Dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, omenirea este un organism unitar; "Batranul si tanarul, saracul si bogatul, copilul si baietanul, femeia si barbatul, toate sunetele alcatuiesc un singur tot". "Suntem toti un singur trup, deosebindu-ne unii de altii numai atat cat se deosebeste un madular de altul. "E o inrudire superioara celei existente intre membrele trupului; e desavarsirea unitatii".
Astfel integrati, membrii umanitatii sunt ca un grup de calatori pe calea vietii, avand de atins aceeasi tinta, fiecare ingrijind ca tovarasul alaturat sa nu se razleteasca, incat toti sa fie una (Ioan XVII, 21).
Coeziunea marelui organism colectiv este asigurata, intre altele, de prietenie si dragoste. Aceste doua virtuti surori au retinut in mod deosebit atentia si preocuparea marelui dascal al lumii. El le-a analizat si le-a slujit cu o pasiune si convingere de neegalat. Pentru valoarea si actualitatea lor, o parte din margaritarele gandirii sale asupra unor asemenea puncte centrale ale invataturii crestine le infatisam in cele ce urmeaza.
Temeiurile prieteniei
Prietenia, zice Sfantul Ioan Gura de Aur, este unirea atat de stransa intre cel ce iubeste si cel iubit, incat sa nu mai fie doua persoane deosebite, ci un singur om. Este tinta suprema pe care o au de atins fiii acestui pamant. Nimic nu doreste mai cu infocare Dumnezeu, decat sa vada pe oameni uniti prin legaturile cele mai stranse. De aceea, pe toate, incepand cu facerea omului si culminand cu intruparea Domnului, le-a facut cu scopul acestei uniri.
1.Factori naturali. Dumnezeu a randuit ca infaptuirea prieteniei sa fie dictata si inlesnita de factori naturali, pe care Sfantul Parinte ii deosebeste in fizici si sociali si de factori revelati.
a) Intre factorii fizici, el numara: crearea oamenilor din aceeasi materie, comunitatea de origina (inrudirea naturala) si legaturile matrimoniale.
Crearea din aceeasi materie. Impulsul spre prietenie, spre unire este dat neamului omenesc prin unitatea materiei din care se trage.
Comunitatea de origina. Dumnezeu n-a facut apoi pe toti oamenii de varsta matura a lui Adam, ci a randuit ca ei sa vina pe lume unii prin altii, nasterile succesive si cresterea copiilor avand sa produca si sa mentina prietenia, legatura, unirea lor. In acelasi scop, chiar nici pe femeie n-a facut-o din pamant, ci din Adam, cu care a unit-o apoi prin legea sfanta a casatoriei. Neamul omenesc, in totalitatea sa, are deci un stramos comun, ceea ce a imprimat urmasilor un sens spre unire, spre filie, dat fiind ca ceea ce este din aceeasi substanta tinde sa se apropie. Astfel, tatal isi iubeste in chip firesc si spontan copilul, fiul pe tatal, fratele pe frate, bunicul pe nepot, mama pe copii.
Relatiile matrimoniale. Si pentru ca cercul filiei fizice sa se largeasca si mai mult, au fost oprite casatoriile intre rudeniile apropiate. Omul e constrans astfel sa-si aleaga pereche conjugala din randul strainilor. Dar, odata cu, sotia, intra in ocolul atentiei si iubirii sotului tot neamul acesteia. Astfel, oameni si neamuri care nu erau uniti prin rudenie naturala se apropie si se imprietenesc pe calea casatoriilor.
b) Factori sociali, intre prieteniile prilejuite de traiul laolalta al oamenilor, Sfantul Ioan Gura de Aur numara: prieteniile inchegate in urma unor binefaceri; prieteniile mostenite din stramosi; prieteniile nascute cu ocazia meselor comune; prieteniile stabilite intre impreuna-calatori; prieteniile inlesnite de vecinatate; prieteniile intre membrii aceleiasi bresle; prietenii dintre locuitorii acelorasi orase si ai acelorasi asezari omenesti in genere prieteniile dintre cei ce vorbesc aceeasi limba, etc.
