pe carturarii sai, pe toti ceilalti nestiutori ai sai si pe ghicitori.
Europa nu-l mai intreba calea pe Cel ce s-a pogorat din cer si s-a inaltat din nou la cer, pe Cel ce si-a varsat pentru Europa sangele pe crucea Evreiasca - ci s-a invatat sa intrebe care e calea pe cei ce se intrec sa fie calauze, ale caror sfaturi se platesc.
Prorocul Isaia, plin de Duhul lui Dumnezeu, a vazut viitorul omenirii - si ce a vazut acolo? Acolo va fi cale curata, si cale sfanta se va chema, si nu va trece acolo necurat, nici va fi acolo cale necurata; iar cei risipiti merge-vor pre dansa si nu vor rataci. (Isa. 35:8) Demult s-a despartit Europa de acea cale sfanta - s-au facut o mie de ani. Nu se poate intoarce usor la acea cale, caci acea cale sfanta e numai a lui Hristos, iar ea, din ura pentru Evrei, il lepada si pe Hristos. Tot treiera si treiera, iar atunci cand termina, amesteca neghina cu graul si le arunca din arie.
Una singura e calea cea sfanta, dar sute sunt caile nesfinte. Mana Domnului loveste toate caile, insa o miluieste doar pe una singura. Pe toate caile satana il intovaraseste pe om, insa Hristos o face doar pe o singura cale, pe calea sfanta.
Fratii mei, calea cea sfanta a Domnului nici nu e neumblata, nici nepietruita, nici nemarcata, ca sa ne putem plange ca nu o vedem sau nu o cunoastem. Pe aceasta cale au trecut sfintii apostoli, sfintii mucenici si marturisitori, sfintii imparati Crestini si patriarhi, sfintii postnici si sihastri, si alte mii si mii, milioane si milioane. Pe aceasta cale au trecut si multi dintre inaintasii vostri, inainte de Sfantul Savva si dupa Sfantul Savva. Nu puteti spune ca nu stiti aceasta cale. Aceasta e cea mai cunoscuta cale din istoria Crestinilor si din istoria neamului vostru. Pe calea sfanta, Dumnezeu blagosloveste norodul Sau sfant. Amin.
Nu trebuie sa intrebam ce este adevarul, ci cine este adevarul. Pilat l-a intrebat pe Hristos: "Ce este adevarul?," si nu a primit nici un raspuns. Hristos nu a vrut sa raspunda la o intrebare gresita. Daca Pilat ar fi pus intrebarea dreapta: "Cine este adevarul?," ar fi primit raspuns. "Eu sunt adevarul," i-ar fi zis Hristos. I-ar fi zis ce le-a zis mai inainte si ucenicilor: "Eu sunt calea, adevarul si viata."
Intelegeti, fratilor, despre ce vorbesc? Vorbesc despre pricinile bataii cu care Cel Preainalt loveste Europa atat de des. Una din pricinile de capatai este ca omenirea eretica Europeana de-a lungul a, deja, mai multor veacuri Ii pune lui Hristos acea intrebare a lui Pilat: "Ce este adevarul?" De cand s-au rupt de vechea Biserica apostoleasca si drept-slavitoare, ei au incetat sa se mai intrebe "Cine este adevarul?" Caci daca ar intreba drept "Cine este adevarul?," ar primi si raspunsul drept. Adevarul e ipostatic, nu impersonal. Adevarul e Dumnezeu, nu un lucru. Adevarul este Acela, nu acel. Acela e adevarul, care este intotdeauna acelasi, nu acel ce se schimba neincetat. Adevarul este Dumnezeu cel in trei ipostasuri, intotdeauna acelasi, neschimbat, nepieritor, de sine statator, de necuprins, de nebiruit; Alfa si Omega a tot ce viaza; inceputul si sfarsitul a toata zidirea; vatra luminii nestinse; leaganul vietii; izvorul intelegerii si al intelepciunii; adancul nesfarsit al nebiruitei puteri; inaltimea dragostei neinvinse, duh ce insufleteste toate; cuvant ce toate le zideste; bucurie ce intrece cantarea; pace ce intrece intelegerea; iscusinta ce intrece toata inchipuirea; Artistul care pe furnici, pe albine, pe pasari si pe oameni ii invata arta. Dumnezeu e adevarul, fratilor. Dumnezeu, nu un lucru. Cea mai insemnata deosebire dintre paganism si Crestinism este felul cum pun intrebarea despre adevar. Paganismul, si cel vechi, si cel nou.