c) Reciprocitatea si utilitatea sunt specificul prieteniei naturale. Caracterul dominant al prieteniilor de provenienta naturala (fizice si sociale) il constituie reciprocitatea si utilitatea. Dumnezeu, vrand sa uneasca pe toti oamenii unii cu altii, a dat o asa indrumare lucrurilor, incat interesul propriu al fiecaruia sa atarne de al altora. Omul isi castiga painea, gloria si linistea, muncind pentru altii. Desi se are pe sine in vedere, totusi roadele activitatii sale se indreapta intai spre semeni. Agricultorul, de pilda, nu seamana numai atat grau cat ii este de ajuns lui singur, caci s-ar pierde si pe sine si pe ceilalti, ci se ingrijeste si de nevoile mai multora. Ostasul se arunca in primejdie nu numai pentru propria sa aparare, ci pentru a pune in siguranta orasele (patriei sale). Negustorul nu cumpara numai atata marfa cat ii este lui trebuitoare, ci cat le este necesara si celorlalti. Si tot asa, toate profesiile si toti oamenii nu se inchid intr-un cerc al lor, pentru ca altfel ar vatama si societatea si s-ar vatama pe sine. Daca s-ar aprinde casa cuiva, iar vecinii, gandindu-se numai la interesele lor, n-ar da ajutor pentru stavilirea primejdiei, ci s-ar incuia in casa, pazind sa nu le fure cineva avutul, pana la urma intinzandu-se focul, le va arde si lor tot. Deci, fiindca n-au tinut seama de interesul aproapelui, au pierdut si pe al lor.
Binele personal este astfel in custodia aproapelui. Dupa cum cineva care are aurul ingropat sub casa vecinului, daca nu s-ar duce sa-l dezgroape si sa si-l ia, I-ar pierde, tot asa nu va izbuti sa-si atinga tinta cel ce nu croieste interesului sau drum prin interesele aproapelui. O dependenta reciproca stapaneste, in felul acesta, intre oameni: ostasii, de pilda, merg Ia arme primejduindu-se pentru noi, iar noi muncim in schimb ca sa le asiguram hrana.
Faptul ca avem nevoie unii de altii nu este totusi un lucru pagubitor. Este aici lucrarea nespusei intelepciuni a Iui Dumnezeu, care ne-a constrans astfel sa purtam interes si prietenie unii altora. Oamenii, care si asa nesocotesc uneori imperativul acestei reciprocitati, fara el ar fi fost niste fiare salbatice. Daca Dumnezeu ar ridica fraul atarnarii unuia de altul, frau pe care il constituie punerea in atingere a intereselor noastre cu nevoile altora, cu greu si-ar iubi omul aproapele. Pe aceasta linie gandind mai departe, Sf. Ioan afirma chiar ca prieteniile se nasc mai ales din nevoi.
Independent de originea lor, prieteniile bazate pe utilitate si reciprocitate sunt bune si ele, pentru ca ajutorarea materiala aduce cu sine afectiune si legaturi de ordin mai inalt. Nu e potrivit deci sa ocolim prilejurile de a fi ajutati. Moisi a primit sfaturi de la socrul sau. Sf. Apostol Pavel insusi s-a gasit adeseori in aceasta situatie si nu s-a rusinat, ci a admirat si a laudat pe binefacatori, zicand: "Mi-ati trimis de multe ori cele de trebuinta" (Filip. IV, 16). Altadata el spune chiar ca s-a ajutat reciproc cu ascultatorii sai, carora le-a dat Evanghelia, primind in schimb mantuirea sa de la Dumnezeu.
Totusi, exceptand exemplificarile pe care Sfantul Apostol Pavel le face cu fapte din viata sa (pe care de o parte sunt produsul smereniei sale adanci, iar pe de alta se plaseaza pe un plan superior, despre care va fi vorba ceva mai departe), prietenia fundamentata exclusiv pe utilitate, pe constrangerea inrudirilor fizice si a relatiilor sociale, nu sta pe temeiuri de nezdruncinat. S-au vazut de, pilda, straini iubindu-se mai mult ca fratii, ori mai mult decat se iubesc intre ei tatal si fiul. Prieteniile dintre membrii acelorasi profesii sunt pandite si de multe ori dizolvate de invidie. Mese prietenesti iau cateodata si talharii. A socoti asemenea pranzuri drept izvor al iubirii, este tot una cu a crede ca un stejar purtator de aur si pietre scumpe n-ar avea radacini de aceeasi natura, ci ca ar creste din putreziciune. Iubirea unui prieten de masa nu dureaza mai mult de o zi.
Chiar cand nu deviaza, filia naturala, are o raza si adancime mica. Ea ramane relatia firilor invartosate care se patrund numai de cele sensibile si imediate, care nu s-au dezrobit de criteriul unitatii si reciprocitatii si care actioneaza numai dupa impulsiuni omenesti.
Stadiul acestei prietenii naturale sprijinita pe temeiuri din afara; Sfantul Ioan Gura de Aur il aseamana cu situatia unui copil somnoros care nu vrea sa-si urmeze fratele. Spre a fi ademenit, i se pune fratelui in mana ceva ce-i place mult de tot somnorosului. Acesta se invioreaza si de dragul lucrului dorit isi urmeaza in sfarsit fratele.
2. Temeiuri revelate. - a) Prietenia in Vechiul Testament. O forma superioara de prietenie este cultivata de alesii Vechiului Testament. Sfantul Ioan scoate in lumina exemplul Iui Moisi, Avraam, Iacob, Iosif si David, care n-au tinut seama si de folosul lor, ci numai de interesele prietenilor, castigandu-si astfel slava, pe cand egoistii au suferit paguba, cum s-a intamplat lui Lot si chiar proorocului Iona, intr-un moment de slabiciune.
b) Prietenia in Noul Testament.
Mai inalta si mai frumoasa prietenie a cultivat insa Sfantul Apostol Pavel. Cei dinaintea lui au trecut, intr-adevar, cu vederea propriile interese ca sa slujeasca pe cele ale aproapelui, ceea ce este cu totul meritoriu. Fapta Apostolului ii depaseste insa prin trei calitati si caracteristici insemnate: spre deosebire de marii prieteni amintiti, care in suferintele consimtite n-au fost singuri, ci cu altii - ceea ce usura durerea -, el a primit absolut singur cele mai cumplite injosiri, pentru ca toti ceilalti semeni sa se impartaseasca de bunatati; in al doilea rand. Avraam si toti ceilalti se aruncau in primejdiile vietii de acum pentru prieteni si doreau cu infocare moartea care ni se intampla odata, dar Pavel se ruga sa cada si din slava vietii viitoare pentru mantuirea altora: in al treilea rand, unii dintre aceia au purtat de grija celor incredintati lor…, dar Pavel se invoia sa fie anatema chiar si pentru aceia a caror raspundere n-o avea, el fiind trimis nu spre evrei, ci spre pagani.
Cu aceste exemple luate din viata patronului sau, Sfantul Ioan schiteaza fizionomia unei prietenii cu totul noi. Cadrul ei material ramane acelasi. Intervine insa un mobil nou, care-i largeste pana la infinit hotarele:
prin Hristos, de Ia Dumnezeu. Fundamentul, criteriul prieteniei nu mai ramane folosul si calculul omenesc, ci voia lui Dumnezeu.
In aceasta ipostaza, cu aceasta menire noua si dupa continutul cu care se umple, filia se exprima deopotriva prin agapi. In Omilia I la epistola catre Coloseni, dupa ce numara diferitele feluri de prietenii aratate de noi mai sus, Sfantul Ioan Gura de Aur continua: "Mai presus de toate prieteniile sta insa iubirea duhovniceasca stapanind ca o regina peste toate celelalte. Ea e frumoasa ia chip. Nimic din ce este pamantesc n-o naste, ca pe celelalte: nici impreuna-vietuirea, nici binefacerea, nici firea, nici timpul; ea coboara de sus, din cer. Nu e de mirare ca n-are nevoie de binefacere ca sa dainuiasca, de vreme ce nici de rau nu se lasa inraurita". Si dupa ce aduce inca vreo cateva dovezi de iubire statornica si neconditionata din partea Sfantului Pavel, ca sa contureze mai apasat fiinta si lucrarile prieteniei celei inalte, el continua: "In lume, tatal batjocorit rupe legaturile iubirii, Pavel insa nu face asa, ci merge la cei ce I-au lovit cu pietre, si le face bine. Caci nimic, absolut nimic nu e asa de tare ca legatura duhului. Prietenul castigat prin binefacere iti devine dusman, daca nu-i faci binele necontenit. Prietenul dobandit prin intalniri dese, va desface prietenia odata ce vor inceta acestea. Femeia, daca se iveste vreo cearta isi Iasa barbatul si afectiunea dispare. Copilul, cand vede ca tatal traieste prea mult, se supara. Ori asa ceva nu se intampla in prietenia duhovniceasca. Nimic din acestea n-o desface, pentru ca in nimic din acestea nu-si are fiinta; nici timpul, nici lungimea vietii, nici raul pe care-l sufera "nici cel pe care-l aude, nici mania, nici jignirea, nici nimic altceva n-o atinge si nu poate s-o desfaca".
3. Coexistenta celor trei chipuri de prietenie.
a) In gandirea Sfantului Ioan, prietenia are deci temeiuri naturale. Ele au fost intarite succesiv prin raportarea la credinta in Dumnezeu si la porunca iubirii neconditionate fata de aproapele. Au rezultat astfel trei trepte sau modalitati ale prieteniei, care coincid cea dintai cu starea omului natural la care prezideaza utilitatea si reciprocitatea; a doua cu perioada Vechiului Testament, in care prietenia, capatand un caracter religios, se usureaza de povara acestor criterii, fara sa .le paraseasca definitiv; in sfarsit, a treia forma sau etapa este aceea de sub har, a Noului Testament, cand prietenia se inspira masiv din iubire.
b) Sf. Ioan stie Insa si indirect afirma ca cele trei faze nu s-au lichidat una pe alta In curgerea vremii. Ele coexista chiar si in actualitate. Aceasta pentru ca inaltimile duhovnicesti la care se pot ridica, in acelasi timp oamenii, sunt felurite.