Intreaba precum Pilat: "Ce este adevarul?" Crestinismul intreaba: "Cine este adevarul?"
Paganii raspundeau, si inca raspund: "Adevarul este materia prima a tuturor lucrurilor, ori aer, ori apa, ori foc, ori pamant, ori eter, ori numar, ori electricitate."
Crestinii raspundeau: "Hristos este Adevarul. Dumnezeu este adevar, nu lucrul."
Adevarul nu se poate afla in cele zidite, ci in Ziditor.
Adevarul nu va fi descoperit de cele zidite, daca nu il descopera Ziditorul.
Insa, auziti si va bucurati, popoare ale pamantului: Ziditorul ne-a descoperit adevarul, s-a aratat in trup, ca adevar intrupat. Le-a spus oamenilor taine negraite, a savarsit fapte nemaiauzite, a biruit vrajmasi de nebiruit, a daruit credinciosilor comori ceresti, nespus de bogate in toate cele ce pofteste inima.
Cine este, oare, acela? intreaba ereticii Apuseni, paganizati. El este Cel pe care voi l-ati respins. El este Cel pe care l-ati intrebat: "Ce este adevarul?" Si pentru ca El a tacut si nu v-a raspuns nimic, v-ati luat dupa filosofii vostri ghicitori, care v-au gadilat urechile de indata ce acestea au inceput sa va manance. El este Cel care a spus: Eu spre aceasta m-am nascut si spre aceasta am venit in lume, ca sa marturisesc pentru adevar (Io. 18:37) El este blandul si Atotputernicul nostru Hristos cel dreptslavitor, tare in milostenie si bland in smerenie, pe care l-au respins paganii cei vechi si cei noi - cei ce cauta adevarul in lucruri, nu in Ziditor, cei ce cauta o esenta a lucrurilor, ca si cum lucrurile ar putea avea o esenta in afara Cuvantului lui Dumnezeu; cei ce si-au asezat filosofii pe tronul unde statea odinioara Hristos, cei pentru care cultura pretuieste mai mult decat dreptatea, cinstea si vitejia. Intelegeti acum, fratii mei, despre ce va vorbesc? Vorbesc despre pricinile de neinlaturat ale razboiului mondial ce tocmai a trecut, si despre pricina din care inca unul, si mai greu, se va abate peste lume daca lumea nu se va supune adevarului.
Lumea s-a departat de adevar. Ce sa mai vorbim de lumea paganilor, lumea Crestina s-a departat de adevar! Dar si un pas mai departe de adevar inseamna o indepartare kilometrica de dreptate si de cinste. Pentru aceasta, lumea Crestina a ajuns neadevarata, nedreapta si necinstita intr-o asa masura, incat a intrecut popoarele necrestine. Din aceasta pricina, adevarul cel vesnic a trebuit sa ingaduie groaznice cutremure, tulburari si urgii - pentru a scutura constiinta omeneasca si a o curata de pleava si minciuna.
Daca ma intrebati ce e de facut ca sa ne mantuim, va voi raspunde: sa cunoasteti adevarul, si adevarul va va slobozi de toate relele. Hristos este adevarul si marturisitorul adevarului ceresc cel vesnic. Cunoasteti-l pe Hristos. Marturisiti-l pe Hristos in viata voastra de familie si sociala, iar Hristos va va izbavi de toate rautatile facatorilor de rele celor vazuti si nevazuti. Amin.