Fara indoiala, nu sovaie nici un moment sa recomande intai prieteniile dupa duh: "Pe acestea sa le cautam: prieteniile duhovnicesti, pentru ca sunt durabile si adevarate.
Adanc cunoscator al sufletului omenesc si iscusit pedagog si spirit practic cum e, face insa si pogoramant: "Imitati pe Pavel, zice el. Iar de nu puteti, urmati atunci pe cei ce au stralucit in Vechiul Testament. El merge cu ingaduinta mai departe, pentru cei invartosati la inima: Daca nu sunt constransi Ia prietenie prin rudenie, vecinatate, etc., sa se lase convinsi cel putin de considerentul ca semenul este om ca ei, impartasindu-se de aceleasi daruri: este iluminat de acelasi soare si hranit de acelasi pamant. Sf. Ioan stie ca punand piciorul pe o treapta, usor vine ideea si puterea de a pasi pe alta mai sus. De aceea, desi ingaduie stationarea momentana pe cea dintai, indreapta in acelasi timp privirile spre cea de a doua, recomandand insusirea temeiurilor celor mai inalte ale prieteniei: "Locuim acelasi pamant, zice el, ne hranim din aceleasi roduri. Acestea sunt insa consideratiuni minore. Temeiurile puternice ale iubirii Ie constituie folosinta acelorasi Taine, a aceluiasi aliment duhovnicesc.
Cum se cultiva prietenia
1. Virtutea, mediul prielnic al prieteniei. A nu avea prieteni e un semn de meritata pedeapsa pentru lipsa de ravna, aptitudine si virtute. Caci ne este cu putinta sa facem din fiecare om un prieten; daca ar fi fost o imposibilitate, nu ne-ar fi poruncit-o Hristos .
a) Nu insemneaza insa ca prietenia trebuie facuta cu orice risc si in orice conditiuni. O prietenie exista, fara indoiala, si intre cei rai. Intr-un fel oarecare si hotii iubesc pe hoti, ucigasii pe ucigasi. Prietenia aceasta nu este insa din constiinta dreapta, ci dintr-una rea, nu e din inima curata, ci din prihana, nu din credinta nefatarnica, ci dintr-una mincinoasa si stricata. Sfantul Ioan Gura de Aur osandeste cu netarmurita indignare asemenea si alte prietenii rusinoase, care nici nu pot fi considerate prietenii. Ele sunt vatamatoare si trebuiesc indepartate. Caci daca noi taiem de multe ori unele din madularele noastre cand nu se mai pot vindeca si cand imbolnavesc si pe celelalte, cu cat mai mult trebuie sa facem aceasta cand este vorba de sanatatea sufletului nostru? Nu-i nimic atat de vatamator ca o prietenie rea.
b) Adevarata prietenie nu se inspira din interese trecatoare: petreceri, servicii reciproce, deferente interesate, etc. Cu asemenea temeiuri ea nu poate fi nici calda, nici trainica; dureaza cat ele: o zi. O greseala mica, o pierdere baneasca, un sentiment de pizma sau de slava desarta ori alta pricina de acest fel ajunge pentru a nimici aceasta prietenie care n-are radacina spirituala. Daca ea ar avea-o pe aceea, pricini de natura materiala n-ar sfarama niciodata afectiuni de ordin duhovnicesc.
c) Prietenia, pentru ca sa fie puternica si neschimbatoare, trebuie sa aiba temei, motiv si model pe Hristos. Care "si-a dat viata pentru prietenii Sai" (Ioan XV, 13). Cel ce iubeste in acest fel, nu baga In seama nici nobletea rasei, nici pornirile sovine, nici bogatiile, nici daca e iubit, nici altceva din acestea. Poate sa-l urasca, sa-l insulte, sa-l dea spre moarte: el staruie In iubirea sa, caci are un ternei indestulator pentru iubire: Hristos. Cu ochii pironiti asupra Mantuitorului, el sta ferm, nezdruncinat, tintuit, privind doar spre Acela. Legaturile unirii fratesti sunt lesnicioase acolo unde e lisus.
2. Cercul prietenilor. Menirea prieteniei este de a se extinde in cercuri cat mai largi posibile. Daca doi, trei sau patru sunt uniti intre ei, dar se departeaza de restul oamenilor, fugind de unii si increzandu-se intr-altii ei nu fac prin aceasta prietenie, ci ruptura a iubirii, separatie, disensiune. Ei sunt vatamatori nu numai societatii intregi, ci si lorusi. Daca ochiul ar acorda mainii grija pe care trebuie s-o poarte trupului intreg si uitand pe celelalte membre nu s-ar ocupa decat de aceea, oare n-ar vatama corpul intreg?... Desigur, daca iau un madular al trupului omenesc si-l despart de intreg, macar ca acest madular prezinta si el in sine o coeziune a Iui si alcatuieste aparte un tot unitar, pricinuiesc totusi o ruptura grava, de vreme ce el nu mai face parte din trup. Tot asa, prietenia trebuie sa fie un cerc deschis spre intreaga umanitate, pentru a cuprinde ca pe niste frati pe toti oamenii, ca pe unii care au aceleasi drepturi de la natura: "Legatura prieteniei n-o poate stanjeni nici lungimea drumurilor, nici cerul, nici pamantul, nici moartea, nici nimic altceva: e mai tare decat toate. Chiar daca o naste un singur suflet, le poate imbratisa pe toate".
3. Cum se ctstiga si se pastreaza prietenii.
a) A inmulti prietenii este o datorie. Intru implinirea ei sunt imprejurari favorabile, care trebuiesc folosite.
In aceasta nobila lucrare trebuie sa avem intotdeauna initiativa, luand-o inaintea celor sovaitori sau indaratnici, bieti bolnavi care trebuiesc compatimiti si deosebit ingrijiti.
Pe langa initiativele individuale sunt de recomandat si cele colective: "Daca numai 10 dintre voi v-ati uni si v-ati propune sa faceti prieteni, cu ravna misionara a Apostolilor si staruinta cu care au invatat profetii, v-ati agonisi plata mare".
Si pe cei rai trebuie sa-i castigam prieteni, chiar cu pretul celor mai staruitoare si prelungite silinte, pentru ca avandu-i apropiati sa-i putem deprinde mai usor cu virtutea. In aceasta privinta, Sfantul Ioan invata ca detestabila este ratacirea omului, nu omul In sine. Omul este opera lui Dumnezeu, numai ratacirea sa este lucrarea diavolului. Omul trebuie, deci, iubit; osandita trebuie numai ratacirea sau rautatea Iui.
b) Caldura dragostei. Precum caldura dilata corpurile, tot asa iubirea largeste inima prietenului. Cel iubit gaseste aici o camara incapatoare si tihnita in care umbla in voie cum spune Sfantul Apostol Pavel, "nu mai e la stramtoare in acela" (lI Cor. V, 12)
Aceasta relatie nu poate fi tacuta: se cere exprimata. Prietenul doreste prezenta celui iubit si vorbirea cu el. Convorbirea este pentru suflet ceea ce este strangerea mainilor pentru trup.
Absenta celui iubit intristeaza inima prietenului. Sfantul Apostol Pavel insusi, care infruntase cu seninatate furia marilor si atatea alte mari adversitati, a fost coplesit de aceasta simtire cand, sosind la Troa, n-a gasit acolo, cum nadajduia... "pe prietenul sau Tit" (II Cor. II, 13).
Precum impulsul iubirii naturale este frumusetea fizica, tot asa in prietenie atractia o constituie, frumusetea sufleteasca, a carei fizionomie are, intre altele, urmatoarele trasaturi si conditii:
O bunavointa sincera si spontana. Sfantul Apostol Pavel a folosit-o chiar fata de un judecator necredincios: "Sunt fericit, a zis el lui Agripa, sa ma apar inaintea ta de invinuirile ce mi se aduc" (Fapt. Apost. XXVI, 2). Iar acestea le-a zis, nu lingusindu-l, ci voind sa-l castige prin dulceata, ceea a si izbandit in parte, el care pana acum era socotit acuzat. Biruinta o marturiseste solemn cel prins, spunand fata cu toti: "Cu putin de nu ma indupleci sa ma fac si eu crestin" (Fapt. Apost. XXVI, 28)61). In repetate randuri, Sfantul Ioan Gura de Aur povatuieste ca nimic nu inlesneste mai mult prietenia ca limba dulce, graiul afectuos, dar neafectat.
Ca sa ne pastram prietenii, trebuie sa-i respectam. "Nu e nimic mai in stare a intretine prietenia ca staruinta de a incarca pe aproapele de atentiuni. In acest scop il vom considera intotdeauna superior noua, iara sa ne socotim prin aceasta injositi. Fiind prevenitor fata de aproapele, te cinstesti pe tine insuti si-l faci si pe el sa te respecte mai mult. De aceea, mereu si in toate ii vom da lui primul loc.
Bunavointa si cinstirea prietenului trebuie dovedita, ori de cate ori este nevoie, prin fapta de ajutorare a lui. Atat in actiunea de sprijinira, materiala cat si in necazurile de asistenta morala, cand e vorba de indreptarea unor metehne sufletesti mai ales, trebuie procedat cu gingasie ca sa nu ranim. Secretele incredintate, semnul cel mai graitor al prieteniei vor fi pastrate cu grija, pentru ca nimic nu desface mai mult prietenia ca tradarea; desi intr-o societate de virtuosi, ele nu-si mai au rostul. In nici un caz nu vor fi amintite serviciile facute: aceasta jigneste si indigneaza. In general, pe prieten sa nu-l tinem niciodata dator, ci sa ne socotim datori lui, chiar daca el ne este noua dator.
Porunca iubirii de frati dicteaza ca prietenilor mai degraba sa le dam, decat sa primim din mainile lor. Exista insa si o reciprocitate superioara prin esenta ei si prin materia la care se aplica. Asa, pentru ca singuri suntem lipsiti de putere, unindu-ne in grupuri, e bine sa folosim unii fata de altii sfaturile, parerile, indemnurile, mustrarile, amenintarile chiar, pentru ca acest sprijin reciproc sa ne aduca pe toti pe drumul cel bun. Greselile aproapelui ne izbesc mai puternic decat propriile noastre greseli. De aceea sa supraveghem pe altii si sa-i rugam pe aceia sa ne supravegheze la randu-le. E mai folositoare critica aspra dar dreapta a unui prieten adevarat, decat lingusirea unui semen nesincer. Prietenia se hraneste din curatia vietii celor care se hotarasc s-o cultive. In cale i se aseaza multe piedici, care trebuiesc inlaturate. Cele mai de seama sunt perfidia, minciuna, viclesugurile pe care oamenii Ie folosesc unii impotriva altora.
Pilda de indreptare a unor asemenea mari betesuguri omenesti si dusmani ai prieteniei trebuie luata de la membrele trupului, care toate se servesc si se instiinteaza cu sinceritate si promptitudine asupra primejdiilor ce le-ar putea ameninta. Daca, de pilda, ochiul se inseala, luand drept sigur un teren prapastios, intervine piciorul, care pipaie, simte si indeparteaza gresita socotinta a ochiului. La fel se intampla si in cazul celorlalte organe si functiuni. Daca trebuie deosebita o bautura otravitoare de alta nevatamatoare pe care urmeaza s-o inghita gura, intervine mirosul. Limba arunca orice bautura amara destinata stomacului. Si tot asa fiecare madular actioneaza cu statornicie si credinciosie in folosul celuilalt cu care este strans legat; dar cu aceasta a lucrat si in interesul sau propriu. La fel trebuie sa-si spuna si prietenii toate, fara inconjur sau rezerve.
Nedreptatea, sub chipul a sumedenie de pacate, seaca izvorul iubirii prietenesti: "Din inmultirea nedreptatii, dragostea multora se raceste" (Matei XXIV, 12). Unde e raul, nu e posibila intelegerea. Ea nu se gaseste decat unde oamenii traiesc in dreptate si virtute. Chiar si hotii, care par a avea prietenie intre ei, n-o au decat daca la impartirea prazilor respecta un fel de principii de dreptate convenite intre ei. Un avar nu poate sa traiasca In unire cu alt avar, decat daca intre ei s-a stabilit un fel de drept, o justitie speciala. Ei si alti pacatosi sunt ca niste fiare salbatice, care daca n-au pe cine sa inghita, se sfasie intre ele. Nedreptatea este izvorul egoismului, prin aceasta al izolarii, al despartirii, al dezmembrarii, al ruinei.
Piedici In calea prieteniei mai sunt apoi: bogatia, pentru care unii sacrifica prietenia, slava desarta, insultele, etc. Acestea si toate cate mai pandesc prietenia trebuiesc suprimate, in interesul mentinerii unirii.
c) Impacarea. A avea dusmani este o rusine .
Dar mai ales este o primejdie. Unul singur de am avea. Caci si bunul nume ne este vatamat, in mii de feluri, vorbindu-ne el de rau catre toti. Mintea ne este tulburata si constiinta zbuciumata: purtam in suflet, fara incetare, ca o furtuna de ganduri.
De aceea, oricat rau ne-ar fi facut, sa ne silim prin toate mijloacele a reface legaturile noastre prietenesti cu el.
Sfantul Parinte atrage atentia ca ruptura prieteniei se produce usor pe cand impacarea se face greu. Pe inima celor certati se aseaza sfiala si povara altor simtiri, care ar putea s-o impietreasca. De aceea mare merit are cel care porneste cel dintai la refacerea legaturilor prietenesti. Indiferent ca esti autorul sau ca esti nevinovat in aceasta trista pricina, ia initiativa impacarii. Daca esti vinovat, iti repari astfel greseala; daca insa fratele este cauza raului, cu atat mai mare lauda si rasplata vei avea cand tu pui capat unei dusmanii pe care n-ai dezlantuit-o, intinzand tu cel dintai mana spre prietenul suparat si atins de doua boli grozave: orgoliul si resentimentul, implinesti misiunea nobila a doctorului, care pe cei grav bolnavi si inapti sa vina singuri la el, ii consulta ducandu-se chiar acasa la dansii.
Impacarea trebuie facuta insa grabnic, fara nici o intarziere. Dusmaniile nu trebuiesc prelungite, oricare ar fi motivul care le-a dat nastere Asemanarea impacarii aduce sparturi si pagube mari si ireparabile. Niciodata diavolul n-are drum mai liber ca in dusmanii. Atata vreme cat pietrele unei zidiri sunt legate si nu lasa nici un gol intre ele, nimic nu le va darama. Dar daca se face o spartura cat varful unui ac dintr-o parte in alta a zidului, sau o crapatura de marimea numai a unui fir de par, aceasta le desface si le ruineaza. Asa e si cu lucrarea diavolului. Atata timp cat suntem strans uniti si infratiti, el nu poate sa vare, absolut nimic din relele sale; de cum ne molesim insa putin, navaleste ca un puhoi, intotdeauna el nu are nevoie decat de un inceput; aceasta e greu. Dupa aceea isi face drum larg in toate partile. De aici inainte pleaca urechea la calomnii si minciunile le ia drept adevaruri. Acum e judecator dusmania, nu adevarul. Si dupa cum la vremea prieteniei chiar relele adevarate pareau inchipuiri, tot asa in dusmanie chiar minciunile se iau drept adevar. Acum e o alta logica, alta judecata, impartialitatea lasa locul partinirii. Dupa cum punand plumb intr-o tirizie a cantarului el inclina cu totul in partea aceea, tot asa se intampla si aici. De aceea, sa facem totul si sa stingem dusmaniile noastre, inainte de apusul soarelui. Caci de nu vei izbuti acest lucru in prima sau a doua zi, vei lungi-o pana Ia un an, raul sporind apoi de Ia sine, fara nevoie de ajutor din partea cuiva. Vorbele spuse intr-un fel vor fi banuite de alte intelesuri, gesturile si orice intarata si infurie, cei suparati se poarta unul cu altul mai rau ca nebunii, nici numele nevrand sa si-l rosteasca ori sa si-I auda, toate cate isi spun sunt numai jigniri. Precum dragostea "acopera multime de pacate" (I Petru IV, 8), tot asa si dusmania nascoceste greseli inexistente si pana Ia urma barfitorii, care se bucura de relele altora si le trambiteaza betesugurile, capata crezare.
Acestea toate stiindu-Ie apuca pe fratele tau si tine-l inainte de a se rupe de tine definitiv, chiar de ar fi sa cutreieri orasul toata ziua aceea, chiar de ar trebui sa iesi afara din cetate, sa calci cale lunga, lasand toate, ingrijeste-te de un singur lucru, acela de a te impaca cu fratele. Iar daca lucrul ti se pare greu, gandeste-te ca toate acestea le suferi pentru Dumnezeu si vei primi mangaiere indestulatoare.
Pe langa datoria de a ne reface propriile prietenii, mai avem si pe aceea de a face sa se apropie si sa se iubeasca intre ei oameni care n-au fost nici dusmani, dar nici prieteni, caci "nu este de ajuns sa nu fie dusman; trebuie sa fie si prieten.
Aici serveste mult exemplul nostru personal. Nu numai ca vom reface deci prieteniile cu semenii, dar vom stinge si dusmania din casa noastra, precum si pe cea dintre trupul si duhul nostru mai ales, ca sa devenim prieteni ai lui Dumnezeu.
Pentru crestin, Biserica si adunarile cultice, Sfanta Liturghie mai ales, sunt ocazii si mijloace de stingere a disensiunilor, de promovare a unirii, prieteniei si iubirii. impacarea celor certati este de nivelul si valoarea unui act sacrifical.
Foloasele prieteniei
Prietenia aduce vietii linistea si conditiile prielnice oricaror activitati materiale si spirituale.
a) Intre prieteni, pasiunile se linistesc la fel ca niste fiare domesticite Eventualele greseli sunt tratate cu blandete si iertate. Motivele de framantare sunt inlaturate.
b) In caz de cadere, mainile prietenilor se intind intr-ajutor. Omul cu prieteni este astfel o cetate inconjurata cu ziduri tari si aparata nu de sclavi, ci de intimii sai, pe cand omul fara prieteni e lipsit de aparare. Legaturile prieteniei nu ranesc mainile unite si nu le ia miscarea; din contra, le slobozeste si le pun in largime multa, cei legati astfel fiind mai fericiti ca cei liberi. Cel puternic, unit cu cel slab, il ajuta pe acela si nu-l lasa sa piara. Apoi el insusi va spori, chiar daca e alaturat unuia mai nevoias. "Fratele ajutat de frate e ca un oras intarit" (Proverbe XVIII, 19).
Puterea insului se mareste in proportie cu numarul prietenilor. Daca ai 10 prieteni, vezi cu 20 de ochi, lucrezi cu 20 de maini, mergi pe 20 picioare si asa mai departe. In felul acesta, un ins poate sa fie, datorita prietenilor, in mai multe locuri deodata, in Persia si la Roma, de pilda, in acelasi timp. Orice dusman va infrunta nu numai puterea de rezistenta a insului izolat, ci puterea unita a tuturor prietenilor lui. Dimpotriva, armatele dezunite, usor sunt capturate de vrajmasi. Un om cu 100 de prieteni e mai bogat decat unul cu 10.000 de talanti.
c) Ajutorul prieteniei este necesar nu numai celor mai slab inzestrati, ci tuturor oamenilor, oricat ar fi de puternici si daruiti. Apostolii, adevarate turnuri si columne, desi se bucurau de cea mai mare favoare din partea lui Dumnezeu se foloseau totusi de ajutorul reciproc, sorbind din el puteri. Cautau toate prilejurile: masa, rugaciune, impreuna-calatorie, care-i apropia mai mult unul de altul.
Unirea, prietenia, atractia, e o lege care stapaneste intreaga natura. In viata oamenilor ea da dulceata odihnei si forta actiunii. Un prieten adevarat este remediul vietii. El este apararea prin excelenta. Nenumaratele comori nu egaleaza valoarea lui. E mai de pret ca lumina; e mai de suferit sa stai scufundat in intuneric decat sa traiesti fara prieteni.
d) Valoarea prieteniei e mare prin foloasele ei materiale, dar e si mai crescuta prin bucuriile curate pe care le naste. Si de multe ori il surprindem pe Sfantul Ioan, poposind langa aceste incantari neprihanite, sorbind frumusetea lor si revarsand simtirea sa in adevarate imne inaltate prieteniei "Inima noastra, zice el undeva, tresalta si se largeste la vederea unui prieten. O adanca si tainica unire a sufletelor le inunda de fericire. Chiar si numai amintirea unui prieten infioara mintea si-i da aripi. De l-ai vedea in fiecare zi, tot nu te-ai satura. Ii doresti tot binele pe care ti-l doresti tie. Am cunoscut pe cineva care cerea sfintilor sa se roage intai pentru prietenul sau si numai dupa aceea si pentru el. Asa e un prieten bun, ca si locurile si timpurile le iubesti pentru el. Dupa cum stralucirea trupurilor impartaseste locurilor invecinate frumusetea lor, tot asa si prietenii comunica locurilor in care se gasesc, farmecul lor. Si adeseori, gasindu-ne fara prieteni in acele locuri, plangem si suspinam la amintirea zilelor cand eram impreuna.
Nu poate cuvantul sa infatiseze placerea pe care o da prezenta prietenilor. O pot intelege numai acei ce experimenteaza acest lucru. "...Prietenii cei in Hristos sunt mai presus de parinti si copii... Stiu ca multi nu inteleg ce spun, pentru ca vorbesc despre ceva din cer. Dupa cum, daca as vorbi de o planta care creste in India, dar pe care nimeni n-a vazut-o deloc, cuvantul n-ar fi in stare s-o descrie, oricat de bogat ar fi, tot asa si acum, oricat as grai nu e de ajuns. Caci aceasta planta creste incet. Ramurile ei sunt incarcate nu de margaritare, ci de parfumul virtutii, mult mai placut, decat acelea. Orice placere, de rand ori nobila, mai dulce ca mierea de-ar fi prietenia o intrece. Mierea produce satiu, prietenul niciodata, cand e adevarat prieten, ci dorinta creste mai mult si satiul nu poate curma placerea. Prietenul ne e mai scump ca viata prezenta. Multi oameni, dupa moartea prietenilor n-au mai avut dorinta sa traiasca mai departe. Cu prietenul ti-e usoara si calea exilului; fara el nici acasa nu te simti bine. Cu un prieten, si saracia e suportabila; fara el, si sanatatea si bogatia sunt de nesuferit. Un prieten este un alt eu. Imi pare rau ca nu pot sa infatisez in cuvinte chipul adevarat al prieteniei, imi dau seama ca vorbele mele sunt cu mult sub ceea ce trebuia spus".
E usor de vazut ca seva care face atat de frumos mugurul prieteniei e iubirea. Intre prietenie si dragoste e un raport atat de strans, ca nu stii unde sa pui hotarul dintre ele. In genere si mai ales in gandirea Sfantului Ioan, care le face, in mod foarte just de altfel, succesiv, pe una izvor al celeilalte. In orice caz, in mare vorbind, fata de prietenie, dragostea reprezinta o treapta superioara, nu numai calitativ, ci esential. "Dragostea pe care s-o aratam unii fata de altii, zice Sfantul Ioan, trebuie sa depaseasca apropierea ce exista intre prieteni".
